Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 martie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 13 martie 2013 15:19
Dialog eveniment astazi, la emisiunea Radio Gsp Live, intre fostul presedinte al Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja, si actualul sef al boxului romanesc, campionul mondial Leonard Doroftei.
Obreja: Trebuie sa spun ca am avut o discutie la alegeri si am zis ca voi fi langa Doroftei. Am insa o nemultumire, e pentru prima data cand o pot spune direct. Faptul ca te opui cu vehementa infiintarii Ligii de Box Profesionist. Mosu', de ce te opui infiintarii Ligii Profesioniste?
Doroftei: Pentru ca Liga Profesionista face parte din Federatia Romana de Box, si este a boxului romanesc.
Obreja: Nu, Liga Profesionista este o enitate de sine statatoare, asa cum prevede legea 69. Te rog sa nu-i mai crezi pe cei care sunt langa tine si care sunt oameni disperati de a pune mana pe ceva. Te induc in eroare si te pun in niste situatii cel putin neplacute. Vreau sa fac o liga pentru ca eu am demonstrat ce pot sa fac in boxul profesionist. Eu am drepturile pentru denumirile Ligii Profesioniste de Box si Ligii Nationale Profesioniste. Cred ca cele doua argumente sunt suficiente. Eu cred ca cel mai bine ar fi ca noi sa colaboram, pentru ca federatia romana de box nu mai recunoaste alt box pe lumea asta decat AIBA. E corect, Mosule?
Doroftei: Suntem afiliati AIBA, suntem din familia AIBA si nu avem ce sa facem. Sunt regulile pe care trebuie sa le respectam, regulile celor de la AIBA. Si nu eu, oamenii isi doresc sa faca parte din AIBA. Convinge-i tu ca WBC, WBA sau IBF sunt mai bune decat AIBA, si vor merge cu tine.
Obreja: Voi ati schimbat statutul federatiei si in momentul de fata federatia nu mai recunoaste alt box decat cel practicat de AIBA, indiferent de care este. In momentul de fata voi nu mai recunoasteti boxul profesionist, deci nici nu mai aveti competente in boxul profesionist. Ori atunci de ce va impotriviti?
Doroftei: Dar asta nu ai venit sa ne spui noua, ne-ai dat in judecata, lasam judecatorul sa decida.
Obreja: Imi pare rau, eu am vrut sa stau de vorba. Am stat de vorba cu doamna Tocala, la minister. Voi nu aveti nevoie de Liga, intelege asta! Oamenii care te sfatuiesc te sfatuiesc prost. Eu sunt dispus sa stam de vorba sa-ti demonstrez
Doroftei: Cluburile sunt ale boxului romanesc. Daca vor merge cu tine la Liga Profesionista, atunci ele nu mai au ce cauta in AIBA.
Obreja: Gresesti, pana in 2017 toate cluburile din lumea asta au voie sa participe oriunde.
Doroftei: Nu am vrut sa vorbesc cu tine la Gala de la Galati pentru ca eram suparat pe tine pentru declaratiile cu Budapesta, cu sinuciderea.
Obreja: E o informatie care ii apartine lui Serban si eu l-am citat pe Serban. Iti dau cuvantul meu de onoare. Daca voi imi puneti piedici, nu va asteptati ca eu sa stau linistit.
Doroftei: Altfel n-ai fi tu daca nu ai face ceva. Dar sa vorbim despre box. Eu am spus asa: Daca va fi o gala frumoasa pe Stadionul National, o poate face Rudel Obreja, cu experienta lui si cu relatiile lui. O gala care prin care Romania sa fie din nou in centrul atentiei in boxul profesionist.
Obreja: Bine atunci haideti sa facem o intelegere. Vreau sa stau de vorba fata in fata cu Mosu si sa discutam pe tema asta. E pacat sa nu colaboram in continuare!
Doroftei: Pentru binele boxului, o facem, Rudi!