INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  CHIVU SE RETRAGE

VIDEO Interviu de rămas bun al lui Cristi Chivu, cu lacrimi în ochi: "Nu am resentimente! Am făcut totul din inimă"

Articol de GSP - Publicat luni, 31 martie 2014 00:00 / Actualizat luni, 31 martie 2014 18:28

Fostul căpitan al naţionalei României, Cristi Chivu, care a decis să pună punct carierei de fotbalist, a acordat un interviu de rămas bun pentru site-ul oficial al lui Inter. Vizibil afectat, Chivu, 33 de ani, a fost nevoit să termine interviul mai devreme, nemaiputînd vorbi din cauza lacrimilor.

Fundaşul a vorbit despre perioada de la clubul italian, dar şi despre accidentările care i-au dat bătăi de cap în ultimii ani.

- Cristian, ai luptat din greu, dar în cele din urmă a trebuit să recunoşti că totul s-a terminat şi ai spus: "Mulţumesc, dar nu mai vreau!".
- Nu am resentimente, asta e viaţa. S-a terminat o etapă din viaţa mea, dar acum mă pregătesc să încep alta. Accept asta!

- Ai avut o carieră impresionantă ca jucător profesionist, iar o mare parte a fost legată de Inter. Eşti iubit de fanii de aici şi ai cîştigat cam tot ce se putea cîştiga. Îmi imaginez că ai numai amintiri plăcute şi numai lucruri bune de spus despre Inter.
- Da, am foarte multe de spus, mii de lucruri, dar acum nu îmi găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie o experienţă de 7 ani ani la Inter, dar şi întreaga mea carieră profesionistă. Vreau doar să mulţumesc pentru tot.

- Te-am adus în acest loc pentru a vorbi cu noi deoarece pe perete sînt cîteva dintre cele mai importante momente din cariera ta. Impresionant, nu?
- Au fost mulţi oameni care au ajutat, e un joc colectiv, la o club minunat, cu antrenori speciali şi cu un staff medical profesionist, cu mari jucători care au vrut să scrie istorie pentru clubul acesta. Am amintiri superbe, care vor rămîne mereu în inima mea.

- Cît de frustrat e pentru tine să renunţi? Ai avut destule probleme şi cu piciorul, dar şi acea accidentare la cap. De fiecare dată ai reuşit să te întorci mai puternic.
- Am avut mai multe accidentări de-a lungul carierei mele, dar fiecare în parte m-a făcut mai puternic, m-a făcut să merg înainte. Pînă la urmă, sînt parte din viaţa şi din cariera mea. Nu am regrete. Nu dau vina pe nimeni. Asta a fost scris. Eram pregătit. Iniţial glumeam şi spuneam că nu m-am retras după o accidentare la cap, aşa că n-o voi face după o accidentare la deget. Dar n-a fost vorba numai despre deget, a fost mai complicat. Aşa că, pînă la urmă, am avut dreptate acum doi ani, mă retrag! Dar tot ce am făcut, am făcut din inimă!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (39)
ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  01 Aprilie 2014, 08:46

Un ratat ...cu capul spart ...

flaviulucianr
flaviulucianr  •  01 Aprilie 2014, 08:18

Pentru cei care vorbesc vrute si nevrute de el si il acuzati pe nedrept trebuie sa stiti, daca nu stiti deja ca a fost chinuit de accidentari incepand cu anul 2010, mai ales cu aceasta accidentare care i-a si pus capat carierei...in plus nu pot uita cuvintele urate adresate de ziaristi nationalei si acest fapt, poate mai ales, l-au facut sa renunte la nationala..de fapt el a si declarat ca acesta a fost motivul renuntarii, de ce uitati atat de usor cauzele? sau ziaristii de doi bani din tara asta, care isi fac un tel din a critica si a jigni sportivii performanti din acesta tara sau antrenori (vezi O Belu) trebuie exonerati de raspunderea pe care o poarta ranind sufletele acestor sportivi.

flaviulucianr
flaviulucianr  •  01 Aprilie 2014, 08:10

Respect Cristi Chivu un mare jucator, unul dintre cei mai mari din istoria fotbalului romanesc. Imi pare rau pentru aceasta retragere, imi pare rau ca a trebuit sa paraseasca scena fotbalistica astfel. Un om cu un caracter frumos, poate printre cei mai destepti si culti fotbalisti din perioada lui, alaturi de George Ogararu si care cu siguranta va avea o cariera excelenta indiferent ce va urma, acum dupa ce s-a retras in fotbal.

Vezi toate comentariile (39)
Comentează