INTERNATIONAL  »  EURO 2016  »  TRAGERE LA SORȚI

Seara care ne decide vara » Azi, de la 19:00, ne aflăm adversarele din grupa Euro, în direct pe DolceSport şi liveTEXT pe GSP.RO

Articol de - Publicat sambata, 12 decembrie 2015 00:00

Tragerea la sorţi va avea loc la Palais des Congres de la Porte Maillot din Paris, iar gazde vor fi foştii campioni europeni Ruud Gullit - Olanda 1988 - şi Bixente Lizarazu - Franţa 2000

După mai bine 8 ani, România revine în urnele tragerii la sorţi pentru un turneu final. Tot de Euro. Atunci, pe 2 decembrie 2007, la Lausanne, cădeam într-o grupă horror, cu Olanda, Franţa şi Italia. Prima, viitoarea vicecampioană mondială, ultimele două - finalistele CM din 2006!

Diseară, de la 19:00, gazdele Ruud Gullit şi Bixente Lizarazu ne pregătesc o grupă care ar putea avea şi adversare mai subţiri, precum Albania ori Irlanda de Nord. Se va trage întîi urna capilor de serie, apoi, 4, 3 (a noastră), şi 2.

Alături de cei doi campioni europeni, la Palais des Congres de la Porte Maillot din Paris vor mai fi şi alţi cîştigători. Neamţul Oliver Bierhoff (1996), francezul David Trezeguet (2000), grecul Angelos Charisteas (2004) şi spaniolul Vicente del Bosque (2012).

Măsuri feroce de securitate

Ieri dimineaţă, delegaţia FRF, din care n-au lipsit preşedintele Răzvan Burleanu şi selecţionerul Anghel Iordănescu, a ajuns în capitala Franţei. Va fi prezentă alături de staff-urile celorlalte "naţionale" şi conducătorii federaţiilor cu echipă calificată. Motiv pentru care "Parisul este blindat", după cum a titrat presa internaţională.

"Măsurile de securitate vor asigura disputarea meciurilor fără incidente. Probleme pot apărea doar în stradă, mai ales cînd se vor aduna mai mulţi oameni", a punctat şi Jacques Lambert, şeful organizării Euro.

Pentru noi, emoţiile încep diseară.

181 de zilemai sînt pînă la startul turneului final din Franţa

Slogan pentru autobuz

De ieri şi pînă pe 2 martie 2016, utilizatorii site-ului uefa.com sînt îndemnaţi să aleagă un slogan pentru "naţionala" preferată. Acesta va fi inscripţionat pe autobuzul oficial al selecţionatei respective, iar cel mai inspirat fan va fi premiat de forul continental.

Biletele, de luni

Ultimele 800.000 bilete se vor vinde în perioada 14 decembrie - 18 ianuarie, după ce UEFA a epuizat primul milion. Preţurile sînt accesibile: 25 de euro este cel mai ieftin în grupe și optimi și 895 - cel mai scump la finală. Fiecare fan poate lua cel mult 4 bilete la un singur meci. La grupe, preţurile sînt: 25 euro (categoria 4), 55 euro (categoria 3), 105 euro (categoria 2), 145 euro (categoria 1).

201este cota României să ia Euro 2016 la majoritatea caselor de pariuri: a 21-a şansă, doar Ungaria, Albania şi Irlanda de Nord fiind cotate mai prost

4 turnee finalede Euro are România la activ, pe lîngă cele 7 de CM: 1984, 1996, 2000, 2008

5 detalii despre turneul final

  • Se dispută între 10 iunie şi 10 iulie 2016

  • Pentru prima oară vor fi 24 de echipe faţă de doar 16 cum era pînă acum

  • Se califică în "optimi" primele două locuri şi cele mai bune 4 din şase locuri 3

  • Meciurile se joacă pe 10 stadioane (Paris, Saint-Denis, Marsilia, Lyon, Lille, Bordeaux, Toulouse, Lens, Nisa, Saint-Etienne)

  • Turneul va fi transmis de DolceSport

urne

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta
Stranieri
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta
Forfait! Simona Halep a anunțat că se retrage de la două turnee
Tenis
Forfait! Simona Halep a anunțat că se retrage de la două turnee
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga
Superliga
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (2)
caminero
caminero  •  12 Decembrie 2015, 10:47

Anglia, Austria, România, Albania

maistor_kokir
maistor_kokir  •  12 Decembrie 2015, 09:25

Grupa A : Franta,Italia,Romania,Rep Irlanda; Primul meci la Lens cu Rep Irlanda Apoi la Marsilia cu Franta si ultimul la Lyon cu Italia . Probabil ,cu multa munca si mare greutate vom scaote 0 puncte, dar macar vom juca mai frumos decat am facut-o in preliminarii .

Vezi toate comentariile (2)
Comentează