Articol de GSP - Publicat vineri, 22 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 22 noiembrie 2013 17:20
UPDATE Răzvan Burleanu s-a gîndit şi la o soluţie pentru a revigora naţionala.
"Eu îl văd la naţională pe Laurenţiu Reghecampf împreună cu Mircea Lucescu. Domnul Lucescu ar putea să ajute la atingerea performanţelor pe care le aşteptăm cu toţii“, a spus Burleanu la Sport Total fm.
---------
Preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal, Răzvan Burleanu, şi-a anunţat candidatura la preşedinţia FRF, fiind primul contracandidat pentru fostul internaţional Gheorghe Popescu la acest post.
"La fel ca foarte mulţi iubitori ai fotbalului, mă număr printre cei dezamăgiţi de ceea ce se întîmplă cu acest sport, de maniera în care este organizat de actuala conducere a Federaţiei Române de Fotbal. Nu îmi pot imagina un viitor în care fotbalul să fie doar un fenomen marginal aşa cum pare să devină de la un an la altul. Este momentul ca, cei care considerăm că trebuie să se producă o ruptură de cultură organizaţională, că intrăm pe teren pentru a oferi o alternativă construită pe valori şi principii, management orientat spre performanţă şi leadership responsabil", a declarat Burleanu, conform Mediafax.
Preşedintele FR de Minifotbal îşi va lansa candidatura oficial în cadrul unei conferinţe de presă luni, de la ora 14.00, la Hotel Novotel, calea Victoriei nr 27B, când şi va lansa şi programul candidaturii sale intitulat "Programul de guvernanţă sportivă".