Şansa lui Andy Cenuşăreasa » Luminiţa Paul despre "imposibila" victorie a lui Murray

A trecut o săptămînă de Wimbledon. Şi normală, şi mai puţin. Normal la Wimbledon înseamnă să plouă măcar cîteva zile, în reprize enervante de diverse lungimi şi intensităţi. Normal e să fie căpşune cu frişcă din belşug la vînzare, Pimm's de asemenea şi poate şi un strop de şampanie, pentru orele de după cină. Normal e să se tocească iarba, numai că acum firele verzi dispar doar din zona liniei de fund, pe lîngă fileu rămîne aceeaşi pajişte bună pentru a zburda pe ea mieluşei şi iepuraşi.

Normal e şi să nu se joace duminica, obicei de la care nu s-a abdicat nici în ani în care vremea rea a încîlcit peste măsură programul. Normal e ca orice pată de culoare, care întrerupe albul conservator, să fie pusă la îndoială. Normal e şi ca o bentiţă prea lată să fie adusă la dimensiunile regulamentare cu o foarfecă apărută de undeva în mod misterios şi oportun.

Normal e şi să se întrerupă meciul pe Terenul Central la o anumită oră, cînd lumina păleşte dramatic, pentru a se trage acoperişul şi a se aprinde luminile. Lumini care lasă impresia că te afli la teatru şi nici n-ar fi ceva atît de ieşit din comun la Londra. Operaţiunea durează 30-40 de minute şi e posibil să-l fi costat, joi seară, rămînerea în turneu pe Nadal. Mai normal e însă altceva. Indiferent ce, cine şi cum se joacă acolo, pe arena principală, totul se întrerupe la ora 23:00.

Asta l-a făcut pe Andy Murray să-şi pornească propriul cronometru vineri noapte, pentru a putea termina la timp disputa cu Marcos Baghdatis. Altfel, cînd ar fi sunat gongul implacabil, Andy Cinderella şi-ar fi pierdut pantofii Adidas pe drumul spre vestiar, spectatorii s-ar fi transformat în şoricei, iar orice vehicul, chiar şi cel de tuns iarba, în dovleac.

Scoţianul s-a încadrat, gonind în setul al patrulea ca un nebun şi cîştigîndu-l în 28 de minute, cu 6-1. De fapt, a ciupit un pic din timpul academic. A servit pentru meci cînd ceasurile arătau exact 11:00 p.m., dar i s-a permis să depăşească. Altfel, partida s-ar fi reluat în aproximativ 40 de ore, astăzi. Pentru că aşa e normal la Wimbledon.

Dar n-ar fi normal şi să cîştige un britanic? Păi, asta nu. Nu s-a mai întîmplat de 76 de ani. Ar fi în ciuda tuturor regulilor de pînă acum. Totuşi, acelaşi Murray va încerca. Poate e şansa lui în 2012, cu Rafa ieşit de pe partea lui de tablou. "Orice aş face sau aş spune, tot nu e bine", decreta scoţianul acum cîteva zile. Străduieşte-te să cîştigi titlul, Andy! O să vezi că atunci nu-ţi va mai căuta nimeni nod în papură. Sau, mă rog, cei mai mulţi...