Articol de Mitică Docan - Publicat vineri, 09 mai 2014 00:00 / Actualizat sambata, 10 mai 2014 11:23
So many spectators. I haven't seen anything like that in the first day of Giro d'Italia in the last 20 years. #Giro
Turul Italiei a debutat cu un contratimp pe echipe în Belfast. Proba în lungime de aproximativ 22 de kilometri a fost cîştigată de Orica-GreenEDGE, care i-a făcut cadoul perfect lui Svein Turf: tricoul roz, de lider, în ziua cînd canadianul a împlinit 37 de ani!
Sub norii plumburii dinspre Atlantic, printre zidurile pe care încă stau haşurate mărturii ale războiului dintre loialişti şi unionişti, în marele Belfast, capitala Irlandei de Nord "responsabilă" pentru apariţia a doi dintre cei mai mari sportivi din istorie, George Best şi Alex "Uraganul" Higgins, plutonul Turului Italiei a inaugurat cea de-a 97-a luptă pentru tricoul roz.
Cei 3.445 km au fost deschişi cu un contratimp pe echipe, de pe o rampă postată în faţa docurile pe care a fost construit Titanicul. Au fost 21.7km acompaniaţi de 200.000 de guri strînse pe marginea şoselei, maluri roz de părinţi cu copiii, bărbaţi închinînd pint-uri de bere întunecată şi tineri entuziasmaţi de caravană.
— vetooo (@ammattipyoraily) May 9, 2014
Într-un oraş industrial, în care verdeaţa a recîştigat teren în ultimele decenii, aerul proaspăt a fost săgetat de Orice-GreenEDGE, mare favorită a probei, care a străbătut traseul în simeticul timp de 24 de minute şi 42 de secunde, cu Svein Tuft primul peste linia de sosire, cadou de ziua lui de naştere. Cum ploaia a început imediat, echipa de la Antipozi a putut savura în linişte victoria. Duelul Nairo Quintana/Joaquim Rodriguez s-a înclinat în favoarea primului, cînd garda de contratimpişti de la Movistar a trecut linia de sosire cu 38 de secunde mai devreme decît Katusha. Alarma a fost trasă deja pentru "Purito", ciclistul pe care GSP.RO l-a pus primul în topul favoriţilor pentru tricoul roz.
Garmin s-a făcut praf sub împunsătura liderului Dan Martin, cel care a agăţat o gură de canal şi şi-a frînt clavicula de asfalt, atrăgîndu-i în vîrtej pe alţi patru coechipieri. Oamenii cu şampania au fost cei de la BMC, care s-au asigurat că australianul Cadel Evans are un avans bunişor faţă de Quintana şi "Purito", dar şi Omega Pharma sosită pe podium.
To all pro cyclists, it's a super dangerous sport and we salute you. Get well soon @DanMartin86 #giro #IrishHero pic.twitter.com/m6XP8x4bB2
— inCycle (@inCycleTV) May 9, 2014
Clasamentul etapei 1:
1 Orica Greenedge 0:24:42
2 Omega Pharma-QuickStep 0:00:05
3 BMC 0:00:07
4 Tinkoff-Saxo 0:00:23
5 Team Sky 0:00:35
6 Astana 0:00:38
7 Cannondale 0:00:53
8 Movistar Team 0:00:55
9 Giant-Shimano 0:00:56
10 Ag2r-La Mondiale 0:00:58
Clasamentul general:
1 Svein Tuft (Can) Orica Greenedge 0:25:42
2 Luke Durbridge (Aus) Orica Greenedge
3 Pieter Weening (Ned) Orica Greenedge
4 Cameron Meyer (Aus) Orica Greenedge
5 Michael Matthews (Aus) Orica Greenedge
6 Ivan Santaromita (Ita) Orica Greenedge
7 Pieter Serry (Bel) Omega Pharma - Quick-Step 0:00:05
8 Gianluca Brambilla (Ita) Omega Pharma - Quick-Step
9 Rigoberto Uran Uran (Col) Omega Pharma - Quick-Step
10 Serge Pauwels (Bel) Omega Pharma - Quick-Step
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”