Articol de GSP - Publicat marti, 03 noiembrie 2015 15:08
Portarul Iustin Popescu și-a făcut mea culpa după umilința suferită de Dinamo pe teren propriu în fața Viitorului, scor 1-5, însă Florin Prunea îi ia apărarea.
"Nu știu cît de mult i se poate reproșa acestui băiat, pentru că au fost goluri imparabile. Dar vorbim de un portar tînăr. El trebuie încurajat în continuare, pentru că l-am văzut la meciul din Cupă, cu Pandurii, unde a făcut o partidă perfectă", a declarat Prunea la Dolcesport.
Florin Prunea a povestit și despre cum era Hagi (antrenorul și finanțatorul Viitorului) ca jucător și cărui portar român i-a marcat "Regele" cariera.
"Stelică (n.r. Bogdan Stelea) avea mai multe coșmaruri cu el. Eu nu, n-am avut "plăcerea". Dacă luați statistica, aveam alții de coșmar, dar cu Gică nu. M-a ferit Dumnezeu, să zic așa. Lui Stelică i-a dat săracul... mai avea puțin și-i dădea și de la vestiare.
La Gică te puteai aștepta la orice, în momentul în care avea mingea la picior de la 50 de metri... Avea o biomecanică de lovire extraordinara", a povestit Prunea amuzat.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”