Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 28 aprilie 2011 00:00 / Actualizat joi, 28 aprilie 2011 11:29
Repriza de box consumată ieri la antrenamentul lui VfB Stuttgart, între Ciprian Marica şi coechipierul Artur Boka, n-a fost trecută cu vederea de conducerea clubului.
Managerul Fredi Bobici a admis că "o anume agresivitate pe teren e chiar ok, dar ceea ce s-a întîmplat de data aceasta e prea mult. Am lămurit lucrurile la cabine şi s-a luat chiar şi o decizie".
Bobici n-a precizat care a fost hotărîrea adoptată împreună cu antrenorul Bruno Labbadia, dar cotidianul Bild a aflat că Marica şi Boka (1.66 m) vor fi amendaţi. Ca o paranteză, "tricolorul" a mai fost amendat de club în decembrie, după ce-a fost eliminat în debutul meciului pierdut de VfB la Hamburg, cu 4-2. Atunci a trebuit să plătească 50.000 de euro, cea mai mare amendă din istoria grupării şvabe.
Bătaia dintre Marica, suspendat încă din februarie de club pentru criticile aduse în Gazetă lui Labbadia, şi Boka a plecat de la o fază de joc. Ivorianul l-a driblat pe atacantul român, acesta s-a supărat şi l-a atacat apoi dur, din spate. În clipa urmtoare, africanul s-a ridicat de la pămînt şi s-a năpustit asupra lui Marica. Mai rău e că întreaga scenă a fost văzută de copii, care aşteptau pe margine finalul şedinţei pentru a lua autografe de la jucători.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”