Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 octombrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 26 octombrie 2011 16:29
Preşedintele Politehnicii Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a intervenit în direct la Radio GSP unde a discutat despre meciul pe care timişorenii îl vor juca mîine împotriva Stelei, dar şi despre interesul acestui joc în rîndul suporterilor bănăţeni.
"Aşteptăm cu mare interes meciul de mîine cu Steaua. Pregătim şi o surpriză, pentru că vom juca cu un tricou aniversar, făcut special pentru această partidă. Va apărea sigla cu 90 de ani, vom juca cu un tricou asemănător ca cel din 1921. Vom avea Universitatea, Opera şi Catredrala din Timişoara pe tricouri. Este un moment aniversar, dar evident ne gîndim şi la meciul de joi cu Steaua. Noi jucăm cu Steaua şi ne propunem să batem această echipă rănită, să cîştigăm trofeul şi să ajungem în cupele europene. Mizez pe orgoliu rănit al jucătorilor, dar şi al suporterilor care vor fi alături de noi.
Vezi mai jos imagini cu echipamentul lui Poli din meciul cu Steaua
Suporterii îşi pregătesc o coregrafie specială pentru acest meci, o coregrafie şi o atmosferă pe care ştiu ei să o facă. Este o cerere foarte mare pentru acest joc, cred că mîine o să fie un haos mult mai mare. Am dar şi ieri, dar şi astăzi foarte multe bilete, probabil că mîine se va juca cu casa închisă. S-au vîndut în jur de 15.000 de bilete, din cele 25.000 pe care noi le-am tipărit.
Vom juca cu cei mai buni jucători pe care-i avem, vom încerca să ne descurcăm şi fară cei 16 care au plecat de la Timişoara fără vina noastră! Mîine în meciul cu Steaua, o să dăm totul pentru Poli", a punctat Chivorchian la Radio GSP.