FOTBAL  »  NATIONALA  »  OPINIE

FRF talent

Voicu în Antalya, după amicalul cu Beroe, ultimul din lista de trei pe care le-a asigurat
Voicu în Antalya, după amicalul cu Beroe, ultimul din lista de trei pe care le-a asigurat "naționalei"

Articol de - Publicat luni, 08 februarie 2016 10:04

Federația s-a supărat că Steaua nu-i dă jucători, apoi a organizat stagiul din Turcia prin intermediul finului lui Reghecampf! Ca să amplifice pagubele și mai tare.

Iordănescu a crezut că va avea parte de un turneu internațional, dar s-a întors mîhnit că Stara Zagora nu e o insulă din arhipelagul Beroe. "Cei care s-au ocupat de turneul din Antalya vor avea de suferit", a reacționat Răzvan Burleanu.

Și a avut de suferit Cristi Voicu, ruda lui Reghe organizatoare a triunghiularului Kutaisi-Zimbru-Beroe! Drept pedeapsă, federalii l-au îmbrăcat pe Voicu în echipamentul "naționalei", probabil ca să-l facă de rîs.

E o recidivă din partea lui Reghecampf. Întîi l-a echipat pe manelistul Piți " Talent" în treningul Stelei la un derby disputat în Giulești, acum și-a mai infiltrat un fin în fotbalul mare.

Cristi Voicu e, de fapt, remarcatul stagiului din Turcia. De aceea, el chiar merita treningul oficial al echipei naționale. I-a arătat Federației ce se poate face cu un buget de 245.000 de euro: amicale mai proaste decît ale formațiilor de club din Liga 1 și un "bonus" la ultimul joc, patru echipe înghesuite în două vestiare.

România, Beroe, Steaua și Trencin s-au trezit la teren că vreo 80 de jucători aveau la dispoziție numai două cabine.

FRF a consumat sfertul de milion de euro ca să antreneze un singur jucător care va fi titular la Euro, pe Săpunaru. Un fundaș cîștigător al Europa League și al Supercupei Europei a fost testat contra locului 10 din Georgia după ce a jucat patru sezoane cu Falcao, cu James Rodriguez, cu Jackson Martinez.

Sigur, Federația Română de Fotbal nu a folosit bani publici pentru cantonamentul din Antalya și dispune cum vrea ea de fondurile proprii, după cum crede că se poate apropia de implementarea programului electoral cu virgulă între subiect și predicat cu care Burleanu a cîștigat alegerile.

Stagiul din Turcia a costat cît cinci cantonamente ale unei echipe medii de prima ligă. Și a urmărit pregătirea Euro cu un singur titular care va juca la turneul final, într-un moment în care cea mai importantă competiție pe care o organizează FRF seamănă cu Apocalipsa fotbalului.

Divizia a doua a început cu 28 de formații, dintre care 3 s-au retras deja. Ar putea dispărea curînd și Metalul Reșița. Restul supraviețuiesc cu perfuzii de la primării, cu jucători și antrenori investigați pentru implicare în meciuri trucate.

De ce ar trebui să fie important eșalonul secund? Tottenham l-a rulat doi ani în Championship pe Dele Alli, noua senzație din Anglia, Juventus a dat 5 milioane de euro pe Mandragora, un puști etichetat noul Pirlo, și l-a lăsat împrumut în Serie B.

Dinamo nu îndrăznește să-l împrumute pe Patrick Petre sau pe Tîrcoveanu într-o competiție în care se vorbește mai mult despre cote la pariuri decît despre clasament. Federația ignoră. Se surpă casa? Asta e, mai bine investim într-un cantonament cît un Ferrari de lux și-l punem șofer pe finul lui Reghe.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Diverse
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (57)
ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  08 Februarie 2016, 17:04

...burleanu duce fotbalul romanesc la faliment...

1745flo
1745flo  •  08 Februarie 2016, 16:48
Postat de guyencea pe 08 Februarie 2016, 13:00

Esti diliu??? Voicu e ruda Ingamfatului si a Medusei!! Mafiotii fotbalului de cumetrie!”

La fel si Piti Talent!:D Au frate astia o familie nobila rau!:D

hanmocar
hanmocar  •  08 Februarie 2016, 15:57

Vai ce acid , remuse esti mare Gogule !!!

Vezi toate comentariile (57)
Comentează