FOTBAL  »  Superliga  »  VASILE AVRAM A FOST ELIBERAT

Surpriză de proporţii la două zile şi jumătate după ce Vasile Avram a fost eliberat: s-a întors în fotbal!

Vasile Avram a stat 58 de zile în arest, iar miercuri s-a prezentat la cel de-al doilea termen al procesului în care e acuzat de luare de mită
Vasile Avram a stat 58 de zile în arest, iar miercuri s-a prezentat la cel de-al doilea termen al procesului în care e acuzat de luare de mită

Articol de GSP - Publicat vineri, 25 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 24 noiembrie 2011 20:30

Ieri, fostul şef al CCA a participat la şedinţa Biroului Executiv de la AMF Bucureşti, for în fruntea căruia s-a reinstalat şi din care nu fusese nici un moment suspendat, interimatul funcţiei fiind asigurat de "vicele" Marian Rusu


Vasile Avram n-a glumit cînd a spus că va reveni în fotbal, declaraţie dată imediat după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat decizia de a fi eliberat din arest. Se întîmpla luni seară. De ieri, e din nou preşedintele Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti, funcţie pe care o deţinea în momentul în care a fost reţinut şi din care n-a demisionat pe perioada de detenţie.

În mare secret, ieri la prînz, Avram s-a prezentat la sediul AMFB, din Pantelimon, în incinta fabricii Antilopa. "S-a întrunit Biroul Executiv, iar Avram a participat ca preşedinte, normal, că doar el e preşedintele AMFB. La final, ne-a anunţat că începînd de vineri va veni zilnic la serviciu, deci îşi va intra din nou în atribuţiunile de preşedinte. Dacă are voie? Atîta timp cît nu a primit nici o sancţiune, nimic, nu e nici o problemă. N-are nici un fel de interdicţie în acest sens", a declarat aseară Alexandru Crişan, membru în Biroul Executiv şi şeful Comisiei de Arbitri din AMFB. Vasile Avram nu fusese suspendat din funcţie, aşa cum s-a întîmplat de la CCA, în locul său, pe perioada în care a fost arestat, interimatul la AMFB fiind asigurat de vicepreşedintele Marian Rusu.

Marea dilemă care se naşte e în ce măsură Avram nu încalcă una dintre restricţiile procurorilor, şi anume de a nu intra în contact cu martorii din dosar, ori măcar din două puncte de vedere restricţia e pusă sub semnul întrebării:
1. În subordinea preşedintelui AMFB intră inclusiv Comisia de Arbitri Bucureşti, care, la rîndul ei, îi are în componenţă pe doi dintre martorii în dosarul "Mită în elicopter": Alexandru Deaconu şi Andrei Chivulete.
2. AMFB e subordonată direct, ca oricare altă Asociaţie Judeţeană de Fotbal din ţară, Federaţiei Române de Fotbal, for condus de Mircea Sandu, persoană care are calitate de martor în dosar. Chiar la termenul de miercuri al procesului, Avram a refuzat să dialogheze în sala de tribunal cu Sandu: "Nu putem, n-avem voie, eşti martor".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Europa League
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
Europa League
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (23)
many_steaua
many_steaua  •  25 Noiembrie 2011, 10:43
Postat de ta_vic_2004 pe 25 Noiembrie 2011, 10:32

Pana cand nu incepe sa functioneze independent Justitia in Romania nimic nu o sa se schimbe! Din pacate mai avem mult de asteptat. Noi cei de dupa 90 nu am fost capabili sa invatam pt ca am avut prea multa libertate si prea putina educatie iar cei din bancile scolii de acum sunt de doua ori mai liberi si mai needucati. Daca nici bacul nu se ia in Romania, nu stiu cum vrem noi sa se schimbe ceva din moment ce nu vine nimic din spate iar daca vine ceva cu sigur isi cauta drum in afara. Or sa ne manance tiganii din pacate iar in 100 de ani v-a fi tara lor cu siguranta. Asteptam un miracol care intarzie sa apara!

Nu are cum sa funcționeze nimic în tara atât timp cat după revoluție-lovitura de stat tot aparatul de stat este plin de ofițeri de securitate, în frunte chiar cu președintele tarii. DNA a pierdut procesele cu Terbea și de frica ca or sa plătească pt asta l-au vânat iar. Acțiunea lor nu are nimic cu fotbalul ci doar sa scape procurorii care l-au acuzat în urma cu 7 ani și care au pierdut procesele cu Terbea. Pun pariu ca Terbea va câștiga iar procesul asta.

ta_vic_2004
ta_vic_2004  •  25 Noiembrie 2011, 10:32

Pana cand nu incepe sa functioneze independent Justitia in Romania nimic nu o sa se schimbe! Din pacate mai avem mult de asteptat. Noi cei de dupa 90 nu am fost capabili sa invatam pt ca am avut prea multa libertate si prea putina educatie iar cei din bancile scolii de acum sunt de doua ori mai liberi si mai needucati. Daca nici bacul nu se ia in Romania, nu stiu cum vrem noi sa se schimbe ceva din moment ce nu vine nimic din spate iar daca vine ceva cu sigur isi cauta drum in afara. Or sa ne manance tiganii din pacate iar in 100 de ani v-a fi tara lor cu siguranta. Asteptam un miracol care intarzie sa apara!

many_steaua
many_steaua  •  25 Noiembrie 2011, 09:59
Postat de liviu2408 pe 25 Noiembrie 2011, 08:41

Ne apropiem de Angola...

Locul Tara PIB per cap locuitor 2100 în $/cap locuitor ____________________________________________________________________________________________ 43 Trinidad and Tobago 20 329 46 Equatorial Guinea 18 372 55 Gabon 14 971 58 Botswana 14 784 59 Malaysia 14 275 66 Mauritius 13 033 68 România 12 131 Mai buni profesioniști ca Emil Boc și Elena Udrea sa conducă România nu exista în Africa, bai băiatule. Sunt multe tari africane care o duc mai bine decat noi.

Vezi toate comentariile (23)
Comentează