Articol de Bogdan Fechită - Publicat marti, 10 iunie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 29 octombrie 2014 15:16
E imposibil să nu vi-l amintiţi! Păr abundent, blond, cîrlionţat. Aţi ghicit: el e Carlos Valderrama. Cel mai bun fotbalist din istoria Columbiei.
Pînă la startul campionatului mondial mai sînt două zile. Undeva în apropierea metropolei Sao Paolo, în cantonamentul de la Cotia, Jose Pekerman face ultimele calcule: titulari, rezerve, formule de joc. Şi o mare bătaie de cap: lipseşte tocmai vedeta Falcao, accidentat!
E jucătorul care ar fi putut să ameninţe poziţia de cel mai bun jucător columbian, titulatură deţinută de Carlos Valderrama.
Clasciul număr 10
Carlos Valderrama s-a născut în 1961, în Santa Maria. Şi-a început cariera de fotbalist la modesta Union Magdalena, în 1981.
Era un jucător talentat şi cu mult potenţial, aşă că după doar doi ani face un pas mai sus, la Millonarios, club din capitala Columbiei. Nici nu apucă să îşi pună bine ghetele în picioare, că urmează un nou transfer înainte: la Deportativo Cali, una dintre cele mai bune echipe de fotbal din Columbia.
Alături de echipa alb-verde, Carlos prinde şi primele meciuri la naţională. Treptat, Valderrama se impune în fotbal ca un clasic număr 10, dar şi ca un playmaker veritabil, îmbinînd cu succes cele două stiluri de joc.
Mai iubit ca Higuaita şi Asprilla
Aprig şi rebel din fire, Valderrama nu reuşeşte să rămînă prea mult la cluburile la care evoluează. Schimbă mai multe echipe şi reuşeşte să bifeze şi două cluburi din Europa: Montpellier (unde a evoluat timp de 3 sezoane, cea mai lungă perioadă petrecută la un club) şi Real Valladolid.
În 1992 revine în Columbia la Independiente Medelin, pe urmă oscilează între campionatele sud-americane şi cele nord-americane la echipe precum: Atletico Junior, Tampa Bay Mutiny, Miami Fusion şi Colorado Rapids. La Tampa Bazy, Carlos cîştigă din primul sezon titlul de cel mai bun jucător al campionatului. O altă performanţă notabilă obţinută în MLS a fost bifată în 2000: e primul fotbalist care reuşeşte mai mult de 20 de pase de gol într-un sezon: 26! Performanţă neegalată nici pînă azi.
Succesul reuşeşte să îl atingă la echipa naţioanlă, unde evoluează între 1985 şi 1998. În cele 111 prezenţe ale sale pe teren cu naţionala, reuşeşte să devină un jucător mai iubit decît Rene Higuita, Faustino Asprilla sau Freddy Rincon, fotbalişti cu o cotă mult mai importantă.
După 1990, devine căpitanul Columbiei şi e prezent în această calitate la turneele finale mondiale din 1990, 1994 şi 1998 şi rămîne în istoria naţionalei sale ca jucătorul cu cele mai multe selecţii la echipa naţională.
Antrenor şi tată
În prezent, Carlos Valderrama este antrenor de fotbal la Academia Clearwater Galactics, din Florida şi participă des la evenimentele organizate de FIFA. Este căsători şi are trei copii, alături de care îşi petrece mult timp. În 2004 a fost singurul columbian inclus pe lista FIFA: Top 125 de fotbalişti în viaţă.
11 goluri a marcat Carlos Valderrama în cele 111 prezenţe ale sale la naţională
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”