FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Boubacar explică diferenţele dintre Dorinel şi Bonetti: "Acum atacăm, înainte aşteptam!"

Mansaly Boubacar,Filipe Teixeira
Mansaly Boubacar,Filipe Teixeira

Articol de - Publicat miercuri, 21 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 21 noiembrie 2012 01:43

Mansaly Boubacar a dezvăluit că tactica lui Dario Bonetti era bazată pe contraatac, în timp ce Dorinel Munteanu le cere să joace ofensiv în noul sistem


- Mansaly, tu ai fost adus de Bonetti la Dinamo, cum e cu noul antrenor, Dorinel Munteanu?
- Sînt jucător profesionist şi sînt obişnuit cu schimbările de antrenor. Dario Bonetti m-a transferat aici, datorită lui sînt la Dinamo, dar cred că mi-am făcut datoria şi am confirmat că pot fi un jucător util. Chiar dacă s-a schimbat antrenorul, eu îmi voi face în continuare datoria. Dorinel Munteanu e un antrenor foarte bun, care vorbeşte mult cu jucătorii. Încearcă să ne motiveze, iar asta e un lucru pozitiv.

- Ce a schimbat în jocul vostru Dorinel Munteanu?
- Am o părere foarte bună despre noul antrenor, îmi place stilul său de lucru. Cred că acest sistem, 4-2-3-1, este foarte bun pentru noi. Acum ni se spune să atacăm, nu să aşteptăm, ca înainte. Dorinel Munteanu încearcă să aducă motivaţia necesară în joc şi, deşi nu stăm prea bine în clasament, cred că Dinamo merită o poziţie mai sus în clasament.

- Steaua are 18 puncte avans faţă de Dinamo, mai aveţi vreun strop de speranţă la titlu?
- Ei sînt deja departe, dar campionatul nu s-a terminat. Eu joc la Dinamo şi pentru mine asta e cea mai puternică echipă! Campionatul nu s-a terminat, deci putem reveni. Cred în echipă că îşi va reveni şi sînt încrezător că putem termina sezonul între primele trei-patru echipe.

- Mihai Stoica a spus că voi nu ar trebui să mai jucaţi pe Arena Naţională pentru că sînteţi departe de Steaua în clasament...
- Ambele echipe sînt româneşti, n-ar trebui să fie război pentru că sîntem la fotbal, nu pe front. Fotbalul ar trebui să unească oamenii, n-ar trebui să vorbim de violenţe sau de război.

3 pase de gol a reuşit Boubacar în cele 18 meciuri jucate pentru Dinamo în acest sezon, în toate competiţiile

700.000 de euro este cota de piaţă a lui Boubacar, conform transfermarkt.de, suma crescînd cu 400.000 de euro în ultimele 6 luni

"Mi se pare deja foarte frig afară. Şi cînd jucam în Franţa, la Saint Etienne, era frig, dar parcă aici e ger! M-am acomodat bine, îmi place oraşul şi mă înţeleg bine cu băieţii"
Mansaly Boubacar, mijlocaş Dinamo

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
6 luni a durat minunea cu Daniel Bîrligea la FCSB » Începe marea provocare
Superliga
6 luni a durat minunea cu Daniel Bîrligea la FCSB » Începe marea provocare
Soția a ieșit prima la atac, după ce a pățit fotbalistul „păcălit” să semneze: „Nimic în viață nu este corect”
Campionate
Soția a ieșit prima la atac, după ce a pățit fotbalistul „păcălit” să semneze: „Nimic în viață nu este corect”
Fostul fotbalist al lui Real Madrid, răpus la 48 de ani de o boală necruțătoare » A câștigat Liga Campionilor alături de Casillas, Raul și Roberto Carlos
Campionate
Fostul fotbalist al lui Real Madrid, răpus la 48 de ani de o boală necruțătoare » A câștigat Liga Campionilor alături de Casillas, Raul și Roberto Carlos

„Am găsit hygge și în București” » La 3 luni după ce fetița lui a alunecat în lacul Herăstrău, dinamovistul Olsen numește lucrul care l-a surprins în România

Cine pune mâna pe clădirea-fantomă de lângă stadionul Dinamo: „Mai întâi să avem terenul” » Paragină în locul unde ar fi trebuit să apară un mega-proiect


Comentarii (2)
thebluestlion
thebluestlion  •  21 Noiembrie 2012, 11:03

E un am crezut ca asta e clar petarda cand am auzit prima data de el, dar se misca bine, paseaza bine si e ambitios.

valyomanyd
valyomanyd  •  21 Noiembrie 2012, 02:11

Bravo , ati modificat, dar, de ce nu va cereti scuze ? Apropo, sunteti maestrii la "facut " interviuri !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează