Articol de GSP - Publicat joi, 20 decembrie 2012 00:00 / Actualizat joi, 20 decembrie 2012 11:46
Alex Ferguson le-a vorbit studenţilor de la universitatea americană Harvard despre experienţa sa ca manager al lui Manchester United.
Scoţianul de 71 de ani, care pregăteşte United de 26 de ani, e studiat la cursurile de economie şi a fost invitat să le vorbească studenţilor despre stilul său de management, informează Ziarul Financiar.
Iată cîteva dintre cele mai importante declaraţii ale lui Ferguson, oferite studenţilor de la Harvard:
- "Nu poţi să-ţi permiţi să pierzi controlul nici o clipă, nici măcar atunci cînd ai în echipă 30 de profesionişti de top care mai sînt şi multimilionari. Dacă cineva nu face cum zic eu, e mort"
- "Îmi amintesc cînd am fost pentru prima dată la un concert Andrea Bocelli. NU mai fusesem la operă în viaţa mea dar stăteam acolo şi mă uitam gîndindu-mă de cîtă muncă e nevoie pentru coordonare şi sincronizare. Era fantastic"
- "Jucătorii din ziua de azi au fost mult mai protejaţi în copilărie, sînt mult mai fragili decât cei de acum 25 de ani"
- "Pentru un jucător - de fapt pentru orice fiinţă umană - nu există ceva mai bun decît să audă cuvintele AI FĂCUT O TREABĂ BUNĂ. Sînt cele mai bune cuvinte inventate vreodată în sport".
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”