FOTBAL  »  DERBY DE ROMANIA  »   STEAUA - DINAMO, DUMINICĂ, 20:30, DIGI, DOLCE, LOOK, GSP.RO

Suporterii au revenit la stadion, dar Mihai Stoica nu e mulțumit: "N-am înțeles ce au vrut să facă"

Articol de GSP - Publicat sambata, 09 aprilie 2016 11:14

Mihai Stoica a declarat că nu a înțeles decizia suporterilor steliști de a reveni la stadion fără a susține echipa. Directorul sportiv al Stelei a dezvăluit că până acum s-au vândut 38.732 de bilete la Derby.

"Relația cu suporterii este foarte bună, ultrașii au ales să stea departe de echipă și, sincer, când o parte din peluză a decis să vină, nu i-am simțit aproape pe fani. Au fost acolo fizic, dar atât.

Nu pot decât să fiu de acord cu deciziile pe care le-au luat. Au venit, dar de fapt n-au venit, n-am înțeles ce au vrut să facă", a spus Mihai Stoica la Dolce Sport. 

Meme a vorbit și despre raportul de forțe dintre cele două galerii.

"Deocamdată suntem 30.000 contra 8.000 și sunt șanse să fim 40.000 contra 8.000. Să fie coregrafii, văd că deja ai noștri au aflat niște mesaje pe care le concepeau cei de la Dinamo.

Trebuie să recunosc, dinamoviştii au fost mereu buni, au avut coregrafii frumoase. Important este să fim noi peste ei pe teren", a adăugat acesta.

Peluza Nord a Stelei a publicat pe facebook un video în care care fanii lui Dinamo lucrează la coregrafie.

Citește și

Pariori.ro: Analiza Steaua - Dinamo » Tot ce trebuie să știi ca să pariezi pe Derby de România

Top 10 pariuri pentru Derby de România » Cele mai tari cote pentru Steaua – Dinamo

 

este Steaua, este FCSB? este rivalitate sau doar justificari? sub aripa lui negoita sau independenti? mobilizare pentru unicul derby sau doar frustrarea ca fara Steaua sunteti 0? sa spunem si ce vopsiti sau va lasam sa va faceti de &@*#%?va urma...

Posted by Peluza Nord Steaua Oficial on Friday, 8 April 2016

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Unii cu leul, alții cu tigrul » Detalii inedite la plecarea FCSB în Antalya: două fețe noi în lot și 5 absenți + Ce versuri și-a scris Adi Șut pe valiză
Superliga
Unii cu leul, alții cu tigrul » Detalii inedite la plecarea FCSB în Antalya: două fețe noi în lot și 5 absenți + Ce versuri și-a scris Adi Șut pe valiză
Puștiul-minune deplasat de FCSB în Antalya: are numai 15 ani și este fiul unui fost jucător de prima ligă
Superliga
Puștiul-minune deplasat de FCSB în Antalya: are numai 15 ani și este fiul unui fost jucător de prima ligă
Feblețea lui Mircea Lucescu a intrat în vizorul celor de la FCSB » Când s-ar putea face mutarea
Superliga
Feblețea lui Mircea Lucescu a intrat în vizorul celor de la FCSB » Când s-ar putea face mutarea

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”


Comentarii (19)
stefgxr
stefgxr  •  10 Aprilie 2016, 00:59

da...la steaua au iesit suporterii care nu stiu ce e ala teatru sau concert, au vrut sa se cultive un pic, odata cu venirea caldurii, o etalare de maiou cu "cobra", o injuratura, sa-si reverse frustrariele acumulate acasa cu nevasta..ca n-au identitate, cum nici fecesebe n are. astia vin la stadion, nu galeria. si respect lor, ca nu sustin inventia unui cioban, o echipa care acum trebuia sa se bata la promvare in liga a2-a(din liga a 3-a, la matineu si in noroi, cu gainile pe teren). HAI DINAMO!

tomcat777
tomcat777  •  09 Aprilie 2016, 19:50

Inca n-am ajuns la o concluzie : acest puscarias este prost sau foarte prost ? Zice de Sumudica ca s-a nascut antipatic, dar el e si mai antipatic decat Sumudica !

faxx
faxx  •  09 Aprilie 2016, 19:20

spunetzi-i sa strige mai tare ca nu se aude asa bine din cutia de carton

Vezi toate comentariile (19)
Comentează