FOTBAL  »  AMICALE  »  PETROLUL

VIDEO şi FOTO Petrolul - Sturm Graz 1-1 » Cum au jucat Adrian Mutu şi Ianis Zicu în meciul de debut

FOTO: Alex Nicodim +11   FOTO
FOTO: Alex Nicodim

Articol de - Publicat joi, 23 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat marti, 04 februarie 2014 17:11

Petrolul a terminat la egalitate primul amical din Antalya, jucat împortiva celor de la Sturm Graz, scor 1-1. Adrian Mutu şi Ianis Zicu au debutat pentru ploieşteni.

Ai aici cele mai importante faze VIDEO ale partidei!

Adrian Mutu a început partida ca titular şi s-a aflat la originea unor faze frumoase, finalizate însă fără succes de Vlad Morar (4, 33). Atacantul venit de la Ajaccio a executat bine o lovitură liberă în minutul 20, mingea trecînd puţin pe lîngă poarta lui Gratzei. Austriecii au replicat prin şutul lui Beichler, dar Bornescu a fost la post (21).

Golul Petrolului a venit în urma unei faze fixe. Boudjemaa a executat bine un corner, iar Manasse a trimis mingea în poartă cu o lovitură de cap (34). Fundaşul central al Petrolului a avut o evoluţie foarte bună, fiind sigur pe el la fazele din apărare şi avînd multe incursiuni bune în atac.

Sturm Graz a egalat 10 minute mai tîrziu, după o eroare a lui Hoban, care a pasat greşit în propria jumătate, obligîndu-l pe Bornescu să-l oprească în careu pe Beichler. Arbitrul a acordat penalty, transformat de acelaşi Beichler, cel mai periculos om al celor de la Sturm în prima repriză.

Contra a schimbat aproape toată echipa în repriza secundă, trimitîndu-l în teren şi pe Ianis Zicu. Cea mai mare ocazie a ploieştenilor a venit în minutul 67, cînd Priso a centrat în faţa porţii, dar Teixeira nu a reuşit să reia în poartă.

Romario şi-a încercat norocul cu un şut de la distanţă, dar mingea a trecut puţin pe lîngă (77). Ianis Zicu a reuşit să iasă în evidentă abia în minutul 81, cînd a scos mingea bine în careu pentru Hamza, dar atacantul tunisian a trimis în braţele portarului.

Zicu a pasat din nou bine în minutul 87, de această dată pentru Priso, care a ratat singur cu portarul austriecilor. Cea de-a doua parte a fost mult sub nivelul primei părţi, iar ploieştenii au terminat la egalitate meciul cu Sturm Graz, scor 1-1.

Următorul joc de verificare al Petrolul este stabilit duminică, atunci cînd elevii lui Cosmin Contra vor întîlni echipa rusă Anji Makhachkala.

***

Min 90 - FINAL DE MECI! Petrolul - Sturm Graz 1-1

Min 87 - Zicu pasează pentru Priso, care ratează singur cu portarul

Min 81 - Zicu scoate mingea în careu pentru Hamza, dar atacantul tunisian trimite în braţele portarului

Min 77 - Romario şutează puternic din afara careului, dar mingea trece puţin pe lîngă poartă

Min 67 - Priso centrează bine în faţa porţii, dar Teixeira nu reuşeşte să reia

Min 61 - Intră Alcenat în locul lui Achim

Min 59 - Guilherme centrează bine în careu pentru Hamza, dar mingea îl depăşeşte pe tunisian

Min 47 - Contra a efectuat mai multe schimbări după pauză! Au intrat Pecanha, Beţa, Romario, Priso, Zicu, Geraldo, Hamza şi Teixeira, au iesit Bornescu, Hoban, De Lucas, Mustivar, Boudjemaa, Morar, Mutu şi Camara

Min 46 - A început repriza secundă!

Min 45 - Petrolul - Sturm Graz 1-1 la pauză!

Min 44 - GOL STURM GRAZ! Beichler este oprit în careu de Bornescu, penalty pentru Sturm! Acelaşi Beichler transformă lovitura de pedeapsă!

Min 38 - Beric şutează în forţă, dar apărarea Petrolului deviază mingea în corner

Min 36 - Bornescu degajează greşit, Mustivar este obligat să faulteze la marginea careului, dar şutul lui Madl din lovitură liberă trece pe lîngă poartă

Min 33 - GOL PETROLUL! Manasse deschide scorul cu o lovitură de cap, după un corner executat de Boudjemaa!

Min 32 - Actiune frumoasă a Petrolul, cu un schimb de pase între Mutu, Guilherme şi Morar, al cărui şut trece peste poarta lui Gratzei

Min 31 - Wolf şutează mult peste poarta apărată de Bornescu

Min 23 - Camara şutează din afara careului, dar Gratzei prinde balonul

Min 21 - Ocazie mare pentru Strum Graz! Beichler şutează, dar Bornescu reţine

Min 20 - Lovitură liberă executată de Mutu, mingea trece puţin pe lîngă poartă

Min 16 - Acţiune bună a celor de la Sturm, Manasse îndepărtează pericolul

Min 10 - Boudjemaa execută o lovitură liberă din afara careului, Gratzei reţine fără probleme

Min 4 - Combinaţie bună între Mutu şi Morar, cel din urmă trimite mult peste poartă

Min 1 - S-a dat startul partidei!

***

Echipele de start:

Petrolul: Bornescu - Achim, Hoban, Manasse, Guilherme - De Lucas, Mustivar - Boudjemaa, Morar, Mutu - Camara

Sturm: Gratzei - Ehrenreich, Madl, Vujadinovic, Klem - Weber, Hadzic, Wolf, Schoffer - Beichler, Beric

 

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga
Superliga
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga
S-a înțeles deja cu Rapid și chiar ar fi semnat cu giuleștenii! De ultimă oră, Șumudică oferă un fotbalist în contul tranzacției
Superliga
S-a înțeles deja cu Rapid și chiar ar fi semnat cu giuleștenii! De ultimă oră, Șumudică oferă un fotbalist în contul tranzacției
Mariaj iminent! Numirea lui Adrian Mutu în Superliga, chestiune de ore: „Mai avem de făcut doar reglaje fine” + Salariu mai bun decât Kopic la Dinamo
Superliga
Mariaj iminent! Numirea lui Adrian Mutu în Superliga, chestiune de ore: „Mai avem de făcut doar reglaje fine” + Salariu mai bun decât Kopic la Dinamo

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (52)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  24 Ianuarie 2014, 09:01
Postat de valyomanyd pe 23 Ianuarie 2014, 21:32

A vrut sa faca referire la Steaua, aia arata ca halterofilii ,cu basica e mai greu ! :)))

stiam.

alexhaiducu
alexhaiducu  •  23 Ianuarie 2014, 23:43

foarte prost! bine nu stiu!

costy
costy  •  23 Ianuarie 2014, 23:03

a jucat..??!!1 LA NUNTI..LA CUMETRI..!!!

Vezi toate comentariile (52)
Comentează