Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 15 octombrie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 16 octombrie 2013 07:02
"Tricolorii" au şansa să-şi ia revanşa în faţa Croaţiei după Mondialul din '98: cel mai greu adversar pare însă Portugalia, iar cel mai facil, naţionala Greciei
CELE 8 ECHIPE DE LA BARAJ*
Capi de serie Restul echipelor
Croaţia Franţa
Portugalia Suedia
Grecia România
Ucraina Islanda
* locul 2 din grupa B e cel mai slab loc secund şi nu merge la baraj
Drumul spre Mondiale stă pentru "tricolori" într-o dublă de totul sau nimic. Vom disputa prima partidă, pe 15 noiembrie, la Bucureşti, pentru că nu sîntem cap de serie, în vreme ce returul, pe 19 noiembrie, în deplasare. Dar cu cine ne vom înfrunta?
PORTUGALIA - Dependenţi de Ronaldo
Portugalia este deja prezenţă obişnuită în baraj. Ajunge a treia oară la rînd, CE şi CM, iar meciurile decive nu le-a ratat, trecînd anterior în două ocazii de Bosnia. Lusitanii au suferit în preliminarii şi n-au luat faţa Rusiei din cauza celor 4 puncte irosite acasă cu Israel şi Irlanda de Nord, dovedind o dependenţă clară de Cristiano Ronaldo.
Doar o dată cînd CR7 n-a marcat, trupa lui Bento a cîştigat, la 1-0 cu Rusia. Şi cum starul lui Real a punctat doar de 4 ori, între care un hat-trick cu Irlanda de Nord, locul 2 ocupat în grupă e logic. Defensiva e vulnerabilă, medie de un gol primit pe meci, gafa portarului Rui Patricio cu Israel, pe care lusitanii n-au putut s-o bată tur-retur, fiind mărturie în plus.
Ce-au făcut în preliminarii
Adversar Acasă Deplasare
Rusia 1-0 0-1
Israel 1-1 3-3
Irlanda de Nord 1-1 4-2
Azerbaidjan 3-0 2-0
Luxemburg 3-0 2-1
Echipa tip: Rui Patricio - J. Pereira, Pepe, B. Alves, Coentrao - Meireles, Veloso, Moutinho - Vieirinha, Postiga, Cr. Ronaldo
Rezerve: Beto, Neto, Danny, R. Micael, Nani, S. Varela, H. Almeida
Selecţioner: Paulo Bento, 44 ani
GRECIA - Catenaccio de Acropole
Grecia a rămas aceeaşi echipă greu de supus. Deşi Rehhagel a plecat de mult, nici cu portughezul Fernando Santos elenii nu joacă mai spectaculos dar au cedat un singur joc, pe terenul cîştigătoarei grupei, Bosnia.
Marchează puţin, 10 goluri în 9 meciuri, scorul preferat fiind 1-0, de 5 ori!, dar e şi greu să le dai gol (4 încasate), doar Belgia şi Spania avînd o defensivă mai ermetică. Folosesc un singur vîrf şi n-au un marcator formidabil, Mitroglou, omul care dă numai hat-trick-uri la Olympiakos (4 în acest sezon!), Gekas şi Salpingidis, reuşind cîte două. Forţa echipei e grupul şi faptul că nu clachează în jocurile capitale, vezi barajul din 2009, cînd au trecut de Ucraina, 0-0 şi 1-0 la Doneţk,
Ce-au făcut în preliminarii
Adversar Acasă Deplasare
Bosnia 0-0 1-3
Letonia 1-0 2-1
Lituania 2-0 1-0
Slovacia 1-0 1-0
Liechtenstein 2-0 1-0
Echipa tip: Karnezis - Torosidis, K. Manolas, Sokratis, Holebas - Karagounis, Tziolis - Salpingidis, Samaras, Christodoulopoulos - Mitroglou
Rezerve: Sifakis, Tzavellas, Vyntra, Maniatis, Fetfatzidis, Ninis, Gekas
Selecţioner: Fernando Santos, 58 ani
CROAŢIA - Noua generaţie
După "era Bilici", echipă se află din 2012 într-un uşor regres la nivelul jocului. Nu a avut nici o şansă la calificarea directă în faţa Belgiei, ba a şi clacat într-un 0-1 surprinzător, acasă, cu Scoţia. Cu Stimac pe bancă, au folosit mai multe sisteme de joc şi s-au remarcat în special prin sclipirile individuale ale unor staruri ca Mandzukici şi Modrici.
Un eventual retur la Zagreb se anunţă copleşitor, iar croaţii se bazează pe o coeziune formidabilă în momentele decisive: experienţa lui Pletikosa, Srna şi Kranjcar integrează exploziile lui Kovacici şi Ademi, noile produse ale neobositei pepiniere croate.
Ce-au făcut în preliminarii
Adversar Acasă Deplasare
Belgia 1-2 1-1
Serbia 2-0 1-1
Ţara Galilor 2-0 2-1
Scoţia 0-1 0-1
Macedonia 1-0 2-1
Echipa tip: Pletikosa - Srna, Corluka, Simunici, Strinici - Vukojevici, Rakitici, Modrici, Kranjcar - Olici, Mandzukici
Rezerve: Subasici, Lovren, Schildenfeld, Vida, Perisici, Eduardo, Jelavici
Selecţioner: Igor Stimac, 46 ani
UCRAINA - Egala Angliei, tare în apărare
Ucraina a prins la potou un loc în urna capilor de serie în baraj şi este, alături de Grecia, un adversar mai accesibil pentru "tricolori", profitînd de eşecul Suediei cu Germania. Trupa lui Fomenko, ajunsă-n "sferturi" la CM 2006, a rezistat liderului grupei, Anglia, cu care a remizat tur-retur. Şi a pierdut numai cu Muntenegru, acasă!
Redutabilă în defensivă, n-a primit decît 4 goluri, Ucraina a depăşit rivali grei, Polonia şi Muntenegru. Fără stranieri, se bazează pe jucătorii de la Şahtior, Dinamo Kiev şi Dnepr şi are forţă ofensivă remarcabilă, cu 28 de goluri marcate. Opt aseară, cu San Marino (hat-trick Devici).
Ce-au făcut în preliminarii
Adversar Acasă Deplasare
Anglia 0-0 1-1
Moldova 2-1 0-0
Muntenegru 0-1 4-0
Polonia 1-0 3-1
San Marino 9-0 8-0
Echipa-tip: Piatov - Fedeţki, Haceridi, Rakiţki, Şevciuk - Rotan, Stepanenko - Iarmolenko, Edmar, Konoplianka - Zozulia
Rezerve: Koval, Mandziuk, Kucer, Bezus, Gusev, Selezniov, Devici
Antrenor Mihail Fomenko, 65 de ani
Ședință la Rapid: ce i-a spus Șumudică lui Boupendza, după incidentele de la meciul cu Petrolul