Articol de Victor Vrînceanu - Publicat sambata, 19 septembrie 2015 00:00
Deși fazele de poartă n-au lipsit, Voluntari și Poli n-au marcat și au încheiat la egalitate, iar Toni Conceicao i-ar putea lua locul lui Stoican.
După 6 înfrîngeri consecutive, Voluntari spera să-și revină cu ACS Poli Timișoara, performera rundei precedente, cînd a învins-o pe Steaua. Însă timișorenii și-au revenit după instalarea lui Florin Marin și au venit la București să ia toate punctele.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Oaspeții au început mai bine, iar Llorente a trimis primul avertisment la poarta lui Balauru (8). Gazdele s-au așezat mai greu în teren, dar au replicat mai tăios, prin Kone, al cărui șut a fost respins de Kirschstein (22).
Cea mai mare ocazie a primei părți a aparținut formației de pe Bega. Elek a luat o acțiune pe cont propriu, l-a depășit pe Balauru, care a ieșit total aiurea, și a trimis în fața porții, dar Hernandez a trimis alături (26).
De la vestiare, ilfovenii au ieșit mai proaspeți și Kone l-a încercat iar pe Kirschstein, dar acesta s-a opus din nou (47). În minutul 70 s-a hazardat și el, ieșind din poartă, dar Costea a trimis puțin alături.
Peste cinci minute și-a creat iar o ocazie, dar de data asta portarul a respins. Nici o formație n-a marcat și s-a terminat așa, ambele rămînînd cu cîte 6 goluri după 11 etape, cele mai slabe atacuri din Liga 1.
Stoican are motive să fie îngrijorat, la meciul de ieri asistînd Toni Conceicao, cel care în România le-a mai pregătit pe CFR, Brașov și Astra.
Ultrașii ilfoveni s-au luat la harță
În primele minute ale meciului, puținii spectatori din tribunele stadionului din Ștefan cel Mare s-au luat la harță. Motivul? Ultrașii de la South Boys Voluntari s-au supărat pe suporterii care cîntau la tobe pentru că aceștia îi împiedicau pe ei să se facă auziți. Membrii galeriei au mers către toboșari pentru a le cere să înceteze, iar lucrurile au degenerat fiind nevoie de intervenția stewarzilor și a jandarmilor pentru a-i calma.
Poli a avut penalty
În minutul 18, la un corner al oaspeților, Daniel Pancu a avut o intervenție asupra lui Melinte. Veteranul ilfovenilor a intervenit prin alunecare fără a atinge mingea, lovind piciorul fundașului advers. Timișorenii au cerut lovitură de pedeapsă, dar "centralul" Robert Dumitru a lăsat jocul să continue, deși reluările TV au demonstrat că se impunea dictarea unui penalty. Arbitrul a greșit și în repriza secundă, în minutul 69, cînd nu l-a eliminat pe Briceag, după ce fundașul ilfovean l-a lovit cu cotul în figură pe Bărbuț.
"Nu știu de ce a venit Conceicao să vadă acest meci, poate a fost doar ca spectator. Eu cred ca echipa e pe un drum bun, nu mai primim gol așa ușor ca înainte"
Flavius Stoican, antrenor Voluntari"Rezultatul este echitabil, dar nu sînt mulțumit de jocul echipei. Nu știu ce s-a întîmplat pentru că eu consider că am gestionat bine victoria cu Steaua. Voluntari e puternică, trebuie să i se dea încredere lui Stoican"
Florin Marin, antrenor ACS Poli Timișoara
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”