FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL

Petrolul e sigură că va obține la TAS anularea depunctării dictate de FRF: "Salvăm cele 6 puncte"

Restanțele către Roșu i-au costat 3 puncte pe ploieșteni
Restanțele către Roșu i-au costat 3 puncte pe ploieșteni

Articol de - Publicat vineri, 19 iunie 2015 00:00

Ploieştenii au fost sancţionaţi în luna mai din cauza unor datorii faţă de un fost antrenor şi un club extern. Șefii spun că ambele cazuri sînt închise, avînd convingerea că Tribunalul Sportiv va anula penalizarea. Azi e primul termen în Elveţia.

În afara problemelor legate de insolvenţă şi conturarea unui lot decent, Petrolul are pe cap şi penalizarea de 6 puncte din cauza neregularităţilor financiare, hotărîre ce ar urma să intre în vigoare în sezonul viitor. Ploieştenii sînt convinşi însă că vor scăpa de sancţiune la TAS, unde astăzi e un prim termen al dosarului. Prahovenii sînt reprezentaţi în Elveţia de avocatul Josep Vandellos.

"Lupii" îşi bazează optimismul pe două argumente. Un minus de 3 puncte provenea de la o datorie faţă de Laurenţiu Roşu, fostul secund al lui Contra: "Ne-am înţeles cu el, lucrurile sînt reglate, există la dosar documente care atestă că e închis orice litigiu cu Roşu".

Apoi, alte 3 puncte fuseseră luate Petrolului din cauza unei restanţe din 2013 faţă de un club din străintate. "Era vorba despre circa 10.000 de euro reprezentînd parte dintr-o indemnizaţie de formare/promovare" e detaliul venit dinspre staff-ul ploieştenilor.

Reprezentanţii ploieștenilor susţin că, la momentul la care FRF a adoptat decizia, plata era făcută, însă "nu ne-au luat în considerare documentele pe o suspiciune stupidă că ar fi la mijloc ceva necurat în acte! Şi a fost şi această chestiune ilogică legată de faptul că trebuia să ai aprobat planul de reorganizare de către Tribunal pînă la mijlocul lui mai. Dar cum să faci dacă ai deja termen în instanţă în iunie?! Cum să obligi judecătorii să-ţi dea ţie decizia cînd vrea federaţia?!".

Între timp, Adunarea Acţionarilor a aprobat planul, ieri a fost termen de validare la Tribunalul Ploieşti, iar astăzi va fi pronunţarea. "E o formalitate", se încurajează şefii Petrolului.

8.100.000 €e datoria Petrolului faţă de 75 de creditori înscrişi la masa credală în dosarul de insolvenţă

Alte știri despre Petrolul:

"Poate bat palma cu Steaua în cîteva zile"

Cu uşoare probleme medicale, Toto Tamuz a avut în ultimele zile un program mai lejer de pregătire. El recunoaşte că se află în contact cu Steaua pentru un transfer în Ghencea: "Au fost discuţii, n-aş putea spune însă că e ceva foarte avansat. Urmează să mai avem întîlniri în zilele următoare şi sper ca pînă la sfîrşitul săptămînii să ajungem la o înţelegere". Atacantul admite însă că "e în calcul şi o propunere din Turcia, de la o formaţie de mijlocul clasamentului". Petrolul e dispus să-l cedeze pe Tamuz pentru 250.000 de euro. Jucătorul mai are un an de contract cu ploieştenii.

Benga repatriat

Petrolul a mai făcut ieri o mutare interesantă pe piaţa transferurilor. A reuşit să-l readucă la Ploieşti pe Alexandru Benga (26 ani), care a mai evoluat pentru "lupi" în două rînduri, '09-'11 şi '13-'14. Stoperul era acum liber de contract. Ultima dată a evoluat la Qabala, în Azerbaidjan.

Au pierdut garanţia stadionului

Portalul observatorulph.ro susţine că arena "Ilie Oană" se confruntă cu o nouă problemă administrativă: "Din cauza unei neglijenţe a Primăriei, arena de 17 milioane de euro a rămas fără garanţia de 10 ani, pe care constructorul era obligat s-o asigure în cuantum de 10 la sută din valoarea lucrărilor". Culpa ar aparţine municipalităţii, care nu a mai solicitat reînnoirea scrisorii de garanţie bancară, expirată la un an după terminarea stadionului. Între timp, firma All Plan Construction, care a cîştigat licitaţia în asociere cu Alpine Bau, a intrat în insolvenţă!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Superliga
Dinamo vrea să dea lovitura iernii în Superliga » Fotbalistul român de 4 milioane de euro este principală țintă a „câinilor”
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Stranieri
Cât de gravă este accidentarea lui Radu Drăgușin » Ange Postecoglou a oferit primele detalii
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland
Campionate
Uluitor! Ce avea scris Jordan Pickford pe sticla de apă, înainte să pareze penalty-ul lui Erling Haaland

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (5)
khal_37
khal_37  •  19 Iunie 2015, 12:02
Postat de inginerul_reloaded pe 19 Iunie 2015, 10:04

Insolventele ar trebui sa joace oricum in play out.6 puncte depunctare este mult prea putin De la 10 puncte in sus se poate vorbi de o corectie justa.

Corect! Asta se si discuta in momentul de fata. Nu este corect ca un club care are datorii la stat sa catre terti sa puna mana pe drepturile de televizare din play off. Sa se bucure ca pot juca abuziv in liga 1 si ca primesc ilegal o gramada de bani de la Liga in detrimentul unor echipe mai mici intradevar dar fara probleme financiare. Nu interzicerea participarii in cupele europene trebuia impusa ci retrogradarea conform legilor si normelor UEFA si FIFA. Legea insolventei automat modificata nefiind conforma cu legile similare ale UE si puse in practice normele si legile UEF si FIFA!!!!!!! ALO, DOMNULE BURLEANU, SESIZATI POLITICUL SI CERETII IMEDIATA SUSTINERE PRIN MODIFICAREA LEGII INSOLVENTEI PENTRU CA ACESTI HOTI SA NU-SI MAI POATA BATE JOC DE D-VOASTRA SI IMPLICIT DE NOI SI SA NU MAI MEARGA CU CERSEALA CU ZECI DE AVOCATI LA T.A.S. !!!!!

bunga_bunga
bunga_bunga  •  19 Iunie 2015, 11:52
Postat de inginerul_reloaded pe 19 Iunie 2015, 10:04

Insolventele ar trebui sa joace oricum in play out.6 puncte depunctare este mult prea putin De la 10 puncte in sus se poate vorbi de o corectie justa.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

khal_37
khal_37  •  19 Iunie 2015, 11:51
Postat de bpaun pe 19 Iunie 2015, 09:19

Suntem Tara lui Papura Voda, unde liberul arbitru al unui decident aflat intr-o pozitie de top intr-o institutie dicteaza inaintea legii... Ca roman ajungi sa iti ceri dreptatatea de la straini, incepand cu CEDO si terminand cu TAS... Trist... Foarte trist...

Pai de ce? Pentru ca numai asa poti sa fentezi legea in Romania! Vezi cazul cfr-ului, vezi cazul lui dinamo care, chiar in momentul de fata in insolventa fiind, NU VREA SA LE MAI PLATEASCA RESTANTELE FINANCIARE UNOR ANGAJATI, SFIDAND LEGEA in plus vrea sa dea angajati afara fara un motiv plauzibil. In orice tara civilizata autoritatile competente s-ar fi autosesizat si in secunda doi acest s.r.l. pagubos pentru Romania ar fi retrogradat in liga a 4-a.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează