Articol de Florin Dincă - Publicat sambata, 27 aprilie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 27 aprilie 2013 14:45
Surpriză mare la BRD Năstase-Ţiriac Trophy! Gilles Simon, campionul turneului în 2007, 2008 şi 2012, a fost eliminat în semifinale de Lukas Rosol, 2-6, 3-6.
După 3 trofee şi 16 victorii consecutive la Bucureşti, Simon a capitulat. S-a încheiat capitolul dominaţiei franceze la Arenele BNR, Lukas Rosol reuşind să dea peste cap ierarhiile ATP şi aşteptările publicului din România.
Simon s-a zbătut, a fost împins de la spate de fanii care au ajuns să îl iubească în ultimii ani, dar nu a fost suficient. Adversarul său a fost faţă în faţă cu un vis, prima finală ATP din carieră. Pînă la BRD Trophy, cehul nu atinsese nici măcar pragul semifinalelor, aşa că motivaţia era uriaşă.
A început determinat meciul şi a făcut ravagii. L-a alergat pe francez dintr-o parte în alta a terenului, controlînd perfect fiecare punct al meciului. Simon n-a avut nici o reacţie. S-a apărat cît a putut de bine, dar presiunea a fost prea mare. Rosol a reuşit două break-uri, impunîndu-se cu 6-2 în primul set.
Nu era însă prima dată cînd Simon pierdea primul set la Bucureşti. Se mai întîmplase de 5 ori şi de fiecare dată francezul întorsese meciul. Nu şi acum. Rosol s-a distanţat la 5-3 şi urma să servească pentru meci. Francezul a avut o tresărire de orgoliu forţînd break-ul. A ratat însă cu nonşalanţă minge după minge. S-a opus la prima oportunitate a cehului de a închide meciul, dar la a doua s-a recunoscut învins.
Rosol se califică în finală şi continuă să viseze la primul trofeu, în timp ce Simon pleacă învins din România după 7 ani.