Articol de Cosmin Prişcă - Publicat sambata, 17 decembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 16 decembrie 2011 23:18
Greşelile lui Lazăr şi Felgueiras au falicitat înscrierea celor două goluri dintr-un meci modest.
La Mediaş, a devenit un trend să înscrie primii oaspeţii. La fel s-a întîmplat runda trecută cu Ceahlăul (31), iar aseară a venit rîndul "stegarilor" lui Şumudică să profite de o gafă inexplicabilă a lui Florin Lazăr, care a căzut în fund în faţa lui Moutinho, iar lusitanul nu a iertat (18). După un interval identic de timp, Felgueiras a scăpat balonul printre mîini, la un corner banal, iar brazilianul Vitinho a speculat eroarea dintre un pîlc de fundaşi adverşi (36). Tot mijlocaşul Mediaşului a fost la un pas de a da lovitura (44), apoi totul s-a încheiat.
La reluare, cele două formaţii parcă au uitat de fotbal, preferînd un joc de şah, la care au marşat pînă şi antrenorii. Ce bine că a venit vacanţa!
"Toate meciurile noastre sînt filme de groază! Ratăm incredibil de mult, dar n-o să ne sinucidem din pricina asta, fotbalul e doar un joc!" (Cristian Pustai, antrenor Gaz Metan)
"Medieşenii joacă non-stop de cînd am plecat eu în primul concediu la mare, prin iulie... Era normal să apară şi oboseala în jocul lor" (Andrei Vochin, redactor-şef adjunct GSP, la Fanatik Show)
Menajat pentru Vaslui
Deşi a fost delegat de CCA să conducă partida de aseară, arbitrul Istvan Kovacs a fost înlocuit cu piteşteanul Cătălin Popa, sosit abia ieri în oraş. Kovacs a ajuns încă de joi la Mediaş, s-a cazat la hotel, iar ieri a părăsit oraşul la solicitarea CCA. Surse autorizate pretind că el va fi delegat marţi la FC Vaslui - Rapid. "Am ajuns cobaii CCA, nu e normal ce s-a întîmplat! Am făcut toate actele de barem pentru Kovacs, iar acum va trebui să le luăm de la capăt", a spus directorul general al gazdelor, Ioan Horoba.
INBOX
- Şumudică a fost nevoit să facă două schimbări în prima repriză după ce Distefano şi Buga s-au accidentat
- Vitinho a preluat balonul cu mîna la golul înscris în prima repriză, însă "centralul" Cătălin Popa a nu a observat
- Galeria braşoveană l-a omagiat aseară pe fostul său portar, Ibrahim Dossey, decedat într-un accident de maşină. "Dossey, un exemplu de urmat", era scris pe un banner al suporterilor.
- Consiliul Asociaţiei Presei Sportive reaminteşte membrilor APS că valabilitatea legitimaţiilor pentru accesul la competiţiile sportive se încheie la sfîrşitul acestui an. Reînnoirea legitimaţiilor se va face pentru perioada 2012-2013. Mai multe informaţii se pot găsi pe site-ul www.apsmedia.ro.
![Anunț BOMBĂ din Italia: „Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei! Va conduce antrenamentul de mâine”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05072024/5e55ddb6-901b-4116-a420-ef4b1d50a518.jpg?width=195&height=130)
![Momente uluitoare în Giulești! Șumudică, scandal cu suporterii după gol » Săpunaru a sărit să-l oprească: șocant ce a urmat la final](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/17022025/81cb3803-05ba-4c08-9c6d-66f0cd24543f.png?width=195&height=130)
![Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29042023/536112c8-8773-4b8b-8a9a-e1ba43d3f1da.jpg?width=195&height=130)