Articol de GSP - Publicat joi, 10 septembrie 2015 02:29
Simona Halep mai are de trecut un hop pînă cînd va atinge cea de-a doua finală de Grand Slam din carieră, după cea de anul trecut de la Roland Garros.
Românca va trebui să treacă de Flavia Pennetta, numărul 26 mondial, jucătoare pe care a învins-o o singură dată în carieră. Italianca a cîştigat primele trei întîlniri, însă Halep s-a impus în ultimul duel direct, disputat chiar anul acesta, la Miami, scor 6-3, 7-5.
Pennetta, 33 de ani, a cîştigat de-a lungul carierei 10 titluri, cu unul mai puţin decît Simona. Cele mai bune performanţe la turneele de Grand Slam le-a înregistrat chiar la US Open, unde s-a calificat de două ori în faza semifinalelor.
Pennetta a fost în trecut iubita lui Carlos Moya, iar acum este într-o relaţie cu italianul Fabio Fognini.
Este una dintre cele mai bune jucătoare ale Italiei, ajutînd echipa de Cupa Fed să cîştige nu mai puţin de patru titluri. Flavia este şi o jucătoare excelentă de dublu, fost lider mondial în 2011, cîştigînd un titlu de Mare Şlem, Australian Open, dar şi Turneul Campioanelor.
Meciul din semifinale dintre Halep și Pennetta, programat inițial pentru dimineața de vineri, ora României 4:00, a fost reprogramat pentru vineri seara, la ora României 18:00!
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”