FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRAȘOV - GAZ METAN 0-0

VIDEO Cum le plăteşte fotbalul pe toate! » FC Brașov și Gaz Metan au retrogradat împreună după o remiză, 0-0

Articol de GSP - Publicat joi, 28 mai 2015 00:00

Anul trecut, tot în ultima etapă, un egal strategic între Gaz şi Braşov le salva pe ambele de la retrogradare în detrimentul Timişoarei, acum, ca o ironie teribilă, tot o remiză le-a trimis pe amîndouă în Liga a 2-a.

Fotbalul e un sport care a fost inventat pentru ca două echipe să producă o luptă sportivă, care să creeze un spectacol şi pentru public. Fotbalul nostru, dar nu numai al nostru, s-a abătut atît de des de la această regulă, mai ales în anii Cooperativei, încît privim în ziua de azi aproape fiecare meci cu suspiciune. Oare ne-am îmbolnăvim iremediabil şi vedem peste tot numai blaturi?

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Strategii de Cooperativă cu portarii

Probabil că orice spectator sau telespectator care a privit ieri unul sau ambele meciuri în care s-a jucat retrogradarea şi-a spus că e ceva în neregulă. Că e o strategie la mijloc. Şi e posibil chiar să fi fost. Petrolul a jucat la Chiajna fix cum a făcut-o şi la Tg. Mureş, adică unii dintre jucători ar fi vrut să cîştige, alţii ar fi vrut parcă să piardă.

Sub Tîmpa, tertipurile de tip Romică Paşcu, cu o schimbare a portarului inventată din senin înainte de startul reprizei secunde pentru a face în aşa fel încît meciul să se termine după cel de la Chiajna, au fost anulate de văicărelile penibile ale lui Matache.

Repriză secundă formidabilă

Totuşi, s-a jucat şi fotbal adevărat, n-au fost numai strategii ieftine. Braşovul şi Gaz Metan au produs o a doua repriză spectaculoasă, plină de suspans. Llullaku a şters bara, cu un şut de la 30 de metri (52), după care, auzind că Petrolul conduce, Braşovul a avut o zvîcnire la ocaziile lui Aganovici (55) şi Ţîră (60).

Ultimul sfert de oră a fost chiar apoteotic. Deşi aflase că sînt retrogradaţi indiferent dacă pierd sau cîştigă, Braşovul a continuat să joace, iar Zlomislici a lovit bara (81).

Şi cînd toţi cei de pe stadion sau de la TV se aşteptau ca stegarii să se dea la o parte, pentru a ajuta Gazul, fiindcă, nu-i aşa?, în România vedem numai blaturi şi iarăşi blaturi, s-au trezit cu două lucruri atipice: Braşovul chiar nu s-a predat, iar spectatorii au început să-l înjure pe cel care chiar a retrogradat cu bună ştiinţă echipa, patronul Ioan Neculaie.

Ruşinos au rămas! Demne au plecat!

S-a terminat 0-0, cu aproape 6 minute de prelungiri parcă fără sfîrşit şi fără aer. Şi uite aşa, fotbalul e cel care face dreptate pînă la urmă. Vă mai amintiţi de ultima etapă a campionatului trecut? Gaz şi Braşov se întîlneau la Mediaş şi un egal le salva pe amîndouă.

L-au şi produs în ceea ce a fost un simulacru de meci, iar Timişoara, retrogradată din cauza acelui scor, pleca în liga a doua şi striga: "E o ruşine ce a fost la Mediaş". Acum, n-a fost deloc o ruşine ce s-a întîmplat sub Tîmpa, dar ambele echipe pleacă de mînă la matineu.

Pentru că fotbalul le plăteşte pe toate. Mai devreme sau mai tîrziu. Şi e foarte bine că se întîmplă aşa. Ca să continuăm să-l iubim, nu doar să-l suspicionăm şi să-l denigrăm.

 brasov gaz metan 0 0

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Europa League
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
Europa League
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (10)
mediash
mediash  •  01 Iunie 2015, 10:20

domnule mare gazetar, nu doresti sa-ti schimbi opinia si sa editezi articolul...acum in al 12 lea ceas

gazistu
gazistu  •  28 Mai 2015, 21:29

bun titlul...o meritam retrogradarea, am jucat la 0-0 nu sa invingem, asa cum neam obisnuit anul trecut iam ajutat pe BV sa scape de la retrogradare, acum ei nu ne-au intros favorul , si pe buna dreptate... daca noi nune dadeam la o parte, sez trecut, acum ei erau in liga2 , asa ca neo meritam. "vorba aia pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti".

hystory
hystory  •  28 Mai 2015, 14:56
Postat de assf pe 28 Mai 2015, 12:58

vorbesti multi si prost. daca nu era horoba de mult medias nu mai era in liga 1. ce a facut gaz metan data trecuta cand a fost in liga 1? a rezistat fix un sezon. acum zici de dulca, ca nu e antrenor. dar cand a avut vreo 10 etape fara infrangere la gazu a fost bun? spui de pustai, ca a batut gazu pe unde a prins-o. pai si vrei ma taticule sa se dea la o parte? tu pana la urma esti de partea corectitudinii sau a blaturilor? ai un caracter mizerabil. si nu esti cu nimic mai bun ca horoba sau altii. stai in banca ta ca e mai bine. sunt multe motive pt. care s-a ajuns aici. dar degeaba ti le spun pt, ca oricum tu nu le intelegi. tu esti din grupul ala de oameni care altceva nu stiu decat sa-l injure pe horoba. se mira unii de ce nu vine lumea la stadion. pai ce sa fac, sa ii aud pe cei ca tine ca vorbesc de fotbal? lasa ca poate acum cum e echipa in B scapam de spectatorii de rezultat si putem vedea meciurile in liniste. hai bafta.

***!(assf) N-ai inteles nimic , nu ai logica , faci greseli de ortografie si mai rau , ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează