INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

Secretele lui Carlo Ancelotti » Întîlnire inedită cu presa din Spania, în care antrenorul lui Real Madrid a dezvăluit: "Presiunea cea mai mare vine de la jucătorii care nu evoluează!"

Imagine de la întîlnirea lui Ancelotti cu presa spaniolă
Imagine de la întîlnirea lui Ancelotti cu presa spaniolă

Articol de - Publicat vineri, 21 februarie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 21 februarie 2014 19:51

La Real Madrid a avut loc o conferinţă de presă inedită. Antrenorul Carlo Ancelotti, 54 de ani, i-a adunat pe reprezentanţii mass-media care se ocupă de Real Madrid şi a dialogat cu ei preţ de o oră, după antrenamentul pe care l-a condus dimineaţă.

Jurnaliştii i-au pus întrebări tehnicianului italian, iar acesta nu a evitat nimic, abordînd şi cîteva subiecte mai delicate, cum ar fi decizia de a-l titulariza pe Diego Lopez înaintea lui Iker Casillas, sau eroarea pe care a făcut-o cînd a jucat cu Ramos mijlocaş în derby-ul cu Barcelona.

Această adunare a avut ca scop marcarea unei schimbări în relaţia clubului madrilen cu presa, faţă de sezonul trecut. Modificarea este la 180 de grade, după ce în 2012-2013 antrenorul Jose Mourinho limita la minimum dialogul cu mass-media, preferînd să-şi trimită secundul la conferinţele de presă şi să nu acorde interviuri decît cînd era obligat de regulile din Liga Campionilor.

"Acum, totul se bazează pe respect reciproc şi încredere", a precizat jurnalistul Marca Pablo Polo. De asemenea, ziariştii iberici sînt încîntaţi că Ancelotti ia în calcul să lase mai multe antrenamente deschise presei.

Iată cîteva din cele mai interesante subiecte discutate, conform Marca:

Despre cum se desfăşoară o zi normală: Ancelotti ajunge la baza de la Valdebebas la ora 9:30, de unde pleacă aproape de ora 19. Primul lucru pe care-l face este să discute cu ceilalţi membri ai staffului tehnic pentru a organiza antrenamentul. Unii jucători iau micul-dejun la bază, alţii rămîn chiar şi pentru masa de prînz, dar antrenorul nu obligă pe nimeni să facă asta.

Despre antrenamente, Carlo explică: "Avem două zile de odihnă, una totală şi una de recuperare activă. Apoi, urmează a treia zi cu antrenamente intense, a patra de rezistenţă, a cincea de viteză şi reacţie, pentru a fi într-o formă bună înainte de meci. Discutăm de două ori înainte de partidă. O dată dimineaţa, cu şedinţă video, şi a doua după-amiaza, înainte de a merge la stadion, cînd le comunic primul "11".  Dacă e un titular obişnuit care nu poate evolua în acel meci, de obicei vorbesc dinainte cu înlocuitorul lui. Şedinţa tactică durează cam 15-20 de minute, iar despre strategie nu vorbim mai mult de 5 minute".

Despre presiune: "Şi anul trecut la PSG aveam multă presiune. Într-un club nu e vorba doar de presiunea presei, e vorba şi de jucătorii care nu evoluează. Aceasta din urmă e cea mai puternică".

Despre relaţia cu jucătorii: "Dacă văd că sînt probleme între ei, mă bag. Dacă trebuie să încurajez pe cineva, o fac. Mie nu-mi place antrenorul care spune fă asta că aşa zic eu. Sînt un antrenor liniştit, de tipul Del Bosque, Mourinho", glumeşte Ancelotti. "Îmi place să avem o relaţie bună, să fim egali, nimeni nu e mai sus sau mai jos".

Despre ideile sale şi eroarea din El Clasico: "Cred că m-am înşelat cînd am jucat cu Ramos la mijloc. Lui i s-a părut că poate. Nu-l aveam pe Alonso, iar Illarramendi nu era pregătit. Dar prefer să mor cu ideile mele, decît cu altele. E clar că nu există o formulă unică de a cîştiga".

Despre cît cîntăreşte istoria la cluburi ca Milan sau Real Madrid: "Cred că atunci cînd îţi pui tricourile acestor echipe simţi ceva diferit. Acea emblemă are ceva special. În asta se aseamnănă cele două cluburi".

Despre "Cazul Iker" la "Cazul Isco", trecînd pe la Bale sau Jese: "La Jese m-a surprins sîngele rece. Isco poate fi număr 9 sau poate juca la mijloc, aşa cum l-am retras pe Seedorf la Milan şi a funcţionat. Mă gîndesc la asta. Cristiano nu are nevoie de nimic, se ajută singur. Poate Casillas va juca şi în campionat, pe final. Să vedem. Vom discuta despre asta dacă ajungem în finala Ligii. Bale nu mă îngrijorează. A avut acea accidentare la spate, apoi la genunchi, dar e foarte bine acum".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (6)
plischi
plischi  •  22 Februarie 2014, 06:29

foarte interesanta chestia aceea cu presiunea care vine de la jucatorii care nu evolueaza, fiindca acestia sunt nemultumiti de statutul de rezerva. asta se intampla numai la echipele care au bani si isi pot permite, de pilda, sa-l tina pe banca pe unu ca neymar fiindca il au in teren pe messi. poate reghe sa simta vreo presiune de acest fel cand il are in teren pe piovaccari si pe banca pe kapetanos?!

sosso7
sosso7  •  22 Februarie 2014, 01:11

In sfarsit un subiect adevarat. Nu conteaza de unde l-au luat. e ceva interesant. E mult mai bine decat sa citesc toata ziua aberatii si minciuni si tot felul de scandaluri care fac rau fotbalului. Imi place, bravo!

milton
milton  •  21 Februarie 2014, 21:49
Postat de maianimalule pe 21 Februarie 2014, 21:16

da..au tradus frumos baietii de la gsp articolul publicat in marca

Stiu ca-i luat din Marca. De fapt, cam tot ce apare la noi nu-s decat traduceri, dar felicitarile erau pentru alegerea subiectului. Decat sa-mi spui cat a stat X in carciuma, si cu cine s-a mai pocnit sau cate usi de bloc a daramat pana sa-si gaseasca un loc in care sa doarma, prefer articole care sa vorbeasca despre idei ale antrenorilor, strategii, prefer interviuri, analize tactice, etc. La asta ma refeream. Daca tot traduci ceva, ca tu nu esti in stare sa scrii, macar tradu ceva cat mai aproape de fenomenul propriu zis, ca putin imi pasa la ce chiloti a facut reclama mama mare.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează