Articol de Marian Ursescu, Justin Gafiuc, Marius Mărgărit - Publicat vineri, 03 mai 2013 00:00 / Actualizat joi, 02 mai 2013 21:52
"Am fi vrut să fie acolo Oltchimul, nu noi!"
Diana Florescu şi Anamaria Duţă spun că şansa lor a fost necalificarea vîlcencelor în finală. "Şi noi o să reprezentăm însă tot România!", declară arbitrele.
Au arbitrat la Europene, Mondiale şi Jocurile Olimpice. Sînt, de departe, cel mai bun cuplu de arbitre din România. Pînă acum însă, nu oficiaseră la o finală de Liga Campionilor. Visul lor s-a împlinit acum. La începutul săptămînii au primit vestea. "Eram pe stradă, cu o prietenă. Am fost sunată de la federaţie. Am început să ţip şi să ţopăi. Prietena mea nu ştia ce am. A aflat apoi şi a înţeles reacţia mea", a dezvăluit Diana Carmen Florescu.
Inspirată de fiica lui Ion Crăciunescu.
Originară din Piteşti, Diana are 35 de ani şi arbitrează de 14 ani. Totul a fost serios de la început în cazul ei. I-a plăcut ce face. "Am stat patru ani la Rm. Vîlcea, acolo am făcut şi şcoala de arbitri. M-am dus la un meci de junioare care era arbitrat de două fete, una dintre ele, fiica domnului Ion Crăciunescu, Alina. De atunci am ştiut că şi eu o să fac acelaşi lucru", dezvăluie Diana.
În schimb, Anamaria Duţă, cu un an mai mică decît colega sa, a făcut şcoala la Bucureşti. A fost arbitra care a făcut parte din primul cuplu mixt, în România, alături de Horaţiu Belu. "De la el am învăţat foarte multe lucruri. Era diferenţă mare de vîrstă între noi însă, şi nu aveam viitor împreună. Aşa am ajuns să arbitrez împreună cu Diana", povesteşte Ana. Se întîmpla în 2002.
În prima ligă din 2003
Au început să arbitreze în Liga Naţională de handbal în anul imediat următor. Tot de atunci au primit şi ecusonul EHF. Primul meci în Europa a venit însă în 2004. "Mi-l aduc aminte, normal. A fost o partidă în Austria, între Dornbirn şi Merignac, din Franţa, în Challenge Cup", spune Diana.
De atunci nu au mai ţinut numărul partidelor în Europa. Mai ales că au ajuns să arbitreze finale de cupă europeană, dar şi meciuri din Liga Campionilor. "Am condus finala Cupei EHF, între Randers şi Elda Prestigio, dar şi două finale în Challenge Cup: Nimes-Thuringen şi Muratpasa-Le Havre. Cu toate meciurile însă ne mîndrim, sînt realizările noastre", adaugă Anamaria.
"Am trădat, dar cu un scop nobil!"
Între mai 2011 şi ianuarie 2012, Ana şi Diana s-au despărţit. "Am trădat, dar am făcut-o cu un scop nobil. L-am născut pe fiul meu, David Andrei", glumeşte Duţă. În tot acest timp, Diana nu a stat departe de arbitraj însă. A făcut cuplu cu Alin Cîrligeanu, şi el un cunoscut arbitru din România.
"Şi de la Alin am avut multe de învăţat. A fost un stagiu foarte bun pentru mine", recunoaşte Diana. Din ianuarie 2012, Ana şi Diana s-au regăsit însă.
Visul de a ajunge la Olimpiadă
2012 a fost cel mai bun an pentru cele două. Au primit vestea că vor arbitra la Jocurile Olimpice.
"Cine nu-şi doreşte să ajungă la Olimpiadă? E o competiţie fantastică, mai ales cînd o trăieşti din interior", spune Diana. În decembrie, au oficiat şi la Europeanul feminin. "Cînd ai două turnee finale într-un an, ce-ţi mai poţi dori? Vorbeam între noi că acum mai trebui să fim delegate la o finală de Liga Campionilor. Şi uite că a venit", subliniază Ana.
"Fetele sînt cerşetoare, băieţii sînt nişte gentlemani!"
Diana şi Anamaria sînt de acord cînd vine vorba de dificultatea meciurilor de la băieţi, comparativ cu cele de la fete. "La fete, e infinit mai greu. La feminin, se joacă încîlcit, cerşesc la fiecare fază. La băieţi, în schimb, e handbal spectacol, în viteză, în forţă", spune Diana. Nu sînt băieţii misogini? "Nu, niciodată! Sînt foarte respectuoşi, gentlemani adevăraţi. Cel puţin nouă nu ni s-a întîmplat să avem probleme la băieţi!", adaugă Anamaria.
"Mai du-te-n puncte puncte!"
Florescu şi Duţă îşi aduc aminte că mai aud pe teren şi înjurături, după o decizie radicală, pe care o iau. "Probleme avem mai mult cu antrenorii, ei nu se potolesc. Domnul Tadici e cel mai recalcitrant, dar avem o relaţie normală, de respect. Cînd a depăşit limitele, i-am arătat cartonaşul roşu", spune Diana.
Tot ea adaugă. "Noi nu ne facem că nu auzim înjurăturile. Cum am zis, tot fetele sînt mai rele. Vin la noi şi încep. "Mai du-te-n puncte, puncte", că nu pot să reproduc. Ultima eliminată a fost Renata Tătăran, soţia lui Vali Ghionea", a încheiat Florescu.
500 de euro barem pentru finală
Să fii arbitru în handbal nu e o afacere. Sumele cîştigate nu sînt deloc atrăgătoare. Astfel, la un meci oficial din prima Ligă, cele două cîştigă aproximativ 300 de lei. În cupele europene, pentru un meci primeşti 100 de euro, la care se adaugă diurna de 55 de euro pe zi. Doar la Liga Campionilor baremul e mai mare, 500 de euro, indiferent de faza competiţiei. Federaţia Europeană de Handbal asigură arbitrilor cazarea, masa şi drumul pentru orice meci.
"La orice meci, noi ne propunem să nu ieşim în evidenţă. Simţi că eşti mulţumită cînd la final, ambii antrenori vin şi te felicită" (Anamaria Duţă)
"Cum jucătoarele îşi urmăresc adversarul, aşa şi noi urmărim echipele pe care le arbitrăm. Trebuie să vedem la ce trucuri recurg în apărare, dacă simluează sau nu" (Diana Florescu)
43 de meciuri în cupele europene a arbitrat pînă acum cuplul Florescu-Duţă. Finala de duminică va fi al 44-lea. În Liga Campionilor, româncele au 5 dispute
”Împlinirea unui vis”
Teodora Albon, 40 ani, va arbitra versiunea feminină a finalei Champions League, Lyon - Wolfsburg.
Partida se va disputa pe arena lui Chelsea, ”Stamford Bridge”, pe 23 mai, cu două zile înaintea şocului Bayern - Dortmund, de pe ”Wembley”.
Fetele ţin sus stindardul arbitrajului şi în fotbal: clujeanca Teodora Albon va conduce pe 23 mai finala Ligii Campionilor la feminin, Lyon - Wolfsburg! Partida se va desfăşura la Londra, pe "Stamford Bridge" (ora 21:30), iar brigada va fi completată cu Petruţa Iugulescu, Mihaela Gomoescu (asistenţi) şi Cristina Dorcioman (rezervă). E pentru prima dată cînd ultimul act din UCL e condus de o brigadă din România!
"Vor fi peste 30.000 de suporteri"
"E o delegare pe care o visez de zece ani, de cînd am intrat pe lista FIFA. O satisfacţie enormă, dar şi o responsabilitate uriaşă" sînt cuvintele Teodorei Albon, care aşteaptă "o finală atractivă, foarte disputată, probabil cu peste 30.000 de spectatori. Vom fi pregătite şi pentru eventuale prelungiri sau lovituri de la 11 metri, fiindcă se anunţă o partidă echilibrată. Pe fetele de la Lyon le cunosc bine, le-am arbitrat şi anul trecut în semifinalele Champions League. Iar pe cele de la Wolfsburg le-am urmărit de cîteva ori la televizor, dar ştiu că acolo s-au făcut multe transferuri, s-a investit serios şi iată că apar rezultate".
Lyon e cîştigătoarea ultimelor două ediţii ale Champions League feminin. "E o echipă comparată cu Barcelona lui Guardiola, din vremurile de glorie", oferă Albon un reper al finalei din 23 mai.
Iar Teodora speră să fie o deschizătoare de drumuri şi pentru colegii de la masculin la vîrful UCL: "Avem potenţial şi sigur vom ajunge la nivel înalt şi cu băieţii. Deja m-au sunat mulţi dintre ei să mă felicite. Primul a fost Ovidiu Haţegan, care e văzut foarte bine la UEFA şi poate avansa în scurt timp".
Merge şi la Europeanul fetelor
Teodora Albon face parte din corpul de elită al arbitrelor de pe "Bătrînul Continent". Anul trecut, a fost delegată la Mondialul U20 din Japonia, unde a prins inclusiv un sfert de finală, şi a condus una dintre semifinalele UCL feminin, Lyon - Potsdam (5-1). Iar peste două luni va merge la Europeanul fetelor, care se va desfăşura în Suedia.
Jignită de Răzvan Lucescu şi Dinu Vamă
În martie 2008, Teodora Albon a condus meciul de liga secundă Dinamo II - FC Braşov (2-1), în timpul căruia, nemulţumiţi de arbitraj, antrenorul Răzvan Lucescu şi preşedintele Dinu Gheorghe, pe atunci în tabăra de sub Tîmpa, au numit-o "vagaboandă" şi "nesimţită" pe clujeancă. Pentru incident, Lucescu jr. a fost suspendat 4 etape, iar "Vamă" - două luni, fiind amendaţi cu cîte 6.000 de lei.
Între 120 lei şi 1.500 euro pe meci
În ţară, baremurile pentru meciurile din Liga întîi de fotbal feminin sînt foarte scăzute: un "central" încasează 120 de lei, impozabili. Teodora conduce însă, de obicei, partide la diviziile inferioare masculine (1630 RON la L2, 764 RON la L3), primul eşalon futsal (400 RON) şi, uneori, rezervă la L1 masculin (1786 RON).
La o finală de Champions League, cîştigul poate depăşi 1.500 euro (800 euro barem, 100 euro diurnă, 200 euro cheltuieli interne, plus un bonus de eveniment).
4 meciuri din liga secundă masculină a condus Teodora Albon în actualul sezon: a fost de trei ori şi rezervă la prima divizie
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”