Articol de Marian Ursescu - Publicat marti, 05 august 2014 00:00 / Actualizat luni, 04 august 2014 22:19
Cristian Gaţu, fostul preşedinte al federaţiei, e cel care a luptat din răsputeri pentru a înfiinţa Centrul de Excelenţă de la Rm. Vîlcea. Acum, fostul campion mondial e fericit că Centrului şi-a demonstrat utilitatea
Centrul Naţional de Excelenţă de la Rm. Vîlcea a fost înfiinţat în 2007. Cristian Gaţu, iniţiatorul acestui proiect, îşi aminteşte că a avut mulţi contestatari, i s-au pus piedici multe, dar acum a uitat de toţi şi de toate. "Mă simt superb că s-a văzut utilitatea Centrelor de Excelenţă", spune Gaţu.
- Domnule Gaţu, sînteţi fericit după titlul mondial reuşit de junioare?
- Extraordinar de fericit! Îmi aduc aminte, în 2007, cînd am înfiinţat la Rm. Vîlcea Centrul, cu domnul Aurelian Roşca director, ce obstacole am avut de trecut! Nu vreau laude, nu am nevoie de apreciere, sînt fericit doar pentru că munca mea nu a fost în zadar.
- Au fost întotdeauna probleme de selecţie, să aduceţi cei mai buni antrenori...
- Normal! Pentru că nu puteam să le ofer salarii mari! Antrenorii aveau 2.000 de lei pe lună, plus salariul de profesor, iar fetele indemnizaţia de efort. Uite, spre exemplu, domnul Roşca m-a lăsat cu ochii în soare şi a plecat în Siria, domnul Gavril Kozma a fost ofertat, dar nu a plecat niciodată de la Slatina. Nu a vrut să o dea nici pe Bazaliu la Centru. Sînt multe de pus la punct. Să nu creadă acum că îi contest! Sînt meseriaşi, au arătat că au valoare. Roşca e cel mai bun antrenor de junioare şi tineret.
- Actuala conducere v-a acuzat că aţi lăsat datorii mari la Centru că nu aţi plătit antrenorii.
- Au dreptate. Au fost şase luni, parcă, de restanţe. Dar eu cînd am plecat, le-a dat soluţiile. Într-un cont erau blocaţi cei 150.000 de euro de la Liga Profesionistă de Handbal. Aceasta nu mai fiinţa, era suspendată. Nu e vina mea că domnul Dedu a dat banii pentru marketing, pentru alte lucruri. Să nu mai amintească el de "moştenire", că asta spune: "Datoriile le-am primit moştenire!"
- Ar fi bine să se mai înfiinţeze şi alte Centre de Excelenţă?
- Ar fi extraordinar! Cît mai multe, cu atît mai bine. Am cunoştinţe că domnul Dedu vrea însă să mute Centrul de la Rm. Vîlcea. Să se uite dumnealui că Oltenia e pepiniera acestui sport, să se uite cîte fete sînt născute în Oltenia din actualul lot! În al doilea rînd, să nu uite că aceste Centre sînt aprobate prin Ordinul ministrului învăţămîntului, sînt susţinute de acest minister, de autorităţile locale şi de FRH. Trebuie să fie toată lumea de acord! Dar nu vreau să intru în polemici. Important e că România e campioană mondială şi că avem speranţe pentru viitor.
"Latru de o sută de ani că aceste Centre de Excelenţă produc pentru handbalul românesc. Dar antrenorii nu sînt uniţi, ei îşi pun unii altora beţe în roate, nu trimit fetele să se pregătească într-un cadru organizat"
Cristian Gaţu, fost preşedinte FRH
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern