Articol de GSP - Publicat sambata, 25 iulie 2015 20:57
România va juca în preliminariile CM 2018 din Rusia cu Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia și Kazahstan. Detalii și program AICI!
Iată o scurtă prezentare a celor cinci adversare:
Danemarca
Cel mai tare adversar al "tricolorilor" a ratat calificarea la ultimul Mondial, însă are mari şansă să obţină biletele pentru Euro 2016. Danezii au beneficiat însă de o grupă uşoară, cu Portugalia, Albania, Armenia şi Serbia. România a întîlnit Danemarca ultima dată în noiembrie 2014, cînd elevii lui Anghel Iordănescu s-au impus cu 2-0, graţie dublei lui Claudiu Keşeru. Printre vedetele echipei antrenate de Morten Olsen, aflat în funcţie din anul 2000, se numără Nicklas Bendtner (Wolfsburg), Daniel Agger (Brondby), Christian Eriksen (Tottenham) şi Simon Kjaer (Fenerbahce).
Echipa din ultimul oficial, cu Serbia, 13.06.2015:: K. Schmeichel - Jacobsen, Kjaer, Agger, S. Poulsen - Hojbjerg, Kvist, Krohn-Dehli - Y. Poulsen, Bendtner, Eriksen
POLONIA
Polonia ocupă locul 30 în clasamentul FIFA şi este antrenată de Adam Nawalka, 57 de ani, fost mijlocaş la Wisla Krakovia. Vedeta echipei este Robert Lewandowski, cu 26 de goluri marcate în 68 de meciuri, atacantul de 26 de ani al celor de la Bayern Munchen fiind şi căpitanul polonezilor. Din lotul adversarilor României face parte şi fostul stelist Lukasz Szukala, dar şi foşti finalişti ai Ligii Campionilor din 2013, Lukasz Piszczek şi Jakub Blaszczykowski. În grupa de calificare pentru Euro, Polonia ocupă primul loc cu 14 puncte.
Echipa din ultimul oficial cu Georgia, 13.06.2015: Fabianski - Piszczek, Szukala, Pazdan, Rybus - Grosicki, Krychowiak, Maczynski, Peszko - Lewandowski, Milik
Muntenegru
De cînd a primit statutul de membru al UEFA, 26 ianuarie 2007, Muntenegru nu s-a calificat la nici un turneu final de Campionat Mondial, jucînd doar preliminarii. Performanța maximă a fost barajul cu Cehia pentru Euro 2012, pierdut însă cu 0-3 la general. Joacă pe Stadionul din Podgorica, 17.000 de locuri. Vedetele echipei sînt jucătorul lui Manchester City, Stevan Jovetici, 25 de ani, și fotbalistul celor de la Al Jazira, Mirko Vucinici, căpitan și golgeter all time al naționalei. Pentru selecționata pregătită de Branko Brnovici mai evoluează și Sașa Balici de la ASA Tîrgu Mureș și ex-rapidistul vladimir Bozovici.
Echipa din ultimul oficial, cu Suedia, 14.06.2015: Poleksici - Zverotici, Savici, Simici, Tomasevici - Vukcevici, Kascelan - Marusici, Mugosa, Beciraj - Damjanovici
Armenia
Armenia nu s-a calificat niciodată la un turneu final, indiferent dacă e vorba de Europene sau Campionatul Mondial. Vedeta naționalei este mijlocașul Henrikh Mkhitaryan, de la Borussia Dortmund, om cu 16 goluri marcate în 52 de prezențe în tricoul naționalei. În grupa de calificare la Euro 2016, Armenia este penultima, cu 4 înfrîngeri și un egal obținut pe 11 octombrie contra Serbiei. Selecționerul Armeniei este Sargis Hovsepya, fost jucător la Zenit.
Echipa din ultimul oficial, cu Portugalia, 13.06.2015: Berezovski - Mkoyan, Azurmayan, Andonyan, Hayrapetyan - Mkihtaryan, Mkrtchyan, Pizzelli - Hovhannisyan, Sarkisov, Ghazaryan
KAZAHSTAN
Naționala Kazahstanului este condusă de Yuri Krasnozhan, iar cel mai important om al acesteia este Samat Smakov, 36 de ani, care este și căpitanul echipei. Kazahstanul nu s-a calificat niciodată la vreun turneu final. În grupa A preliminară pentru Campionatul European din 2016 este pe ultimul loc după 6 partide, cu un singur punct obținut pe teren propriu cu Letonia, scor 0-0.
Echipa din ultimul oficial, cu Turcia, 12.06.2015: Sidelnikov - Gorman, Vorotnikov, Abdulin, Logvinenko, Suyumbayev - Islamkhan, Tagybergen, Smakov, Nurgaliev - Tazhimbetov