Articol de GSP - Publicat duminica, 07 septembrie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 07 septembrie 2014 20:55
Ungaria a început prost campania pentru Euro 2016, pierzînd meciul cu Irlanda de Nord de pe teren propriu, scor 1-2.
Deşi au controlat partida fără prea multe probleme, ungurii nu au putut înscrie în prima parte, ba chiar au fost la un pas să primească gol pe un contraatac al oaspeţilor.
Primul gol al partidei a fost marcat dintr-o fază fixă, în minutul 75. Dzsudzsak a centrat, iar Priskin a înscris cu capul.
A urmat un final de meci de coşmar pentru Ungaria. Peste doar 6 minute nord-irlandezii au egalat. Laffery a greşit execuţia, însă a avut noroc şi mingea a ajuns în faţa porţii, de unde Mc Ginn a înscris în poarta goală.
În minutul 88 rolurile s-au inversat. McGinn a pasat în faţa porţii, de unde Lafferty a înscris, cu ceva probleme într-adevăr.
Echipele:
Ungaria: Gulacsi - Vanczak, Liptak, Juhasz - Gyurcso (Lovrencsics 58), Varga, Tozser, Balogh - Rudolf (Kovacs 70), Nikolici (Priskin 46), Dzsudzsak
Irlanda de Nord: Carroll - McLaughlin, Mc Auley (Cathcart 72), Hughes, Brunt - Evans, Davis, Norwood (McKay 80), Baird - Ward (McGinn 66), Lafferty