FOTBAL  »  DERBY DE ROMANIA  »  STEAUA - DINAMO

FOTO Derby-ul e al vostru! » 35.000 de spectatori s-au întrecut într-un spectacol de sunet şi culoare în cel mai tare meci din România

Stadionul aproape că s-a umplut aseară +6   FOTO
Stadionul aproape că s-a umplut aseară

Articol de , - Publicat luni, 10 august 2015 00:00

Steliştii și dinamoviștii din tribune au dinamizat partida, fiind, din nou, cei care au dat tonul confruntării.

Există Derby de România şi restul. Indiferent de situaţie, o confruntare între stelişti şi dinamovişti are un parfum aparte. Energiile care se eliberează înainte, în timpul şi după astfel de confruntări nu sînt egalate de nici o altă partidă.

Iar faptul că întîlnim oameni ce vin cu familia de peste mări şi ţări, din Statele United, din Anglia, pentru a vedea live Derby de România, confirmă afirmaţiile.

Rădoi, Rednic şi atît

Duelul e mai pasional în tribune. În afara selfie-urilor, sînt urlete, scandări, culoare. Acolo a rămas rivalitatea pură. Fotbaliştii doar alimentează dușmănia dintre cele două tabere, prin reuşite, prin scandările împotriva celuilalt, chiar dacă unii sînt abia la primul meci, chiar dacă alţii nu resimt rivalitatea.

Ca un amănunt al globalizării Derby-ului şi lipsa unor lideri crescuţi în pepiniera fiecărei grupări, cei mai apostrofaţi de către "ultraşii" rivali au fost antrenorii, Mirel Rădoi, respectiv Mircea Rednic.

Acolo unde "cîinii" sînt suverani

Cei ce au preluat iniţiativa în a conduce meciul decibelilor au fost fanii din galeria dinamovistă, care se iau la întrecere cu crainicul ce nu face faţă celor 8.000 de "cîini". "Haita" din tribună e pregătită, ca la manualul ultrasului, iar coregrafia o demonstrează. Ştefan cel Mare călare, cu sabia în dreapta şi cu steagul alb-roşu în stînga, o tematică istorică pentru a schimba istoria potrivnică de pe teren.

" Dinamo nu e al nostru, nu e al vostru... Ci al urmaşilor, urmaşilor noştri"
Banner Dinamo

Alte știri de la Derby:

Filip a riscat

Aşa cum a anunţat gsp.ro ieri dimineaţă, Steliano Filip a fost folosit la mijloc de către Mircea Rednic. Antrenorul roş-albilor a mai mizat pe Filip în faţa apărării, atît în amicalele verii, cît şi în startul acestui sezon. Steliano a jucat cu dureri, după ce a pierdut cîteva antrenamente înaintea derby-ului din cauza unei accidentări.

Banderolă de la suporteri

Cu o zi înainte, aproximativ 200 de ultraşi ai roş-albilor au fost în cantonamentul de la Săftica, unde au discutat cu jucătorii şi cu Rednic. Liderii galeriei PCH i-au oferit "Puriului" două banderole pe care căpitanul echipei să le poarte la meciuri. Alioşa Vojnovici a purtat una, aseară.

10 new entry

Duelul cu numărul 159 dintre Steaua şi Dinamo a adus în formulele de start zece nume noi. Cîte cinci de fiecare formație, jucători aflaţi la primul Derby de România din carieră. Nouă stranieri şi un român. Noutăţile roş-albaştrilor sînt Cojocaru, Alcenat, Muniru, Hamroun şi Tade, cele ale rivalilor sînt Cerniauskas, Feussi, Mevlja, Vojnovici şi Gnohere.

Poveşti între clasici

Rădoi înconjurat de "cîini". Ce dueluri au fost între ei! Înaintea meciului, Mirel a stat de vorbă, preţ de cîteva minute, cu fostele glorii ale roş-albilor, Ionel Dănciulescu, Ionel Ganea şi Florin Bratu. Cei patru au fost impresionaţi de desfăşurarea de forţe din tribune. Au existat şi mici înţepături, venite dinspre grupul dinamoviştilor. "Gata! A venit timpul ca Steaua să piardă, păcat de tine, Mirele!", i-a transmis Ganezu' actualului antrenor al roş-albaştrilor.

Rezerve Dinamo Kids: medie de 19 ani

"Cîinii" au avut aseară una dintre cele mai tinere bănci de rezerve din istoria Derby-ului de România. Cei 7 de lîngă Rednic, Abraham, Corbu, Petre, Tîrcoveanu, Moldoveanu, Şerban şi Nedelcearu, au o medie de vîrstă de 19 ani! Cel mai tînăr jucător de aseară a fost Robert Moldoveanu, 16 ani şi 4 luni, mai mic decît stelistul Vlad Mihalcea, 16 ani şi 10 luni.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Logodnica lui Darius Olaru, mesaj scurt chiar înainte ca Gigi Becali să anunțe transferul de 5 milioane de euro: „S-a încheiat!”
Stiri extrasport
Logodnica lui Darius Olaru, mesaj scurt chiar înainte ca Gigi Becali să anunțe transferul de 5 milioane de euro: „S-a încheiat!”
Transferul stelar la Manchester United pe care l-a ratat un jucător ajuns la FCSB! Acum e dat afară de Gigi Becali: „Asta trebuia să facă!”
Superliga
Transferul stelar la Manchester United pe care l-a ratat un jucător ajuns la FCSB! Acum e dat afară de Gigi Becali: „Asta trebuia să facă!”
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”
Stiri extrasport
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (10)
andyandrei2015
andyandrei2015  •  10 August 2015, 23:52

cel pupa in dos pe radoi,pupincuristu nr 1 al tarii,ganea,el afost prezent si la finala cupei romaniei,si il lingea pe gigi in dos,am fost acolo si am vazut cu ochii mei !

andyandrei2015
andyandrei2015  •  10 August 2015, 23:50

astia se lauda cu coregrafii copiate,nimic original,din banii lu neagoita si cica sunt superiori ,inseamnca ca ei recunosc fcsb de steaua,dar fac ironii ieftine,vai de ei,nu spune nimeni nimic ca daca veneau galeriile nord si sud steaua,dinamovistii nici nu existau,plus ca erau maxim 5000 mii ,au fost 7000 mii care au avut derby cu ei insusi !

zidane92
zidane92  •  10 August 2015, 11:26

Si inca cea cafetiera mobila 2 argaseala spunea ca e bine ca au venit 27 mii in plina vara la meci pai daca scoatem 10000 mii de caini si vreo 12 mii stelisti veniti sa faca poze la coregrafia noastra atat ,in rest cei 5000 de *** de lammeciurile cu petrolul si cfr! Si in final tineti minte la minte daca la o echipa vin 5000 sau 50000 cetateni nu are nicio importanta, presiunea pe adversar si sustinerea o simte echipa cand e o peluza puternica nu cand sunt 50000 samantari in tribune, aia aduc bani la buget ,pai voi de aia nu ati batut nici pe cfr nici pe petrolul nici pe dinamo , nu o sa bateti nici pe asa si nici in continuare acasa pentru ca fara sustinere si un pic de incurajari echipele vor aparea pe national arena se vor pune pe 2 linii si veti face numai egaluri!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează