Articol de Victor Vrînceanu - Publicat joi, 29 mai 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 28 mai 2014 23:12
Florentin Petre nu mai este atît de vehement la adresa conducerii din Ştefan cel Mare, dar se declară extrem de dezamăgit că nu a fost invitat la inaugurarea muzeului clubului.
Florentin Petre, 38 de ani, este antrenor secund la FC Braşov, pe care, alături de Ţălnar, a izbutit s-o salveze de la retrogradare. Totuşi, "Piticul" a rămas cu gîndul la marea sa iubire, Dinamo, unde a cunoscut cele mai mari satisfacţii fotbalistice.
Dacă în urmă cu cîteva luni Petre tuna şi fulgera la adresa lui Ionuţ Negoiţă şi a proiectului acestuia, acum, fostul mijlocaş dreapta este mai îngăduitor cu şefii roş-albilor.
- Florentin, care mai e situaţia ta la Braşov?
- Momentan e totul bine, sîntem într-o scurtă vacanţă. Eu mai am un an contract cu "Steagul", să vedem ce va fi. Sîntem fericiţi că am reuşit evitarea retrogradării în ultima etapă, ar fi fost mare păcat ca o echipă atît de frumoasă să pice în "B".
- De Dinamo ce părere ai? Din cauza datoriile imense, clubul a intrat în insolvenţă.
- (trage adînc aer în piept) Din cîte înţeleg eu, această insolvenţă este singura modalitate de a trece cu bine peste greutăţile financiare. Domnul Negoiţă a scos echipa din impas, atunci cînd era într-un moment critic. A făcut mult bine, pînă la urmă omul aduce banii lui de acasă şi este în măsură să ia orice decizie doreşte. În plus, să nu uităm că preşedintele Anghelache este un specialist în economie şi sînt sigur că ştie foarte bine ce are de făcut în acest proces de insolvenţă pentru a scoate clubul la liman.
"Meciurile în Europa sînt adevărata carte de vizită"
- Dinamo nu va mai evolua cîteva sezoane în Europa.
- Aici e marea dramă! Meciurile din competiţiile continentale sînt adevărata carte de vizită pentru club, dar şi pentru jucători. Pînă la urmă, rezultate bune din Europa te ajută cu adevărat la dezvoltarea ta ca fotbalist. În campionatul intern joci pînă la un anumit nivel, următorul pas este Europa, unde dai de adversari cu adevărat tari. Acolo ai expunere, faci 3-4 partide bune, te vede cineva şi prinzi un contract foarte bun în străinătate. Alt plus este şi propulsarea la echipa naţională. Dacă joci bine în Europa, altfel te priveşte şi selecţionerul. Cu alte cuvinte, ieşi în evidenţă pozitiv.
"Fanii lui Dinamo sînt greu de întors"
- Pe finalul campionatului, ultraşii l-au contestat puternic pe Negoiţă.
- Haideţi să vă spun ceva! Eu cunosc foarte bine suporterul dinamovist, ştiu ce gîndeşte şi ce doreşte de la echipă. Cînd fanului alb-roşu nu-i convine ceva, e foarte greu să-l mai întorci. Situaţia aceasta cu insolvenţa, coroborată cu performanţele foarte bune ale marii rivale, Steaua, este foarte greu de digerat pentru suflarea alb-roşie.
- Evoluţia trupei lui Stoican cum ţi s-a părut?
- La începutul sezonului nimeni nu dădea nici o şansă acestei echipe şi totuşi băieţii au ajuns pînă pe locul 4, cu şanse reale în ultimele etape la podium. Ţinînd cont de problemele de la club, Dinamo a avut un parcurs foarte bun.
"Data viitoare, poate mă sună şi pe mine"
- La inaugurarea muzeului au participat multe personalităţi din istoria, însă pe tine nu te-am zărit.
- Eu nu am fost invitat! Am văzut deschiderea muzeului de la televizor şi m-a bucurat mult această iniţiativă. Totuşi, o surpriză neplăcută pentru mine a fost că nu am primit un telefon ca să particip la eveniment. Cred că am făcut şi eu cîteva lucruri în istoria lui Dinamo, care să mă recomande pentru astfel de ocazii. Dacă mă chemau, sigur îmi făceam timp şi participam cu mare bucurie. Acum, asta e, poate cu altă ocazie.
"Mă doare că nu pot să îmi văd echipa iubită în dueluri europene, să-mi aducă şi mie aminte de vremurile cînd jucam meciuri istorice cu Dinamo în Europa" (Florentin Petre)
"Din cîte am văzut la televizor, muzeul a ieşit foarte frumos. Fanii «cîinilor» chiar aveau nevoie de un astfel de loc pentru a-şi aminti de marile performanţe ale clubului" (Florentin Petre)
Ce spunea Petre în urmă cu cîteva luni
- "Aloooo, amatoriiii, treziţi-vă, vă bateţi joc de un club de legendă, şi nu vorbesc de jucători, ei nu au nici o vină!", pe Facebook, în noiembrie 2013
- "Cum să faci performanţă cu oameni care nu înţeleg fenomenul?! La Dinamo se cere performanţă, iar cînd îi aud că sînt mulţumiţi cu locul 7-8, e strigător la cer. Eu aşa am fost crescut, de multe ori intrau suporterii peste noi în vestiar dacă terminam pe locurile 3-4″, la DolceSport, în octombrie 2013
3 Campionate, 4 Cupe şi o Supercupă a României a cîştigat Petre ca jucător, cu Dinamo
258 de meciuri şi 43 de goluri are Petre pentru Dinamo, doar în Liga 1
Ședință la Rapid: ce i-a spus Șumudică lui Boupendza, după incidentele de la meciul cu Petrolul