Articol de George Chiriac - Publicat joi, 24 aprilie 2014 00:00 / Actualizat joi, 24 aprilie 2014 00:09
Galben-verzii nu au demonstrat plata datoriilor către jucători pînă marţi noaptea şi nu au primit licenţa la prima instanţă. Nici dosarul Oţelului n-a fost în regulă.
Vasluienii trebuia să achite datoria de jumătate de milion de euro către jucători pînă ieri, la ora 00:00, însă la Comisie nu a ajuns nici un document care să demonstreze acest lucru, dar nici o hîrtie semnată de jucători prin care aceştia să accepte ca banii să fie plătiţi la o altă dată. Drept urmare, clubul patronat acum Ciprian Damian nu a primit licenţa pentru viitorul sezon de Liga 1!
Ce şanse mai au "plăieşii" să se salveze? Dacă apelul lor nu va fi acceptat, pe 25 aprilie urmînd a primi un răspuns definitiv, pot merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, care trebuie să se pronunţe pînă cel tîrziu pe 25 mai. Totuşi, e puţin probabil ca forul de la Lausanne să le dea dreptate galben-verzilor, cîtă vreme elevii lui Ciobotariu nu primesc măcar o parte din datorii.
Un alt club de primă divizie aflat în "ofsaid" în acest moment e Oţelul. Şefii gălăţeni au plătit salariul de pe decembrie 2013, condiţie esenţială de îndeplinit pentru a spera la licenţă, însă în dosarul depus s-au descoperit unele nereguli care trebuie corectate urgent. Surse autorizate susţin că fosta campioană ar putea primi dreptul de a evolua în L1 şi la anul la apel.
"Nu e normal ca o echipă de valoarea Vasluiului să dispară, sper ca omul care se ocupă acum de club să rezolve cumva situaţia. Cum?! Simplu, să achite restanţele! Dacă nu are cu ce..." ( Adrian Porumboiu, ex-finanţator FC Vaslui)
"Vasluiul are probleme foarte, foarte mari. Mai e un club în aceeaşi situaţie, dar nu vreau să îi dau numele. Nu e nimic de rîs, ştiu ce greu i-a fost patronului nostru să vină cu bani de acasă pentru a rezolva situaţia" ( Constantin Zotta, preşedinte FC Braşov)
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”