INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Minunea secolului » Abia scăpată de retrogradare sezonul trecut, Leicester a luat titlul în premieră în Anglia!

Un oraș de 300.000 de locuitori în alb-albastru. Fanii lui Leicester sărbătoresc titlul +3   FOTO
Un oraș de 300.000 de locuitori în alb-albastru. Fanii lui Leicester sărbătoresc titlul

Articol de - Publicat miercuri, 04 mai 2016 00:00

Despre fenomenul Leicester se va vorbi multă vreme de acum încolo. Chiar e o minune cum s-a transformat această echipă în decursul unui an.

De la o trupă scăpată ca prin miracol de la retrogradare, sezonul trecut, la titlul de campioană a Angliei în premieră, adjudecat și cu două etape înaintea finalului!

Scandal sexual

"Cea mai mare performanță din istoria sportului", cum a caracterizat-o ieri cotidianul New York Times, a pornit de la un scandal sexual. Da, ați citit bine. În iunie trecut, James Pearson, fiul managerului de atunci, Nigel, a fost implicat într-o orgie. Leicester l-a dat afară și tatăl l-a urmat. Așa a ajuns patronul thailandez al clubului, Vichai, să-i bată la ușă lui Claudio Ranieri.

Primul favorit la demitere

Ranieri?! La început nimeni n-a crezut în tehnicianul care "îngropase" Grecia încă din debutul preliminariilor CE 2016, fiind demis în noiembrie 2014, după al doilea eșec în fața Insulelor Feroe. Casele de pariuri l-au considerat din start primul candidat la demitere în sezonul 2015-2016. Mare eroare.

Campioană din solduri

Claudio și-a suflecat mâinile și s-a apucat de treabă. Cu jucători refuzați de alte cluburi, Vardy de RB Leipzig, din liga a doua germană, Schlupp și Drinkwater "aruncați" de Man. United. Sau Mahrez, adus în 2014 din liga a doua franceză, de la Le Havre. Plus achizițiile verii 2015: Okazaki (Mainz), Kante (Caen), Huth (Stoke), Fuchs (Schalke), Inler (Napoli). La prima vedere, fotbaliști de mâna a doua.

"Foame cumplită"

Nu și în ochii italianului de 64 de ani: "Am sesizat la ei o foame cumplită. Și la masă, unde uneori mă speriau cât mâncau, și pe teren. Și am exploatat-o la maximum". Când a văzut ce succes are, iar presa începuse să scrie de titlu, Ranieri a înțeles că iluzia coroanei Premier League ar putea distruge totul. Și le-a cerut jucătorilor să privească "numai în sus. Doar la următorul meci. Niciodată în jos sau împrejur, pentru că s-ar putea să amețiți".

"Împăratul Claudius"

Și-a reușit. De luni, titlul e al lui Leicester. Servit pe tavă de fosta campioană, Chelsea. Albaștrii i-au dat lovitura viceliderului Tottenham, 2-2, astfel că "vulpile", 7 puncte avans, nu mai pot fi ajunse în ultimele două etape.

Ranieri? Gazzetta dello Sport i-a găsit deja corespondentul: împăratul roman Claudius. Fără să fie un conducător strălucit, tizul său a cucerit primul Anglia, în anul 43 după Hristos.

Inclusiv porecla dobândită atunci, "Britannicus", i se potrivește de minune lui Claudio.

5000:1. Cel mai improbabil eveniment!

Leicester campioană a avut cotă 5000:1 la casele de pariuri în debutul sezonului. Era considerat un eveniment mai puțin probabil decât găsirea monstrului din Loch Ness (500:1) sau a lui Elvis Presley în viață (2000:1). La fel, Kim Kardashian președinte SUA (2000:1).

"Sunt același antrenor dat afară de greci. Dacă aș fi câștigat titlul la începutul carierei, poate l-aș fi uitat. Acum mi-l voi aminti mereu"
Claudio Ranieri, 64 de ani, manager Leicester

"Am pierdut titlul în favoarea lui Ranieri. Dar trăiesc cu mare emoție momentul magic al carierei sale"
Jose Mourinho, fost manager Chelsea

"Nu-mi vine să cred că am ajuns să țin cu Chelsea împotriva lui Tottenham. Am făcut-o pentru Leicester, dar promit că-i ultima oară"
Gary Lineker, fost jucător Leicester și Tottenham

CIFRELE UNUI MIRACOL:

  • 18 etape a fost lider Leicester din totalul de 36 jucate până acum. Iar de 9 ori s-a aflat pe 2
  • 2,17 puncte, în medie, au câștigat "vulpile" în 18 meciuri acasă și 2,11 în 18 deplasări
  • 15 meciuri fără gol primit a reușit Leicester în 36 de etape
  • 6,5 milioane euro au pierdut casele de pariuri britanice după triumful lui Leicester
  • 5,5 milioane de mesaje s-au postat pe Twitter cu tema "Leicester" în primele ore de după triumf
  • 250 milioane euro e cuantumul estimat al veniturilor lui Leicester în sezonul viitor. Dublul celor din 2015-2016
  • 45 milioane euro a costat-o pe Leicester în 2012  thailandezul Vichai (2,8 miliarde euro avere)

Citește și:
Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”
Superliga
Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”
Moș Crăciun și Dan Șucu, eclipsați în Giulești! Cine a atras toate privirile la Rapid - Oțelul
Superliga
Moș Crăciun și Dan Șucu, eclipsați în Giulești! Cine a atras toate privirile la Rapid - Oțelul
Gafă sau eurogol la Rapid - Oțelul? Toată lumea și-a pus mâinile în cap la execuția lui Paul Iacob
Superliga
Gafă sau eurogol la Rapid - Oțelul? Toată lumea și-a pus mâinile în cap la execuția lui Paul Iacob
Cum a ajuns Diana Belbiță să lupte în UFC: „Voiam să fiu «ring girl», dar nu aveam sâni” » Între timp, și-a găsit jobul de vis în SUA
Altele
Cum a ajuns Diana Belbiță să lupte în UFC: „Voiam să fiu «ring girl», dar nu aveam sâni” » Între timp, și-a găsit jobul de vis în SUA
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Profit.ro
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează