FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO / CORESPONDENŢĂ DIN POIANA BRAŞOV

Cum sînt împărţiţi dinamoviştii pe camere la Poiana Braşov: "Bisericuţele"

Boubacar şi Issa Ba sînt colegi de cameră
Boubacar şi Issa Ba sînt colegi de cameră

Articol de - Publicat vineri, 18 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat joi, 17 ianuarie 2013 20:35

Dinamoviştii s-au aşezat în camere la Poiana Braşov aşa cum deja a devenit o tradiţie la formaţia roş-albă. Este aşteptat şi Boubacar, căruia i s-a rezervat un loc alături de Issa Ba.

Împărţirea pe camere a "cîinilor" respectă algoritmul instituit deja în cantonamentele de la Săftica în ultimul an. Aceasta şi fiindcă n-a mai venit nimeni şi-au plecat puţini, unii chiar colegi de camere, cum erau Alvarez şi Koulibaly.

Anumite duo-uri au devenit clasice: Dănciulescu, 36 de ani, l-a luat lîngă el pe Matei, 21 de ani, să-l instruiască, Luchin şi Curtean, respectiv Scutaru şi Axente erau colegi de cameră şi la Poli Timişoara, Cătălin Munteanu a mai stat cu Muşat şi în alte stagii, la fel Alexe şi Grigore, Cristea şi Homei sînt prieteni la cataramă de ani buni, iar junii Burnea, Ioniţă, Stănescu, Manyur, Roman şi Filip au mai împărtăşit aceleaşi opinii şi în cantonamentele lui Dinamo II.

Cert este că i s-a rezervat un loc şi lui Boubacar, închizătorul senegalez ajungînd ieri în Poiana Braşov alături de colegii săi. Singurul mijlocaş sută la sută defensiv a început deja antrenamentele.

Cum stau "cîinii" în camere
Cătălin Munteanu - Muşat
Dănciulescu - Matei
Alexe - Dragoş Grigore
Pulhac - Ţucudean
Curtean - Luchin
Burnea - Ioniţă
Stănescu - Manyur
Andrei Cristea - Homei
Crăciun - Nica
Bălgrădean - Rus
Axente - Scutaru
Alin Roman - Filip
Naumovski - Strătilă
Issa Ba - Boubacar

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Au de dat 30.000 de euro
Problemele cu agentul lui Mansaly Boubacar (24 de ani), care solicita 30.000 de euro, reprezentînd comision, nu au fost încă rezolvate, dar mijlocaşul a ţinut neapărat să vină în România pentru a nu pierde perioada de pregătire. Cornel Ţălnar a fost cel care l-a convins să revină cît mai repede la antrenamente.

"Mi-e drag de Dinamo"
Issa Ba a fost de acord cu înjumătăţirea salariului, la 4.000 de euro, pentru a continua la Dinamo, lucru ce i-a surprins pe coechipieri. "Mi-e drag de Dinamo! Am vrut să merg mai departe fiindcă simt că mi se va da încredere şi vreau să mai cîştig un trofeu, după Supercupa din vară. O să facem echipă bună dacă sîntem liniştiţi", le-a transmis senegalezul de 32 de ani colegilor. Ieri, la al doilea antrenament, închizătorul a acuzat dureri la genunchiul drept şi-a făcut alergări separate, mai uşor.

Pulhac pleacă azi
Dacă nu vor interveni scurtcircuite de ultim moment, Cristi Pulhac va părăsi azi cantonamentul din Poiana Braşov cu destinaţia Azerbaidjan, acolo unde Qabala, locul 5, doreşte să-i facă un contract pe doi ani şi jumătate. Fundaşul stînga de 28 de ani va renunţa la cei 56.000 de euro pe care îi mai are de încasat din salariu, urmînd să primească de la azeri 180.000 de euro pe an.

Deschid cu învingătoarea lui Bayern
La începutul lunii februarie, "cîinii" vor pleca într-un stagiu de pregătire în Spania, la Marbella, iar primul meci a fost deja programat, cu BATE Borisov. Echipă ce a jucat în grupele Champions League în toamnă şi a scos 6 puncte din victoriile cu Lille (3-1) şi cu Bayern Munchen (3-1), iar luna viitoare, chiar după amicalul cu "cîinii", evoluează în primăvara Europa League contra lui Fenerbahce. Apoi, roş-albii joacă la Marbella Cup şi mai au alte trei amicale.

Rămîn la "Caro"
Roş-albii nu vor reveni cu birourile, în 2013, în Ştefan cel Mare, ci tot board-ul administrativ îşi va derula activitatea pe mai departe la hotelul "Caro", la doi kilometri de stadion. Oficial, fiindcă se derulează lucrări de consolidare a clădirii CS Dinamo, neoficial, fiindcă preşedinta clubului sportiv, Elisabeta Lipă, nu mai agreează "convieţuirea" cu cei de la gruparea de fotbal, din considerente financiare.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Răsturnare de situație! FIFA s-a răzgândit înainte de tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026
Nationala
Răsturnare de situație! FIFA s-a răzgândit înainte de tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Europa League
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Tragedie în sport! A murit la 28 de ani, după un atac de cord suferit în sala de antrenament
Altele
Tragedie în sport! A murit la 28 de ani, după un atac de cord suferit în sala de antrenament

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (4)
conasu_boeru
conasu_boeru  •  18 Ianuarie 2013, 13:26
Postat de vladutz13 pe 18 Ianuarie 2013, 05:41

Intotdeauna mi s-a parut excelenta ideea prin care antrenorul alege imperecherea in camere si la fiecare 3 zile isi schimba locurile intre ei.

Daca o sa se constate ca metoda Stelei e buna, probabil o sa o adopte si alte echipe, dar ma idoiesc ca MM si Mache, ne spun tot ! Cica ei cu Tanase si Nicolici, se simt cel mai bine in camera ! Se mai bulverseaza lucrurile cand vine Ana Maria Prodan in vizita ! Toti vor cu ea in camera !

conasu_boeru
conasu_boeru  •  18 Ianuarie 2013, 13:26

Daca o sa se constate ca metoda Stelei e buna, probabil o sa o adopte si alte echipe, dar ma idoiesc ca MM si Mache, ne spun tot ! Cica ei cu Tanase si Nicolici, se simt cel mai bine in camera ! Se mai bulverseaza lucrurile cand vine Ana Maria Prodan in vizita ! Toti vor cu ea in camera !

vladutz13
vladutz13  •  18 Ianuarie 2013, 05:41

Intotdeauna mi s-a parut excelenta ideea prin care antrenorul alege imperecherea in camere si la fiecare 3 zile isi schimba locurile intre ei.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează