Articol de Aurelian Botezatu, Theodor Jumătate - Publicat duminica, 07 iunie 2015 00:00
Barcelona i-a promis "tripla" lui Vilanova înainte ca antrenorul să se stingă din viaţă în 2014, la 45 de ani. Şi a reuşit-o acum după o finală magnifică.
Italienii l-au blocat pe Messi şi s-au bătut pentru fiecare minge, dar catalanii au fost la înălţime, iar Suarez şi Neymar au înscris în final. Şi pe trofeul e scris Barcelona. A patra oară din 2006. Cea mai bună echipă europeană a ultimului deceniu.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Berlin. Olympiastadion, Pentru fiecare, acest oraş, această arenă sînt surse de motivaţie. Buffon şi Pirlo, emblemele juventine, au cucerit aici lumea cu squadra azzurra, în 2006. Catalanii n-au cîştigat nici un trofeu în capitala germană, dar un ziarist, Santi Nolla, director la Mundo Deportivo, le-a amintit jucătorilor de Jesse Owens.
"Spiritul Owens"
Sprinterul de culoare american care, în 1936, pe acelaşi "Olimpic" berlinez, uluia Jocurile lui Hitler cucerind 4 medalii de aur. Şi încheind întrecerea aplaudat în picioare de 110.000 de nemţi ce uitaseră de înfrîngerea compatrioţilor şi salutau impresionaţi senzaţia din Oakville. "Fiţi ca Owens! Surprindeţi! Sînteţi mai buni, demonstraţi-o! Spiritul lui Owens vă va ajuta".
Şi startul blaugrana a fost plin de încredere. Chiar dacă italienii au pornit în pressing, chiar dacă bianconerii l-au izolat pe Messi, blocîndu-l, faultîndu-l şi ţinîndu-l departe de poartă, ibericii au reuşit după numai patru minute combinaţia neaşteptată.
Schimbare de direcţie Messi, infiltrare Jordi Alba, pasă din prima spre Neymar, altă apariţie între linii Iniesta, exteriorul către Rakitici şi şut direct la colţul lung. 0-1.
Juve rămîne în picioare
LEquipe comentează live: "Barca a învins în ultimele trei finale de Ligă. Juve le-a pierdut pe ultimele trei ale sale". Să fie o premoniţie? Torinezii au părut copleşiţi, dar a fost numai o senzaţie. "N-am venit aici ca victime", spunea Bonucci. Iar Allegri, antrenorul-revelaţie, observa că "Barca are puncte slabe". Mai ales în apărare, care tremură la contrele lui Juve. La şuturile lui Vidal şi Marchisio.
Totuşi, agresivitatea exacerbată a lui Vidal nu intimidează Barcelona. Altă acţiune-şnur, Suarez în spate pentru Dani Alves, care atacă la colţul scurt.
Doar reflexul formidabil al lui Buffon salvează şi evită 0-2. Şi acelaşi portar imens, fără succes în Champions pînă la 37 de ani, e ajutat şi de şansă apoi, cînd mingea lui Suarez trece la o palmă de bară.
Legămîntul lui Leo
Messi pare sigur pe el în tunel, la revenirea de la vestiare. I-a promis lui Tito Vilanova, înainte ca antrenorul să se stingă, că va repeta "tripla lui Pep" din 2009 (Primera, Copa del Rey şi Champions) şi i-o va dedica lui.
Cupa cu urechi mari e ultima care-i lipseşte Barcei. Altă serie de ocazii blaugrana: contraatac 5 vs 3, Suarez nu-l păcăleşte pe Buffon. Nici acum, nici mai tîrziu. Nici Messi, după un spectaculos triunghi MSN.
Bianconerii te bat şi fără minge!
Barca pasează, are posesia clar mai bună, spre 70%. Însă, atenţie! Juve n-are nevoie de minge ca să cîştige. În ultimele 6 meciuri eliminatorii, doar într-unul a avut balonul mai mult. Chiar şi aşa, e în finală! Şi iată ce se întîmplă: alt blitz torinez, Tevez profită de centrarea lui Lichtsteiner, face o piruetă şi trage cu stîngul, în forţă. Ter Stegen nu poate decît să respingă. Unde? La Morata!
Madrilenul aruncat de Real vara trecută, cel care s-a răzbunat pe Real în semifinale şi cel care, acum, marchează şi contra Barcei. "Un gol cu Barcelona e tot ce poate fi mai tare!". 1-1, minutul 55!
"Allegri adoră să rişte. Presing şi contre, echipa sa ajunge rapid în careul advers", îl descrie Gazzetta dello Sport pe antrenor. Exact asta se întîmplă la ocazia lui Tevez. Numai mingea nu-l ascultă. Peste. La un pas de 2-1.
Suarez rupe plasa. Şi golul lui Neymar e anulat!
Dintr-o dată, Barca se înmoaie. Juve o sufocă. Loviturile de colţ se înşiră înspăimîntător la poarta lui Ter Stegen. Dar Messi iese din corzi. Şi şutează cu toată puterea, obligîndu-l pe Buffon să respingă greu, în lateral. De unde Suarez rupe plasa. 1-2 (68).
Iar Neymar înscrie şi el. Numai că arbitrul turc vede henţul chiar dacă e Cakir. Brazilianul a dat cu capul, mingea l-a lovit în mînă şi s-a dus în poartă. Nu e 1-3, gol anulat!
Apoi, în clipe de foc, intră Xavi, legendarul Xavi, la ultimul său meci pentru Barca. Luis Enrique vrea să liniştească finalul. Nu reuşeşte. Italienii atacă furibund, ca la război, riscînd totul şi încercînd să egaleze. Luptă ca nebunii, asaltează poarta din orice poziţie. Dar finala se termină. 1-3, nu 1-2. Neymar punctează şi el. Şi pe trofeu scrie Barcelona. A 5-a oară în istorie. A 4-a oară din 2006. Cea mai bună echipă a ultimului deceniu.
Penalty la Lichtsteiner!
La patru minute după golul lui Rakitici, Barcelona ar fi trebuit să primească un penalty. Messi a centrat de pe flancul stîng, din marginea careului, dar balonul a fost deviat cu mîna de Lichtsteiner, aflat în suprafața de pedeapsă. Henț clar, însă "centralul" Kuneyt Cakir a lăsat jocul să continue.
Italienii, în costum. Catalanii, în trening!
Aseară, înaintea finalei, juventinii n-au trădat vestita eleganţă italiană. Mereu la costum. Aşa au venit la Olympiastadion. La fel, antrenorii torinezilor. De partea cealaltă, jucătorii Barcelonei au fost îmbrăcaţi în treninguri. Iar stafful tehnic a adoptat "jeanslook". Excepţia, "principalul" Luis Enrique, în costum.
Bianconerii, învingători în stradă
Berlinul a fost cucerit ieri de fanii lui Juventus. În număr mai mare și în grupuri parcă mai compacte decît rivalii catalani, italienii au fost și cei mai vocali. Ei s-au instalat în Alexanderplatz, unde au cîntat și au scandat, în timp ce suporterii blaugrana au putut fi văzuți în Breidscheidplatz, în fața Bisericii Memoriale. Nici personalitățile Spaniei nu s-au înghesuit s-o susțină pe Barca.
Absența premierului Mariano Rajoy și a Regelui Felipe VI de pe Olympiastadion a fost suplinită oarecum de premierul Franței, Manuel Valls (invitat de Michel Platini, preşedintele UEFA), care are origini catalane.
900 km pe jos pentru Juve
Un fan Juve, Nicolo De Marchi, a bătut peste 900 de kilometri, majoritatea pe jos, pentru a-și vedea favoriții la Berlin. El a plecat la pas de la Torino, dar au fost unele porțiuni de drum pe care le-a parcurs pe bicicletă, iar o alta, de 12 km, dintr-o zonă periculoasă, cu mașina. De Marchi a ajuns în capitala Germaniei vineri, o zi mai tîrziu decît trebuia: "Am fost nevoit să iau o pauză. La un moment dat picioarele nu mai reacționau".
Cu fiscul pe cap
Neymar a jucat finala de aseară cu gîndul acasă, în Brazilia. Chiar înaintea meciului, revista Epoca a anunțat că Fiscul investighează firma părinților săi, N&N Consultoria Esportiva e Empresarial, după ce a sesizat un flux numerar neobișnuit între 2011 și 2014, de 115 milioane reali brazilieni, adică 33 de milioane de euro. Neymar a fost reclamat la FIFA de FC Santos, pentru nereguli apărute la transferul său la Barcelona, în 2013.
Pleacă Alves, vine Vidal
Finala cu Juventus a fost ultimul meci al lui Dani Alves în tricoul Barcelonei - susțin ziarele engleze. Fundașul în vîrstă de 32 de ani ar fi ajuns la un acord cu Man. United, după ce-a refuzat și ultima ofertă de prelungire a campioanei Spaniei. Catalanii, la rîndu-le, i-au găsit deja înlocuitor: Aleix Vidal, de la FC Sevilla, care a semnat pe 5 sezoane. Preț: 10 milioane euro. Va juca însă din ianuarie, pînă atunci Barca avînd interdicţie la transferuri.
Cifrele finalei
- 122 de goluri au Messi, Suarez și Neymar în acest sezon
- 5 Ligi ale Campionilor are acum Barcelona în palmares
- 4 jucători ai Barcelonei au reușit să cîștige Liga de 4 ori: Messi, Xavi, Iniesta și Pique
- 2 triple are Barcelona, pe prima reușind-o în 2009
- 4 finale de Ligă a pierdut Evra, trei în fața Barcelonei
- 99 de meciuri a disputat Messi în Ligă. A participat la marcarea a 99 de goluri: 77 le-a înscris singur, la 22 a dat pasa decisivă
JUVENTUS - BARCELONA 1-3
(Morata 55 - Rakitici 4, Suarez 68, Neymar 90+7)
JUVENTUS: Buffon - Lichtsteiner, Barzagli, Bonucci, Evra (89 Coman) - Marchisio, Pirlo, Pogba - Vidal (79 Pereyra) - Tevez, Morata (85 Llorente). Antr. M. Allegri
BARCELONA: Ter Stegen - Dani Alves, Pique, Mascherano, Alba - Rakitici (90+1 Mathieu), Busquets, Iniesta (78 Xavi) - Messi, Suarez (90+6 Pedro), Neymar. Antr. L. Enrique
A arbitrat Cuneyt Cakir (Turcia)
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”