Articol de GSP - Publicat joi, 20 august 2015 18:02
Dinu Gheorghe a părăsit azi Dinamo, se anunță într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului condus de Ionuț Negoiță.
"FC Dinamo Bucureşti a încetat azi, 20 august, raporturile contractuale cu domnul Dinu Gheorghe, care până acum a ocupat funcţia de manager general al clubului.
Echipa din Ştefan cel Mare îi mulţumeşte pentru activitatea depusă şi îi urează mult succes în continuare", scriu roș-albii.
Dinu Gheorghe fusese numit manager la Dinamo pe 29 aprilie 2015. În ultima perioadă acesta nu mai era pe aceeași lungime de undă cu patronul și cu antrenorul și nu mai reprezenta o parte integrantă din proiectul Dinamo. Negoiță are în continuare mare încredere în antrenorul Mircea Rednic.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”