Articol de GSP - Publicat marti, 14 iunie 2011 00:00 / Actualizat marti, 14 iunie 2011 12:22
Prestaţiile românilor în campionatele puternice ale Europei au fost dezamăgitoare în acest sezon. Cu excepţia lui Chivu, Ştefan Radu şi Săpunaru, accidentările, lipsa de valoare sau neadaptarea au făcut să avem tot mai puţini reprezentanţi în fotbalul mare.
Italia, în alb şi negru
Cristian Chivu - Inter Milano
Fostul căpitan al "naţionalei" a disputat 37 de partide pentru Inter într-un sezon în care a avut numeroase probleme, fiind criticat atît pentru prestaţiile sale cît şi pentru ieşirile nervoase repetate. Cu toate acestea, preşedintele Moratti a declarat că îi va prelungi contractul, fundaşul român fiind unul din jucătorii lui preferaţi.
Adrian Mutu - Fiorentina
"Briliantul" are contract pînă în 2012 cu echipa din Florenţa şi, conform impresarului său, îşi doreşte să joace în continuare în tricoul viola. Poziţia clubului a fost însă una contradictorie faţă atacant, Mutu fiind aproape de un transfer la Cesena sau în ţările arabe. Jurnaliştii de la goal.com l-au inclus pe român în "echipa dezamăgirilor" din Serie A la finalul acestui sezon în care Mutu a punctat de 4 ori în 20 de partide.
Ştefan Radu - Lazio Roma
Deşi unul din puţinii stranieri care a jucat titular aproape meci de meci într-un campionat puternic, fundaşul român aflat în ultimul an de contract are oarecare probleme cu oficialii romani: aceştia refuză prelungirea angajamentului, existînd posibilitatea ca Ştefan Radu să plece liber conform legii Bosman. Numele românului a fost vehiculat ca fiind în atenţia unor cluburi ca Napoli, Chelsea, Machester City sau Barcelona.
Echipa lui Paul Codrea, Bari, a retrogradat din Serie A iar românul este aproape să fie împrumutat pentru un an la Siena, nou promovată din Serie B, în timp ce Lobonţ nu prinde aproape deloc postul de titular în poarta Romei, de serviciile lui interesîndu-se CFR Cluj şi Universitatea Cluj.
Bundesliga ne închide uşa
Ciprian Marica - VfB Stuttgart
Vîrful de 25 de ani mai are un an de contract la clubul care îi oferă un salariu anual de 2 milioane de euro, dar situaţia lui este extrem de problematică: antrenorul Labbadia l-a îndepărtat din lot, iar colegii de echipă l-au marginalizat. Marica a adunat doar 13 meciuri în ultimul sezon de Bundesliga şi situaţia incertă pare să se prelungească, deşi românul s-a declarat dornic să continue la Stuttgart.
Ciprian Deac s-a întors sub formă de împrumut la Rapid deoarece nu s-a adaptat deloc la Shalke 04, în timp ce Ioniţă, rezervă la Koln, a avut pe final de sezon şi ghinionul unei accidentări.
Retrogradat în Franţa
Daniel Niculae - Monaco
Chinuit de accidentări, atacantul român nu a jucat decît 14 partide pentru AS Monaco într-un sezon dezastruos pentru clubul din sudul Franţei: monegascii au retrogradat, iar românul e considerat o mare dezamăgire.
Spania nu e de noi
Cristian Pulhac - Hercules
Dinamovistul nu a convins în sezonul în care a fost împrumutat şi a jucat în prima ligă spaniolă. Hercules a retrogradat, iar pentru Pulhac variantele care se preconizează sînt revenirea în lotul lui Dinamo sau un tranfer în Rusia, unde Dan Petrescu l-ar dori la Kuban. Şi Dinamo Moscova s-a interesat de situaţia lui contractuală.
Rezervă în Anglia
Gabriel Tamaş - WBA
În a doua parte a sezonului, Tamaş a pierdut locul de titular la clubul de prima ligă engleză care şi-a îndeplinit obiectivul de a se salva de la retrogradare. Rezervă în 13 partide consecutive, în care a jucat la echipa a doua a clubului, Tamaş a revenit în tricoul lui West Bromwich abia pe final de sezon.
Dezamăgiri şi în Est
Bogdan Stancu - Galatasaray
Transferat la Istanbul în mandatul lui Hagi ca antrenor, Stancu a dezamăgit, marcînd de doar 2 ori în 14 partide de campionat. Presa turcă avansează o revenire la Steaua sau cedarea la o altă echipă. De român se interesează nou-promovata în prima ligă turcă Orduspor.
Răzvan Raţ - Şahtior Doneţk
Fundaşul a pierdut în ultima parte a sezonului postul de titular la echipa antrenată de Mircea Lucescu, atît în urma prestaţiilor mai puţin reuşite cît şi după conflictul avut cu Lucescu la finalul meciului de Liga Campionilor cu Barcelona. Mai mult, tatăl fotbalistului a declarat: "Între fiul meu şi Mircea Lucescu există o ruptură, cred că va pleca de la Şahtior".
Un singur triumf: Portugalia
Cristian Săpunaru - FC Porto
Fostul rapidist a avut un sezon de excepţie la FC Porto, în care a bifat 41 de meciuri, cîştigînd tot ce era posibil: campionatul, cupa şi Europa League. De fundaşul român s-a interesat Lazio, numai că lusitanii îl consideră pe Săpunaru extrem de important pentru angrenajul echipei şi au cerut pentru jucător o sumă care i-a făcut pe romani să dea înapoi.