FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

S-a grăbit să îmbrace echipamentul Stelei » "Nilă" e deja în Ghencea!

Mihai Costea a fost primit bine de jucătorii steliști Fotomontaj: Dan Bucur
Mihai Costea a fost primit bine de jucătorii steliști Fotomontaj: Dan Bucur

Articol de - Publicat luni, 18 aprilie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 17 aprilie 2011 21:09

Exclus din lot de Craiova, Mihai Costea (22 de ani) e la Bucureşti şi se antrenează de trei zile sub comanda lui Sorin Cîrţu, avînd acceptul lui Adrian Mititelu

Aventura lui Mihai Costea la Steaua a început cu două luni şi jumătate mai devreme decît prevedeau actele de transfer. Atacantul încă sub contract cu Universitatea s-a prezentat de joi la antrenamentele roş-albaştrilor, partida Craiovei din Giuleşti devenind astfel ultima apariţie oficială din acest sezon a lui "Nilă" în alb-albastru. Cum s-a ajuns aici?

"Vreau să fiu cu steliştii mei"
Mihai Costea n-a suportat situaţia în care ajunsese după ce antrenorul Ştiinţei, Laurenţiu Reghecampf, l-a anunţat marţi, înaintea meciului cu FCM Tîrgu-Mureş, că e out din lot din cauza atitudinii sale indolente. Ca să nu rămînă la "satelitul" oltenilor, atacantul a solicitat o întrevedere cu Adrian Mititelu. "Nea Adi, lasă-mă să mă duc de-acum la Steaua. E mai bine pentru mine să merg să mă antrenez cu viitorii mei colegi, decît să mai stau aici degeaba", i-a spus Costea jr. patronului Universităţii. Mititelu a declarat pentru Gazetă că i-a acceptat cererea: "Mihai şi-a exprimat o dorinţă, iar eu nu m-am opus, i-am dat voie să plece". Fotbalistul a mers în cantonamentul juveţilor din Lunca Jiului, şi-a făcut bagajele, dar nu şi-a luat "La revedere" de la jucătorii craioveni. "Nu ştim ce e cu Mihai, nu s-a mai antrenat deloc cu noi", au precizat elevii lui Reghe. Doar fratele lui mai mare, Florin, a ştiut ce se petrec în lotul Ştiinţei.

Steliştii: "Se va integra mai repede"
Sorin Cîrţu l-a primit de joi pe Mihai la antrenamentele primei echipe. Steliştii se bucură per total de venirea mai devreme a fotbalistului care abia din iulie, cînd va deveni oficial roş-albastru, va putea să debuteze pentru noua lui echipă: "Nu e prea OK faptul că pentru el vor urma două luni fără nici un meci în picioare. Totuşi, mai bine că a venit de-acum la noi, decît să facă tuşa la Craiova şi să fie înjurat la olteni. Va folosi tot acest timp ca să înveţe cu adevărat ce înseamnă Steaua, iar cînd vor începe pregătirile de vară va fi deja perfect integrat".


120.000 euro va cîştiga anual din salariu Mihai la Steaua. El a primit însă deja jumătate din cei 200.000 de euro, prima de instalare la stelişti

1,4 milioane de euro a plătit Steaua pe 60 la sută din drepturile federative ale lui Mihai Costea

1 gol la 6 meciuri a înscris în medie atacantul pentru Universitatea în campionat. El are 13 goluri în Liga 1 în 77 de partide

Şi-a luat supermaşină cu primii bani de la Steaua
Gazeta de Duminică a prezentat în exclusivitate ce cadou de "casă nouă" şi-a făcut Mihai Costea cu primii bani încasaţi de la Gigi Becali. Vîrful şi-a tras de două săptămîni ultimul model de Mercedes CLS63 AMG, în valoare de 120.000 de euro, cu care va produce senzaţie şi la Steaua. Costea II îi va face concurenţă serioasă tizului Mihai Răduţ, stelistul cel mai tare din parcare în Ghencea mîndrindu-se cu o serie de automobile în valoare totală de 300.000 de euro.

Citește și:

Cosmin Contra a semnat » Clubul a făcut anunțul spectaculos pe „Made in Romania”, hitul momentului în fotbal
Stranieri
Cosmin Contra a semnat » Clubul a făcut anunțul spectaculos pe „Made in Romania”, hitul momentului în fotbal
Eugen Trică se întoarce! Tehnicianul a semnat primul său contract de „principal” în străinătate
Stranieri
Eugen Trică se întoarce! Tehnicianul a semnat primul său contract de „principal” în străinătate
Elias Charalambous mai vrea un jucător la FCSB: „Îl cunosc, e bun”
Superliga
Elias Charalambous mai vrea un jucător la FCSB: „Îl cunosc, e bun”

Superliga 2024-2025, programul complet » FCSB - U Cluj, CFR - Dinamo, UTA - Rapid în prima etapă! + Când se joacă „Derby de România”

Record ALL-TIME pe GSP în luna iunie: 5,75 milioane de utilizatori și-au luat informațiile din Gazeta Sporturilor! Vă mulțumim!


Comentarii (32)
iulianfurdui
iulianfurdui  •  19 Aprilie 2011, 19:01

eu persanal l'am placut pe florin de la inceputul carierei lui si tot din aceea clipa l'am dorit la steaua...problema este ca la steaua nu sunt jucatorii vinovati ci conducerea,datorita lor si datorita stresului de la club se intampla ce se intampla..sunt stelist de cand ma stiu si imi pare rau sa vad ceea ce se intampla cu aceasta echipa,dar nu vom putea face niciodata performante atata timp cat jucatorii buni sunt- vanduti sau cand fac altii echipa in loc de antrenor dar cu toate astea iubesc steaua si pot spune in inceiere doar atat...FORTZA STEAU

thebluestlion
thebluestlion  •  19 Aprilie 2011, 12:57
Postat de red.blue pe 18 Aprilie 2011, 02:24

atitudine indolenta!!.. a facut-o cu buna stiinta sa scape de acolo mai bine sta si nu joaca decît sa mai stea la craiova!

red.blue daca ai vazut meciurile Craiovei din ultimii 2 ani probabil stii ca Mihai Costea dormea pe el in ghete si reusa doar o depasire de efect urmata de o pasa neinspirata pe meci. ;) Asa ca, e mai bine sa stea si sa leneveasca in tribune decat in teren...avem altii la fel de slabi ca el care pot face asta :))

dinamo48ms
dinamo48ms  •  18 Aprilie 2011, 16:19

chiar ca are fata de nila...moromete! se incadreaza pefect in structura patentata la stiaua: tanase, banel, radut, gardos, tatarusanu, latovlevici, nila...fizionomia fetei prostovanului perfect unu' mai expresiv ca altu'! :)))

Vezi toate comentariile (32)
Comentează