FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL

Clubul Oţelul, acuzat dur de un jucător: "Şi-au bătut joc de mine!"

Articol de GSP - Publicat vineri, 18 octombrie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 18 octombrie 2013 19:12

Fundaşul stînga al celor de la Oţelul, Silviu Ilie, se antrenează din nou după o pauză de un an şi 4 luni.

Acum, jucătorul îi acuză pe şefii clubului de felul în care s-au purtat cu el în această perioadă.

Silviu Ilie, 25 de ani, s-a accidentat în prima etapă din sezonul trecut, într-un meci cu CSMS Iaşi, disputat pe 22 iulie 2012.

"Mi s-a rupt tendonul lui Ahile. După o operaţie la Bucureşti am stat două luni în ghips şi nu ar fi trebuit.

Mi s-a atrofiat muşchiul şi de aici au urmat numai probleme. Trebuia să-mi fie pusă o atelă ghipsată, ca altor fotbalişti.

Vineri seara am ajuns în ţară, de la Isokinetic Medical din Bologna, unde am efectuat recuperarea şi de cîteva zile am reînceput antrenamentele", a spus jucătorul pentru ziarul Ring.

10.000 de euro pe recuperare

"Eu trebuia să ajung la Bologna din primă fază, vorbisem cu cei de la club să mă susţină, dar nu au fost de acord. Am mers pe cheltuiala mea, adică 10.000 de euro. Atît m-au costat cîteva săptămîni în Italia.

Şi reţineţi că nu am mîncat o dată în oraş. Ajungeam dimineaţa la ora 10:00 la spital, aveam antrenament pînă la 13:00, mîncam un sandwich, fiindcă atît îmi permiteam. Stăteam pe nişte bănci întins ca să mă odihnesc şi apoi la ora 15:00 reluam antrenamentele.

Nu aveam timp să merg acasă în acest interval şi nu aveam bani cu ce să ajung. M-a însoţit viitoarea soţie.

Ea a gătit pentru că nu aveam bani de cheltuială. A fost foarte greu", a mai spus fotbalistul.

"Cum justifici că ţi-am luat noi banii?"

Jucătorul este însă nemulţumit de faptul că Oţelul nu îl ajută cu absolut nimic: "Oţelul nu m-a tratat ca pe un fotbalist profesionist.

M-am simţit aruncat ca o cîrpă. Clubul se foloseşte de tine ca jucător, cîştigă milioane de euro din Champions League şi din campionat şi cînd te accidentezi nu te mai bagă nimeni în seamă.

Te aruncă la coş ca o cîrpă care s-a murdărit şi nu o mai spală. Aşa m-am simţit eu. Plus că aveam asigurare medicală făcută de club.

N-am primit nimic de pe urma acestei poliţie şi dacă am pus şi eu cîteva întrebări mi s-a răspuns scurt: 'Cum justifici tu că noi am luat banii?'".

"Alibec m-a ajutat enorm. Am fost la el acasă, am mîncat de cîteva ori după antrenamente, e un băiat super. Sîntem prieteni şi vreau să-i mulţumesc pentru tot ajutorul oferit cît am fost la Bologna", a mai spus Silviu Ilie.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Florinel Coman amenință că va da în judecată un jurnalist român: „Pe ce criterii m-a încadrat la etnie rromă?”
Stiri extrasport
Florinel Coman amenință că va da în judecată un jurnalist român: „Pe ce criterii m-a încadrat la etnie rromă?”
Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
Diverse
Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
Arpad Paszkany, cadou de mii de euro pentru iubita mai tânără cu 23 de ani: „Jucării noi”
Stiri extrasport
Arpad Paszkany, cadou de mii de euro pentru iubita mai tânără cu 23 de ani: „Jucării noi”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (8)
mateuts37
mateuts37  •  19 Octombrie 2013, 22:05

Si cand te gandesti ca toti jucatorii Otelului sunt asigurati la Astra .... adik acolo au fost diirijati majoritatea banilor din contul clubului dupa preluarea de grupul TNG a lui Adamescu...un borfas ordinar. Astra cea mai de kIkT firma de asigurari in viata

lucian11m
lucian11m  •  18 Octombrie 2013, 23:55

niste nenorociti de conducatori ca multi din liga noastra de cacao!!

stefan_dinamo
stefan_dinamo  •  18 Octombrie 2013, 23:17

a fost sa-l vada pe prietenu alibec cum joaca in tribune

Vezi toate comentariile (8)
Comentează