SPORTURI  »  ALTELE  »  FINALA CAMPIONATULUI EUROPEAN / ROMÂNIA-GERMANIA 1-3

Marele zid german » România a pierdut aseară a treia finală consecutivă în întrecerea pe echipe la campionatul european de tenis de masă

Articol de - Publicat marti, 08 octombrie 2013 00:00 / Actualizat luni, 07 octombrie 2013 22:39

Dodean, Samara şi Szocs au fost învinse de "nemţoaicele" Ying Han şi Xiana Shan


În 2010 şi 2011, România juca finala pe echipe la Europenele de tenis de masă, dar era învinsă de Olanda. E un fel de a spune olandeze pentru că punctele "lalelelor" au fost aduse de Jie Li şi Jiao Li, două chinezoaice naturalizate. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi aseară, în finala de la Schwechat (Austria). Daniela Dodean, Eliza Samara şi Bernadette Szocs au avut de înfruntat, din nou, o echipă a Germaniei formată doar din sportive asiatice, una dintre ele, Shan, fiind naturalizată chiar în acest an de federaţia de la Berlin.

"Loveai ca în perete!"
Dana Dodean a adus primul punct al "tricolorelor", trecînd cu 3-1 de Kristin Silbereisen, singura nemţoaică autentică. Locul 43 mondial, Dana a cîştigat clar, chiar dacă în faţa sa era numărul 33 din lume. Problemele au început de la meciul doi. Faţă în faţă, Eliza Samara, locul 22 în lume, şi Ying Han, numărul 32 ITTF. Constănţeanca a condus cu 2-1 la seturi, iar în cel de-al patrulea a avut minge de meci, la 10-9! Han a revenit miraculos şi a întors apoi scorul!

"Am dat totul în acest meci, dar jucam parcă la perete. Orice minge se întorcea. Poate dacă eu aş fi cîştigat, altfel ar fi stat lucrurile", a declarat la final, cu lacrimi în ochi, Samara.

Mezina cu sînge rece
La masă au intrat apoi Bernadette Szocs şi Xiana Shan. La cei 18 ani ai săi, cu cele 13 medalii cîştigate la Europenele de cadeţi şi juniori, dintre care 11 de aur, Bernadette nu a avut nici un complex în faţa Xianei Shan, o jucătoare chineză care între 2005 şi 2007 a jucat pentru Singapore!

Berni a condus şi ea cu 2-1 la seturi şi a avut apoi 9-7, fiind la doar două mingi de meci. A pierdut însă setul şi apoi şi meciul.

Obsedanta revenire nemţească
Toate speranţele au rămas în paleta Danei Dodean. Şi arădeanca a făcut totul ca să cîştige. A condus cu 2-1, dar a obosit şi ea tot trăgînd cu disperare la orice minge, dar aceasta s-a întors cuminte pe masa de culoare albastră. Nervoasă, Dodean a jucat ultimele puncte cu o furie nemaivăzută, însă Ying Han a cîştigat ultimul set cu 11-6 şi meciul cu 3-2.

La Mondiale nu pot juca!
Federaţia Internaţională de Tenis de Masă (ITTF) a schimbat recent regulamentul cu privire la participarea la Campionatele Mondiale. Tocmai pentru a opri exodul jucătoarelor chineze în Europa, oficialii ITTF au stabilit o regulă conform căreia, orice sportivă naturalizată, cu vîrsta peste 21 de ani, nu poate juca pentru noua sa ţară. Şi în cazul în care se naturalizează o jucătoare sub 21 de ani, aceasta ar trebui să nu fi jucat pentru o altă "naţională" în ultimii şapte ani. Federaţia Europeană (ETTU) nu a adoptat această prevedere internaţională.


România- Germania 1-3
Daniela Dodean-Kristin Silbereisen 3-1
(11-8, 7-11, 12-10, 12-10)
Eliza Samara-Ying Han 2-3
(11-9, 6-11, 11-8, 10-12, 5-11)
Bernadette Szocs-Xiana Shan 2-3
(6-11, 11-9, 12-10, 1-11, 9-11)
Daniela Dodean-Ying Han 2-3
(11-9, 8-11, 11-6, 6-11, 6-11)

Medaliile echipei feminine ale României
1958 Budapesta argint
1992 Stuttgart aur
2002 Zagreb aur
2005 Aarhus aur
2008 Sankt Petersburg bronz
2010 Ostrava argint
2011 Gdansk/Sopot argint
2013 Schwechat argint

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Florinel Coman amenință că va da în judecată un jurnalist român: „Pe ce criterii m-a încadrat la etnie rromă?”
Stiri extrasport
Florinel Coman amenință că va da în judecată un jurnalist român: „Pe ce criterii m-a încadrat la etnie rromă?”
Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
Diverse
Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
Arpad Paszkany, cadou de mii de euro pentru iubita mai tânără cu 23 de ani: „Jucării noi”
Stiri extrasport
Arpad Paszkany, cadou de mii de euro pentru iubita mai tânără cu 23 de ani: „Jucării noi”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (18)
sorineldumitru
sorineldumitru  •  08 Octombrie 2013, 23:17

Asta e tara atat de idolatrizata de toti romanii, data ca exemplu de mii de ori? Cat de disperat sa fii pt victorie ca sa ajungi sa nu mai dai sansa sportivilor tai sa-si reprezinte tara? Pe logica asta campionatele mondiale ar putea deveni un mare campionat national al Chinei. Romania e adevarata campioana europeana, a ajuns acolo fara nici o naturalizare de 2 lei.

glorie
glorie  •  08 Octombrie 2013, 16:56
Postat de vladutz13 pe 08 Octombrie 2013, 11:17

Asta e o declaratie a unu necunoscator!! Romancele si-au dorit sa pice cu Germania, o tara pe care au batut-o repetat in ultimii ani. Cum adica nu aveau ce face??? sincer, cred ca Romania era data favorita la casele de pariuri, chit ca erau sansele echilibrate. Faptul ca au chinezoaice in echipa nu inseamna mare lucru, conteaza si ce valoare au, nu??? Elizabeta Samara era clasata peste ele in clasamentul mondial. Romania bate constant tari din astea cu echipe pline de chinezoaice..... pacat ca nu am reusit si aseara. Oricum, Bernadette Szcocs este marea mea speranta pentru viitor. E un talent extraordinar, poate ar trebui sa faca niste cantonamente si prin China sa invete :)

Nu se stie apara Szocs! Vezi ca proba de seniori e diferita de cea de juniori. In cateva luni face 19 ani deja Bernie! Felicitari oricum, dar mai mult munca! Diferenta n-a fost mare.

gabisp
gabisp  •  08 Octombrie 2013, 14:00

Toata ADMIRATIA pentru antrenori si sportive !!! Un sport deosebit de frumos insa NEMEDIATIZAT de catre presa pentru ca, nu-i asa, nu e ...fotbal ! Si presa romana DOAR la atata se pricepe (!!!) Romania=tripla campioana europeana, cvadrupla vicecampioana !!! Dati-mi exemple de alte sporturi cu asemenea rezultate !!!

Vezi toate comentariile (18)
Comentează