SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

Siguranță. Luptă. Capăt de drum » Cum a fost traseul Simonei Halep spre prima semifinală US Open din carieră

Simona Halep nu s-a regăsit în meciul de semifinale cu Flavia Pennetta
Simona Halep nu s-a regăsit în meciul de semifinale cu Flavia Pennetta

Articol de - Publicat sambata, 12 septembrie 2015 00:00

Simona Halep a avut trei meciuri solide la început, două bătălii crunte, cu Lisicki și Azarenka, oprindu-se ieri în penultimul act.

Simona Halep-Marina Erakovic (N. Zel)

Turul 1:    Arena "Arthur Ashe"
6-2, 3-0, ab.
47 de minute

A fost meciul care a reintrodus-o pe Halep în atmosfera de la Flushing Meadows, chiar pe arena principală, "Arthur Ashe". Un meci care s-a încheiat repede și brusc, după ce adversara a fost nevoită să abandoneze din cauza unei probleme la genunchi.

Pînă cînd acest lucru s-a produs, numărul 2 mondial controlase înfruntarea. Cu multă siguranță la serviciu, pierzînd doar 2 puncte pe prima minge, a transferat încrederea asupra întregului joc, greșind foarte puțin.

8greșeli neforțate comise, față de 19 ale adversarei

Simona Halep-Katerina Bondarenko (Ucr)

Turul 2:    Arena "Arthur Ashe"
6-3, 6-3
1h și 17 minute

Victoria a fost solidă, dar obținută în urma unui joc intens de ambele părți. Revenită în circuit ca mamă a unei fetițe acum în vîrstă de aproape 2 ani, ucraineanca a arătat un nivel ridicat al tenisului, lovind tare și agresiv, asumîndu-și riscuri.

Simona a stat acolo, atentă, absorbind forța adversă și folosind-o în propriul interes. Un test timpuriu poate neașteptat, dar bine venit în fața unei foste sfertfinaliste la US Open.

82%cîștig pe punctele jucate la fileu, 9 din 11

 Simona Halep- Shelby Rogers (SUA)

Turul 3:    Arena "Arthur Ashe"
6-2, 6-3
1h și 7 minute

Primul meci disputat în sesiunea de seară, în fața unei jucătoare pe care nu o mai întîlnise. O reprezentantă a tenisului modern, de forță, cu o lovitură puternică de dreapta, Rogers a cedat în fața jocului fluent al Simonei.

Favorita a doua a evoluat din nou îngrijit, cu numai 9 erori neforțate, dominînd duelul prin consistență și rapiditate pe teren. Prin această victorie, ea își egala cea mai bună performanță la US Open, "optimi" atinse în 2013.

91%din puncte cîștigate cu primul serviciu, 21 din 23

 Simona Halep- Sabine Lisicki (Ger, 24)

Optimi de finală:    Arena "Louis Armstrong"
6-7 (6), 7-5, 6-2
2h și 38 de minute

Într-o zi infernal de călduroasă și de umedă, cele două adversare s-au bătut într-un meci aproape dureros de privit. Un efort imens de ambele părți, care a lăsat urme grele. Pentru Halep, crampe la spate și o problemă musculară la coapsa stîngă. Pentru Lisicki, crampe musculare la ambele picioare.

Multe greșeli făcute de germancă, în total 72, pe alocuri o luptă surdă, la limita puterilor, din care a ieșit învingătoare cea care a avut psihicul mai puternic. Românca a tras tare pe finalul setului al doilea, apoi a avut un decisiv mai lucid.

O dispută cu 17 break-uri, apăsată de miză, la capătul căreia resursele erau ca și epuizate. Pentru Simona, însemna și îmbunătățirea performanței de vîrf de la New York și atingerea măcar a "sferturilor" la toate turneele de Mare Șlem.

91%conversie a mingilor de break, 10 din 11

Simona Halep-Victoria Azarenka (Blr, 20)  

Sferturi de finală:  Arena "Arthur Ashe"
6-3, 4-6, 6-4
2h și 40 de minute

Era prima înfruntare cu fosta dublă finalistă de la US Open, care conducea cu 2-0 în întîlnirile directe. Un test așteptat, dificil, dens, care a îndreptățit previziunile de calitate și suspans puse în el. În primul set, Halep a fost mai agresivă și mai atentă, în timp ce bielorusa a greșit mai mult, riscînd la aproape toate loviturile.

Actul al doilea a propus scenariul inversat, românca a cedat un pic de teren și s-a trezit cu Azarenka bombardînd-o din toate părțile. Totuși, a avut luciditatea de a reduce dimensiunile scorului pe final de set, o mică injecție de moral. În deschiderea decisivului, Vika a avut din nou break, dar echilibrul a venit imediat. Apoi a venit și ploaia, la 2-1 și Simona la serviciu.

Pauza i-a servit favoritei 2, care s-a întors pe teren cu încrederea refăcută în jocul agresiv. Unghiuri, mingi lungi, defensivă solidă, toate au dus-o spre o victorie istorică. Devenea astfel a doua româncă din istorie, după Irina Spîrlea în 1997, calificată în semifinale la US Open.

106puncte cîștigate în total, față de 93 ale adversarei

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
Europa League
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (4)
gabone35
gabone35  •  12 Septembrie 2015, 15:04
Postat de onlyrapid pe 12 Septembrie 2015, 10:32

Ati vrut sa faceti si voi un articol mai ca lumea dar oricat incercati tot nu va iese. Cica: "Era prima înfruntare cu fosta dublă finalistă de la US Open, care conducea cu 2-0 în întîlnirile directe." :)))) Marfa!!!Deci Azarenka la prima intalnire conducea deja cu 2:0 :))

Ce spirit de observatie ai, am ras de am facut pe mine :))

gabone35
gabone35  •  12 Septembrie 2015, 15:02
Postat de us27mereuspueriori pe 12 Septembrie 2015, 10:30

ma bucur enorm ca a pierdut parvenita . la FED cup n-ai putut reprezenta Romania . (nu sa dat Ferarri )

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

onlyrapid
onlyrapid  •  12 Septembrie 2015, 10:32

Ati vrut sa faceti si voi un articol mai ca lumea dar oricat incercati tot nu va iese. Cica: "Era prima înfruntare cu fosta dublă finalistă de la US Open, care conducea cu 2-0 în întîlnirile directe." :)))) Marfa!!!Deci Azarenka la prima intalnire conducea deja cu 2:0 :))

Vezi toate comentariile (4)
Comentează