Articol de Victor Vrînceanu - Publicat sambata, 11 aprilie 2015 00:00
U Cluj a cîștigat aseară pentru a doua oară în istorie în fața CFR-ului pe teren propriu, precedentul succes fiind reușit în 1972!
Un lucru e clar! Vremurile frumoase ale fotbalului românesc par departe rău! Dovadă stă unul dintre cele mai vechi derby-uri ale României.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Partida U Cluj - CFR s-a disputat cu doar 4.700 de suporteri în tribune. Asta după ce în urmă cu cîteva zile, Florin Bratu s-a plictisit la casele de bilete ale stadionului lui Dinamo, nereuşind să vîndă nici un bilet pentru partida cu Rapid.
Actualii jucători ai lui U şi CFR mai au în comun cu "greii" Andrei Sepsi, Lazăr Sfera sau Dan Anca, din istoria "şepcilor roşii" sau mai recenţii Cadu, Felgueiras sau Culio de la "vişinii" doar culorile pe care le reprezintă, dar şi acestea, acoperite acum de "voalul" insolvenţei.
Moştenirile lăsate de înaintaşii mai vechi sau mai noi plutesc în derivă în subsolul clasamentului, "ghidate" de nişte "cîrmaci" care mai mult speră şi trag cu dinţii de orice punct în nădejdea că mai "împuşcă" un an de Liga 1 şi implicit bani din televizări.
Un gol cît un meci
Jucătorii lui U şi CFR au evoluat aseară parcă cu gîndul la ouăle roşii şi Pasca tradiţională decît la jocul lor. Primele 80 de minute echipele nu au arătat nimic interesant, cu un minimum de plus pentru CFR, care a alergat parcă mai mult, dar şi asta inutil.
Salvarea a venit însă de pe bancă! Falub l-a schimbat în minutul 61 pe Paulinho cu Vlad Morar, care a avut nevoie de 25 de minute pentru a-i mulţumi antrenorului său, jucătorul creînd o fază cît un întreg meci.
Preluare, dribling pe lîngă Jakolis şi şut la colţul lung, din afara careului, pentru trei puncte imense în lupta pentru evitarea retrogradării. A fost singurul gol marcat în cele 3 meciuri disputate în 2015 între cele două echipe și golul care a adus prima victorie acasă a "studenților" în fața rivalilor din Cluj din 1972 încoace!
A revenit căpitanul!
Ciprian Deac a fost din nou titular aseară după trei săptămîni. Mjlocaşul s-a accidentat în partida de campionat cu Petrolul, cînd a ieşit după o lovitură puternică la genunchiul la care a mai fost operat la ligamente. Din fericire pentru Deac accidentarea nu a fost extrem de gravă şi acesta a putut evolua tot meciul contra "şepcilor roşii".
Penalty, neacordat, roşu, corect
Arbitrul partidei, Lucian Rusandu, nu a acordat aseară un penalty celor de la CFR. În minutul 19 al jocului, Chanturia a fost incomodat clar de fundaşul lui U, Lucian Munteanu, dar arbitrul i-a acordat milocaşului lui CFR cartonaş galben pentru simulare. Captura video arată clar că Chanturia a fost obstrucţionat şi faza cerea lovitură de pedeapsă pentru elevii lui Francisc Dican.
În minutul 74, Rusandu l-a eliminat pe jucătorul CFR-ului, Petrucci, fiindcă acesta l-a lovit cu gheata în spate pe Viveiros, după ce cel din urmă l-a incomodat pe mijlocaşul italian. Reluările au arătat că arbitrul a procedat corect de această dată.
"A trebuit să improvizăm, nu am avut atacanţi adevăraţi, dar noi am dominat, am avut consistenţă în atac, apărare bine organizată, dar se pare că nu a fost suficient. Nu ştiu dacă Petrucci a vrut să lovească acolo, pare a fi o lovitură involuntară, din cădere"
Francisc Dican, antrenor CFR"Sîntem singura echipă din ultimii 50 de ani care am jucat în nouă zile patru meciuri, nu e posibil. Şi totuşi am bătut CFR, spiritul lui U nu a murit. Un meci echilibrat salvat de execuţia lui Morar. Era greu să avem ritm după patru meciuri în nouă zile"
Adrian Falub, antrenor U Cluj"Numai nouă ni se poate întîmpla aşa ceva. După ce am luat cartonaş roşu, la noi s-a rupt totul. Un jucător cu valoarea şi experienţa lui Petrucci nu avea voie niciodată să facă aşa ceva"
Ciprian Deac, căpitan CFR"Am controloat 75 de minute, am luat roşu şi s-a rupt echilibrul"
Francisc Dican, antrenor CFR
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”