Articol de GSP - Publicat vineri, 23 septembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 23 septembrie 2011 16:30
După 30 de ani, Ilie Dobre a reuşit să intre în Cartea Recordurilor. Răcnetul la gol de la meciul Gaz Metan - Kups, din Europa League, al comentatorului a fost omologat de World Records Academy pentru cea mai lungă exclamaţie.
Strigătul lui Ilie Dobre a durat 27 de secunde, timp în care nu s-a oprit să respire. Precedentul record i-a aparţinut unui comentator argentinian, doar 19 secunde.
"Fac acest lucru de 30 de ani, aproape 1.300 de meciuri. Am ascultat meciuri de fotbal transmise la radio şi TV din Brazilia, Argentina, Uruguay, Mexic, Spania, Portugalia, Italia, Anglia, Germania, Egipt şi am observat că exclamaţiile comentatorilor lor nu se compară cu ale mele", a declarat Ilie Dobre pentru Jurnalul Naţional.
Secretul lui Ilie Dobre: nu fumează, nu bea alcool sau apă rece.
Ascultă mai jos o "reprezentaţie" a lui Ilie Dobre
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”