Articol de Mădălin Răureanu - Publicat luni, 12 septembrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 25 iulie 2013 00:30
Echipa catalană a avut foarte des probleme în meciurile disputate imediat după întoarcerea jucătorilor săi de la ”naţionale”
Pep Guardiola nu s-a temut degeaba. "Mereu ne-a costat pauza rezervată partidelor echipelor naţionale", susţinea antrenorul Barcelonei în presa spaniolă de sîmbătă, iar seara i s-a dat dreptate. Deşi a condus rapid cu 2-0, trupa "blaugrana" s-a văzut egalată la San Sebastian (2-2), unde Real Sociedad a imitat-o şi înscris la fel de repede un gol după altul.
S-au căutat explicaţii. Două minute de haos. Lipsă de concentrare. Siestă prematură. Probabil, a fost cîte puţin din fiecare. Cert este că, pe "Anoeta", demonstrînd că nici ea nu-i perfectă, Barcelona şi-a trăit "blestemul" ultimelor sezoane: mai mereu s-a clătinat în partidele imediate întoarcerii internaţionalilor săi de la reprezentative.
După astfel de situaţii s-au pierdut întotdeauna puncte importante. De pildă, în stagiunea 2008-2009, Barca nu a cîştigat decît 9 din 15 puncte posibile, în următoarea a irosit 6 din 12, pentru ca sezonul trecut să obţină 10 puncte din 15. Acum are deja un decalaj de două puncte faţă de Real Madrid, o ipostază în care nu s-a mai aflat de 3 ani.
"Nivelul nostru de atenţie nu a fost cel corespunzător. Am primit o lecţie pentru viitor. Sper să fi învăţat din ea"
Josep Guardiola, antrenor FC Barcelona
Mourinho: "N-a fost penalty!"
Real e cu punctaj maxim, dar ca să treacă de Getafe (4-2) a avut nevoie şi de arbitru. "Centralul" Clos Gomez a greşit grav în minutul 59, la 1-1, cînd a acordat 11 metri madrilenilor la un fault comis de Cata Diaz asupra lui Ronaldo în afara careului, tot lusitanul finalizînd. "N-a fost penalty", a admis chiar Mourinho, care a adăugat: "Cristiano nu-i însă simulant, cum sînt alţii". Jose s-a referit la Messi, care tocmai încercase în zadar să obţină un penalty cu Sociedad căzînd uşor în careu.
Ședință la Rapid: ce i-a spus Șumudică lui Boupendza, după incidentele de la meciul cu Petrolul