Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 august 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 20 august 2014 02:00
Naţionala de handbal junioare a României, campioană mondială luna trecută, în Macedonia, dar şi medaliaţii de la Campionatul Mondial de kaiac-canoe au fost primiţi ieri, la Palatul Victoria, de premierul Victor Ponta şi de ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo.
Campionii mondiali de la canoe 2-1000 metri, Alexandru Dumitrescu şi Victor Mihalachi, vor primi din partea MTS suma de 27.800 de lei fiecare, care va fi dublată, iar componentele naţionalei de junioare la handbal suma de 9.300 de lei, care, de asemenea, va fi dublată.
"Premiile nu sînt prea mari şi nici nu avem prea mulţi campioni mondiali încît să nu ne permitem să dublăm premiile. Sper ca în continuare aceşti sportivi să se pregătească la fel de bine şi să aducă alte medalii României", a declarat premierul.
Ședință la Rapid: ce i-a spus Șumudică lui Boupendza, după incidentele de la meciul cu Petrolul