FOTBAL  »  Superliga  »  OȚELUL - VIITORUL 3-0

VIDEO După 15 ani! » Florin Cernat a înscris primele sale goluri în Divizia A din 2000 încoace în 3-0 cu Viitorul

Florin Cernat a ajuns la nouă goluri în Liga 1
Florin Cernat a ajuns la nouă goluri în Liga 1

Articol de , - Publicat luni, 27 aprilie 2015 00:00

"Dubla" şi evoluţia veteranului au fost de efect: Miron deschisese scorul în minutul 5. Oţelul nu mai e ultima în L1.

Victoria cu Steaua a animat stadionul la Galaţi, deşi ecoul titlului din 2011 nu mai sună nici măcar ţiuit la malul Dunării. Şi i-a împins pe oamenii lui Florin Marin către surpriză: doar cinci minute trecuseră cînd Miron, trezit singur în faţa porţii, a pus stîngaci piciorul pentru un 1-0 nesperat. Albuţ, luat prin surprindere, n-a putut decît să-şi certe fundaşii visători.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Iar nervul oaspeţilor, ajuns la apogeu prin bara lui Daminuţă (41), n-a adus după sine decît încă un gol al Oţelului. La faza imediat următoare, Cernat a făcut un un-doi încurcat cu adversarul Mitrea şi a plasat mingea în stînga porţii pentru 2-0. Galaţiul nu mai era "lanternă"!

Mag la 34 de ani

Şi tot Cernat. "Decarul" cu zece vieţi de fotbalist a continuat spectacolul incredibil, cu o pasă de geniu care s-a transformat în lovitură liberă de la marginea careului. Executată perfect tot de el. 3-0!

Celălalt "decar", Hagi, privea şocat de pe banca suspinelor. A intrat şi fiul Ianis, poate cel mai bun om al oaspeţilor, care a obţinut cîteva faze fixe periculoase şi a jucat incisiv. Degeaba însă. Oţelul stopează avîntul oaspeților şi vede, ca o licărire neaşteptată, salvarea. Sînt însă 8 puncte.

Ultimul gol, în 2000

Florin Cernat nu mai înscrisese în prima divizie românească din 2000, cînd, în tricoul lui Dinamo, reuşea un gol la Bacău (1-1, 24 septembrie). Pe 5 decembrie 1999 marcase ultima reuşită pentru Oţelul, la un 3-2 cu Petrolul.

Pe banca gălăţenilor se afla Ţiţi Dumitriu! Preşedintele României era Emil Constantinescu, în "A" jucau Oneştiul, Extensivul sau Rocarul, iar Ianis Hagi, adversar ieri, avea doar un an!

"Ne-a mobilizat victoria cu Steaua. Posibil să fi venit însă cam tîrziu"
Florin Cernat, mijlocaş Oţelul

"E o rușine modul în care ne-am prezentat. Infatuați, încrezuți. Capul jos! Trebuie să fim realiști, ne-am făcut de rîs. Nu mă interesează Europa, pa pa!"
Gheorghe Hagi, antrenor Viitorul

otelul viitorul 3 0

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Primul transfer al iernii pentru FCU Craiova! » Adrian Mititelu a adus fiul unui fost fotbalist
Liga 2
Primul transfer al iernii pentru FCU Craiova! » Adrian Mititelu a adus fiul unui fost fotbalist
Plecare de ultimă oră din Superliga! » Mijlocașul va juca în China
Superliga
Plecare de ultimă oră din Superliga! » Mijlocașul va juca în China
Antonio Sefer face vizita medicală și semnează cu noua echipă! Anunț oficial despre fostul rapidist
Superliga
Antonio Sefer face vizita medicală și semnează cu noua echipă! Anunț oficial despre fostul rapidist

Forban reloaded » Steaua trage tare la munte, pe rit vechi: „Calcă pe urmele «viteziștilor»”. George Ogăraru dezvăluie: „E ceva fascinant pentru ei, sunt multe beneficii!”

Imperiul sub asediu: chinezii vor fabricile din Germania la care renunță Volkswagen


Comentarii (2)
theopalas
theopalas  •  27 Aprilie 2015, 17:27

Zici Alex Pintea si tragi apa...

844170365669054
Alex Pintea  •  27 Aprilie 2015, 11:59

ati fost atenti la primele doua goluri ? la reactia fundasilor ...adica la lipsa de reactie ..incredibil...nu au fost greseli...nu au vrut sa intervina ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close