Articol de Vlad Ispas, Victor Vrînceanu - Publicat marti, 22 decembrie 2015 00:00
Mihai Stoichiță și Marius Șumudică au schimbat peste 15 echipe în carieră, ei fiind liderii în acest domeniu din tagma tehnicienilor, în timp ce la fotbaliști conduce Ousmane N'Doye, cel care are cel mai stufos CV din Liga 1.
Liga 1 este o competiție plină de tehnicieni nestatornici, campionul acestui capitol fiind Mihai Stoichiță, actualul antrenor al celor de la Petrolul. Pentru "Lippi", trupa "lupilor" este a șaptesprezecea formație pe care o conduce.
Lista este foarte stufoasă și conține și echipe exotice, cum ar fi "naționalele" Panama, Armenia sau Kuweit. Cariera acestuia a început în 1988, cînd a fost antrenor secund la FC Național. Prima echipă la care a fost desemnat antrenor principal a fost Rocar București, în 1992.
O carieră mult mai tumultuoasă are Marius Șumudică. Acesta a bifat deja 15 echipe diferite în cei 10 ani de antrenorat! Șumi nu are obiceiul de a se întoarce la o echipă pe care a antrenat-o în trecut: o singură dată a făcut acest lucru, revenind la Astra în 2015, trupă pe care o pregătise și în 2011. Cel mai mult a stat un an la o echipă, iar cele mai multe meciuri pe banca unei formații le-a bifat în perioada Chiajna, 2014-2015, cînd a pregătit formația în 38 de partide.
N'Doye are CV-ul plin
În ceea ce privește fotbaliștii, Liga 1 găzduiește 18 jucători care au bifat 10 sau mai multe cluburi în carieră. Dintre aceștia, omul cu cel mai bogat CV este și unul dintre cei mai experimentați jucători din România.
Senegalezul Ousmane N'Doye, 37 de ani, are nu mai puțin de 15 cluburi pentru care a jucat. Mijlocașul defensiv a evoluat pe trei continente, Africa, Asia și Europa, în cinci țări diferite, Senegal, Franța, Portugalia, Arabia Saudită și România.
În țara noastră se află din 2008, cînd FC Vaslui a plătit 500.000 de euro pentru a-l aduce de la Coimbra. După FC Vaslui, Ousmane s-a transferat la Dinamo, de la care a plecat la Astra, în 2011. S-a întors la Vaslui, a mai jucat pentru Săgeata Năvodari și în acest moment evoluează pentru ASA Tg. Mureș, echipă cu care a promovat în 2015 și alături de care a fost aproape să cîștige titlul în România în sezonul trecut.
Pe aproape este și Houssine Kharja, mijlocașul marocan de 33 de ani. Stelistul a jucat la 14 cluburi în carieră. Africanul crescut de PSG a plecat din Franța în 2000, la Sporting Lisabona, iar din 2001 pînă în 2012 a stat în Italia, unde a schimbat 8 echipe. Pînă la Steaua a mai trecut prin Qatar, la Al Arabi, și în Franța, la Sochaux.
8 echipe pînă la 20 de ani!
Tomislav Gomelt joacă pentru CFR Cluj și este una dintre propunerile interesante în ceea ce îi privește pe tinerii jucători din Liga 1. La 20 de ani, croatul se remarcă prin numărul impresionant de echipe pentru care a activat în carieră.
Mijlocașul defensiv a început fotbalul în țara natală la Segesta, a mai jucat pentru NK Zagreb și Hask, în Croația. A mai evoluat pentru Tottenham, Espanyol, Royal Antwerp, în Belgia, și Bari.
Fotbalistul a fost împrumutat de la Bari și se va întoarce la echipa italiană în vara lui 2016.
În medie, un fotbalist schimbă 5 echipe
Analiza individuală a traseului fiecărui jucător din Liga 1 a dezvăluit detalii interesante despre cum evoluează cariera celor care sînt sub contract cu echipele din România. În medie, jucătorul tip din Liga 1 schimbă 5 cluburi în viața fotbalistică.
ASA Tg. Mureș și CSMS Iași sînt echipele care au jucătorii cu media cea mai mare de cluburi schimbate: cîte 6. Fotbaliștii de la Viitorul au cea mai mică medie de echipe schimbate în carieră: 3,8.
33de jucători din Liga 1 au un singur club bifat în carieră
6fotbaliști are Viitorul în lot care au evoluat doar pentru clubul din Ovidiu
12echipe a schimbat Marian Constantinescu, fotbalistul român cu cele mai multe echipe în CV din Liga 1
Echipe antrenate de tehnicienii Ligii 1
Antrenor | Vîrstă | Echipe antrenate |
Mihai Stoichiță | 61 ani | 17 |
Marius Șumudică | 44 | 15 |
Gheorghe Mulțescu | 64 | 14 |
Mircea Rednic | 53 | 13 |
Antonio Conceicao | 53 | 12 |
Cristiano Bergodi | 51 | 11 |
Florin Marin | 62 | 9 |
Adrian Falub | 44 | 8 |
Nicolo Napoli | 53 | 8 |
Laurențiu Reghecampf | 40 | 8 |
Gheorghe Hagi | 50 | 6 |
Emil Săndoi | 50 | 5 |
Edward Iordănescu | 37 | 5 |
Cristian Pustai | 48 | 5 |
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”