Articol de GSP - Publicat miercuri, 18 decembrie 2013 00:00 / Actualizat marti, 17 decembrie 2013 22:23
Echipa lui Hagi a jucat încîntător, dar a ratat la fel de spectaculos victoria din pricina ocaziilor uriaşe irosite.
Cursul unui astfel de meci probabil trebuie că-l chinuieşte pe Hagi la fel de tare ca problemele economice ale clubului pe care îl conduce. Echipa în care Gică şi-a investit timpul şi banii luptă şi în acest sezon să se salveze de la retrogradare, o situaţie în care s-a găsit şi anul trecut şi sporeşte tensiunea "Regelui" de la o fază la alta.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Meciul de aseară a fost, practic, o reţetă cu frumuseţe şi cu nervi. Viitorul - Chiajna cu prima echipă gazdă, într-un meci jucat la Chiajna! Comedia a continuat pe teren. Axente a marcat superb după o fază fantastică a lui Băluţă.
Benzar a şutat formidabil de la centrul terenului sub bară şi Rîmniceanu a scos, apoi lui Axente i s-au înmuiat picioarele la doi metri de linia porţii, ratarea campionatului! Chiajna a egalat în urma altei faze-spectacol: assist genial al lui Roşu pentru un "interior" perfect al lui Wellington.
Serediuc a ţinut să semneze şi el opera, aşa că a luat "roşu" pentru un fault dur. Doar un "roşu" mai lipsea dintr-un meci cu goluri tari, ratări incredibile şi portari salvatori.
S-au certat între ei!
Egalul a ajutat-o pe Chiajna să-şi consolideze poziţia liniştită, la mijlocul clasamentului, dar tot nu i-a liniştit pe toţi oamenii lui Chirilă. Bambara şi Bucurică s-au luat la harţă după ce arbitrul Kovacs a fluierat finalul. Colegii i-au despărţit, apoi africanul a arătat pumnul ameninţător: "Continuăm în vestiar!".
"A fost o ruşine de arbitraj! De patru etape sîntem executaţi, chiar nu înţeleg de unde aceste arbitraje anti-Chiajna! Am păţit acelaşi lucru şi cînd am jucat cu Vaslui" (Ionuţ Chirilă, antrenor Chiajna)