Articol de Marian Ursescu - Publicat marti, 16 octombrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 15 octombrie 2012 20:40
Ce se ascunde în spatele lui Jakob Vestergaard? Cum reuşeşte să se impună un tehnician în vîrstă de doar 37 de ani într-o echipă înţesată de vedete?
A antrenat pe Viborg între 2008 şi 2011 şi a dus campioana Danemarcei de două ori la cucerirea Ligii Campionilor. Avea doar 33 de ani cînd danezii l-au numit "principal" al formaţiei. Nu le-a înşelat încrederea. La începutul sezonului, oficialii Oltchimului l-au ofertat.
Era liber de contract şi a acceptat imediat. "Mi-a plăcut ideea de a construi o nouă echipă. Am jucat de multe ori la Vîlcea şi mi-a plăcut mult şi atmosfera. Era o nouă provocare şi iubesc provocările", a declarat Vestergaard în momentul în care a semnat contractul pe un an cu Oltchim.
Duminică seară a debutat cu o victorie în Liga Campionilor, 30-25 cu Hypo Viena. Jocul echipei vîlcene a fost unul plăcut ochiului, iar victoria nu a fost nici un moment pusă sub semnul întrebării. Ce se ascunde însă în spatele omului şi antrenorului Jakob Vestergaard? Zece reguli de bază după care se călăuzeşte noul tehnician al Oltchimului:
1. Nu se enervează niciodată
Stilul nordic, viking, dă impresia unui personaj rece. Oficial în tot ceea ce face şi cînd vorbeşte, Vestergaard pare, la prima impresie, aproape un robot. Nu se enervează niciodată sau, dacă o face, nu se exteriorizează, nu o arată. Este un tip calm. Indiferent de scorul existent pe tabelă, spune jucătoarelor ce are de spus pe un ton liniştit, nu se precipită.
2. Nedezlipit de Mette Klit
Cei care-l cunosc spun însă că Jakob Vestergaard nu ar fi antrenorul de succes fără secundul său, Mette Klit. Fostă handbalistă, Mette a fost adusă de Jakob în primul său sezon la Viborg şi de atunci sînt nedezlipiţi. De altfel, la venirea sa la Oltchim, Vestergaard a pus o singură condiţie: să lucreze cu Mette. Se completează foarte bine, se consultă de fiecare dată şi iau decizii împreună. În timpul meciurilor, Mette intervine de foarte multe ori, iar Vestergaard ascultă de fiecare dată sfaturile colaboratoarei sale.
3. Îi plac şedinţele
Înainte şi după antrenamente, dar şi înainte şi după meciuri, invariabil, Vestergaard îşi bagă jucătoarele în şedinţă. Sînt discuţii, de multe ori individuale, de alte ori colective. E foarte apropiat de ele şi are le acordă foarte multă încredere. Cînd o handbalistă merge la el să se plîngă că o doare ceva sau de o altă problemă, încearcă imediat să rezolve situaţia. Pentru el, jucătoarea e cea mai importantă!
4. Omul fără reguli şi regulamente
Vestergaard nu a impus la Oltchim nici un fel de regulă. Handbalistele nu au un contract de ordine interioară în care să li se spună la ce oră trebuie să fie la culcare, dacă pot sau nu să fumeze, dacă au sau nu voie să vorbească la telefon, în timpul mesei. "Jakob se bazează pe profesionalismul jucătoarelor sale. Nu dă amenzi, nu le pedepseşte pe fete, dar întotdeauna, pe unde a antrenat, ordinea şi disciplina au existat", a declarat o fostă handbalistă care a lucrat cu danezul.
5. Mapa confidenţială
Imediat după numirea sa la Oltchim, Vestergaard a cerut mape, caiete, markere, stickuri de memorie, pentru fiecare dintre elevele sale. Fiecare handbalistă a intrat în posesia unei "mape confidenţiale", cum a numit-o tehnicianul, în care jucătoarele au primit programul de antrenament pe cinci luni. "Cunoaştem programul, mai sînt mici modificări, dar de nuanţă", au declarat vîlcencele.
În plus, fiecare handbalistă a primit un caiet în care sînt desenate şi explicate fiecare schemă de joc pe care trebuie să şi-o însuşească. "E stipulat acolo ce-şi doreşte de la fiecare fată în parte, sînt desenate traseele, ce ai de făcut", a explicat o fostă jucătoare.
6. Nu favorizează atacul sau apărarea
Vestergaard pune accent la antrenamente şi jocuri atît pe apărare, cît şi pe atac. Asta deşi statistica spune altceva, Viborg, echipa cu care a cîştigat de două ori Liga, primea multe goluri, dar înscria şi mai multe
7. Respectă fiecare adversar
Jakob Vestergaard urmăreşte fiecare adversar, fie că e vorba de unul modest din Liga Naţională sau de unul puternic din Liga Campionilor. "De regulă, la meciurile de campionat, vizionările durează 30-45 de minute şi se fac în ziua de dinaintea meciului. La partidele internaţionale, se fac două sau chiar trei", au declarat jucătoarele. Acestea conţin doar fazele care interesează, schemele care trebuie respectate.
8. Schimbă semnele la scheme şi denumirea
Din cînd în cînd, pentru ca adversarii să nu înveţe schemele şi să nu-şi dea seama ce fază urmează în jocul echipei antrenate de danez, Vestergaard schimbă semnele. La fiecare atac, la centrul Oltchimului, cel care iniţiază atacurile, se poate observa un semn explicit: pumn sus, cîteva degete ridicate, rotirea pumnului, balansarea din încheietură. "La maximum trei-patru jocuri, semnele se schimbă", a transmis Vestergaard.
9. În camere după cum vrea el
În cantonamente, înainte de meciurile din deplasare, Vestergaard repartizează fetele în cameră după cum doreşte. Jucătoarele nu mai stau ca pînă acum, după cum vor ele. Vestergaard încearcă prin asta să sudeze grupul, să le integreze pe handbalistele nou-venite.
10. Evidenţiază doar lucrurile bune
La şedinţele de pregătire sau de analiză, Vestergaard începe întotdeauna cu lucrurile bune şi nu cu cele care l-au nemulţumit. Nu reproşează niciodată vreunei handbaliste că a greşit, ci doar îi subliniază că ar fi trebuit să facă altceva. E un optimist.
"Am venit în România să cîştig Liga Campionilor. Pentru asta ne pregătim. Am făcut primul pas, sînt mulţumit, dar mai avem mult pînă departe" (Jakob Vestergaard)
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”