FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL CONSTANŢA

Hagi a vorbit în exclusivitate cu Gazeta despre planurile sale de viitor: "Voi sta pe bancă!"

Hagi revine în Liga 1
Hagi revine în Liga 1

Articol de - Publicat luni, 04 iunie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 03 iunie 2012 22:37

Daniel Nanu a asistat la promovarea echipei lui Hagi pe prima scenă, iar apoi l-a provocat la un dialog. A ieşit un excelent interviu cu omul care a fixat obiectiv echipei mari locurile 1-10 în sezonul viitor, iar Academiei să formeze peste cîţiva ani toată “naţionala”

"Regele" a anunţat că va fi managerul general al echipei sale, Viitorul Constanţa. Gică vrea o clasare în primele 10 şi e tentat să joace cîteva meciuri pe Arena Naţională. Ce sumă de bani a investit în proiectul său şi care sînt pariurile sale dintre tinerii lui fotbalişti.

Pe terasa de la hotelul "Iaki" răsună acorduri de muzică aromână. Au trecut cîteva ore de la meciul care a adus promovarea Viitorului Constanţa în Liga 1. Jucătorii mai zăbovesc în şezlonguri. Gică Hagi a trecut deja la planurile de viitor. Discută aprins cu Gabi Balint.

Schiţează cu Zoli Iaşko ţintarul zilelor următoare. Gicu Coadă, un celebru interpret de muzică aromână, le zice cu foc: "Unu-i Gică Hagiiiii!"... Aflu mai tîrziu că sînt 4 melodii machedoneşti dedicate celui mai mare fotbalist român.

- De-abia s-a obţinut promovarea şi te-am auzit discutînd de cantonament, de transferuri, de stadioanele pe care ar putea juca Viitorul.
- Păi, avem timp de pierdut? Vezi, de asta aţi scris voi că am fost mare, fiindcă vedeam în teren fazele cu cîteva secunde înainte. Aşa şi acum. Trebuie să o luăm înaintea tuturor. De luni (de azi adică, n.r.) ne punem deja în mişcare. Apoi, după o săptămînă, o să plec cu Marilena în Spania şi o să-mi dau şi eu cîteva zile de răgaz. O să stau în fotoliu şi o să privesc meciurile de la Euro.

- Unde veţi juca în Liga 1?
- Acasă la noi, adică la Ovidiu, pe terenul Academiei. În primul an putem obţine derogare şi o să fac tribune cu 3.000 sau 5.000 de locuri. Dacă nu vor fi gata de la prima etapă, atunci mă gîndesc să joc inclusiv pe Arena Naţională.

- Şi dacă programul turului ţi-o va scoate-n cale pe Steaua sau pe Dinamo? Sau pe Rapid?
- Foarte bine! Unde se vor căli mai bine copiii mei? Pe stadionul cel nou cu 30.000 sau cu 50.000 de oameni în tribună!

- Vei sta pe bancă?
- Da, cred că da. Din ce postură, vom vedea. Manager general, că doar asta sînt. Ştii ce mi-a zis Sorin Cîrţu cînd am jucat acum vreo 2 ani cu o grupă de juniori la Craiova?

- Ce?
- Mi-a zis: "Ce-ţi mai trebuie să te duci antrenor în altă parte? Ai echipa ta!". Uite, acum nu mai depind de nimeni. Să vină cineva să-mi zică aia nu e bine, ailaltă iar nu e bine... Nu mă învaţă nimeni să fiu cel mai bun! Ştiu eu cum e să fii cel mai bun.

- Bun, tu ştii. Dar jucătorii de la Viitorul ştiu? Se spune că la echipele pe care le-ai antrenat voiai mereu că jucătorii să joace ca Hagi.
- Asta e o prostie! Am auzit-o şi eu. Nu ştiu cine a scos-o, voi, presa, altcineva? Cum să cer eu cuiva să şuteze ca Hagi, să paseze ca Hagi? Eu cer mereu alt lucru: ca oamenii cu care lucrez să gîndească precum Hagi! Să aibă mentalitatea lui Hagi! Cînd m-am apucat de Academie, mulţi m-au făcut nebun. Iar azi, după 3 ani, Hagi a promovat în prima ligă şi are 20 de jucători la loturile naţionale de juniori. Iar în curînd voi avea 40. Să scrii asta şi mai vorbim!

- Scriu.
- Iar din grupa lui Ianis, ştii cîţi jucători voi da la lot?

- Cîţi?
- Un-spre-ze-ce! De la o singură grupă!! Mai vorbim. Eu nu m-am ferit niciodată să învăţ! În ultimii 3 ani am umblat mult. Am fost la Ajax să învăţ, cum fac olandezii treaba asta aşa de bine. Am "luat" multe de la ei, dar cel mai important am învăţat că selecţia e hotărîtoare. Şi organizarea. Am fost şi la Eindhoven, la Feyenoord, la Alkmaar... De altfel, în Olanda o să facem şi cantonamntul de vară pentru echipa mare.

- Dă-ne cîteva nume pe care să le urmărim!
- Iancu e numărul 10. "Decarul" adevărat. Ţîru, un apărător ceva între Belo şi Gică Popescu. Şi mai avem surprize. Puţanu... Uite, poate nu întîmplător golurile din meciul promovării le-au marcat Puţanu şi Iancu. Amîndoi născuţi în '94. Asta înseamnă că nici banii, nici timpul nu s-au dus degeaba.

- Timpul, adică 3 ani. Banii?
- Destui. Milioane bune de euro.

- Cinci? Zece?
- Între... Mai aproape de a doua sumă.

- Obiectiv? Salvarea de la retrogradare?
- Asta cu retrogradarea uitaţi-o! 1-10, ăsta e obiectivul. Unu e locul pe care a vrut totdeauna Hagi să fie. Şi zecele de pe tricou... (Rîde. Pentru prima oară pe parcursul unui interviu luat în după-amiaza promovării!)

"Mulţi dintre jucătorii mei nu au jucat, pînă anul acesta, la promovare. Obiectivul a fost îndrăzneţ, avînd în vedere lotul lipsit de experienţă" (Gheorghe Hagi)

"E important că Dobrogea  va avea din nou o echipă în prima ligă. Nu vrem să devenim o echipă de genul Unirii Urziceni, vrem să ne păstrăm imaginea de echipă a tinereţii!" (Gheorghe Hagi)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga 2, runda #15 » Scor șocant la debutul lui Claudiu Niculescu + Ovidiu Burcă, egalat în prelungiri. Rezultate, marcatori și clasament în timp real
Liga 2
Liga 2, runda #15 » Scor șocant la debutul lui Claudiu Niculescu + Ovidiu Burcă, egalat în prelungiri. Rezultate, marcatori și clasament în timp real
Atac devastator după Rapid - Petrolul: „Băi ciupercarule cu păr roșcat! Sunteți zero, opăriților!”
Superliga
Atac devastator după Rapid - Petrolul: „Băi ciupercarule cu păr roșcat! Sunteți zero, opăriților!”
Maghiarilor nu le-a venit să creadă ce au văzut în meciul României de la Debrecen: „Nu aveau cum să piardă!”
Handbal
Maghiarilor nu le-a venit să creadă ce au văzut în meciul României de la Debrecen: „Nu aveau cum să piardă!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (64)
robotzel
robotzel  •  05 Iunie 2012, 01:08
Postat de zorah pe 04 Iunie 2012, 14:44

Gica sa ne spui cati bani iei de pe blaturile cu Steaua. Merci.

sa ne spui si tu cat ai luat de pe centura azi. se poate?

c24
c24  •  04 Iunie 2012, 21:41

Imi doresc ca Hagi sa nu fie in cardasie cu becaliotii. Mult succes, Gica, daca ti-s gandurile curate.

fan.craiova
fan.craiova  •  04 Iunie 2012, 18:15

Ma bucur pentru Hagi . Rezultatele au venit mai repede decit ar fi vrut unii. Sunt convins ca la Constanta va fi cea mai tare scoala de fotbal din Europa de Est

Vezi toate comentariile (64)
Comentează
Close