INTERNATIONAL  »  EURO 2016  »  CIOCNIRI ÎNTRE ROMÂNI

Șapte eliberați, doi în arest » Ciocnire dură într-un bar din Paris între fanii dinamoviști și steliști

Galeria lui Dinamo și cea a Stelei s-au bătut și anul trecut, chiar pe stadionul din Budapesta, cu prilejul partidei Ungaria - România 0-0, din preliminariile actualului European // Foto: Raed Krishan
Galeria lui Dinamo și cea a Stelei s-au bătut și anul trecut, chiar pe stadionul din Budapesta, cu prilejul partidei Ungaria - România 0-0, din preliminariile actualului European // Foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat marti, 14 iunie 2016 00:00

Fanii lui Dinamo și cei ai Stelei au avut o ciocnire dură după partida cu Franța: au devastat un bar lângă Tour Eiffel, iar nouă au fost ridicați de Poliție.

  • Corespondență din Franța

Suporterii români au intrat în ritmul caftelilor de la Euro, iar zilele ulterioare jocului cu Franța au adus primele ciocniri dure între steliști și dinamoviști.

Scandalul între rivalii din țară s-a declanșat după înfrângerea cu "cocoșii", când Elias Bucurică, unul dintre liderii "câinilor", ar fi fost atacat de un grup provenit din Peluza Sud.

A doua zi a urmat o cursă de urmărire prin Paris a ultrașilor din Ștefan cel Mare pentru a regla conturile. Iar fanii Stelei au fost descoperiți într-un bar din Trocadero, în apropiere de Tour Eiffel, unde a urmat atacul direct al roș-albilor.

Au rezultat un local devastat, teamă instituită printre ceilalți clienți ai localului și o intervenție rapidă a poliției, alertată de patron, care a și făcut plângere penală împotriva scandalagiilor.

Temeri pentru noi răfuieli

Au fost arestați nouă români, din ambele tabere, pentru tulburarea ordinii publice, violență și distrugere, spun sursele Gazetei. Între timp, 7 fani au fost eliberați, au primit amenzi și probabil că vor fi judecați în stare de libertate, urmând să aibă dreptul de a reveni în țară.

Alți doi erau ieri încă în arest și așteptau un verdict din partea Tribunalului Arondismentului VII, unde cauza se află pe rol. Ar putea rămâne însă după gratii cel puțin până la finalul lui Euro.

Dacă situația de acum a intrat sub control, există semnale că s-ar pune la cale o altă răfuială între suporteri cu ocazia unuia dintre meciurile viitoare ale "tricolorilor": cu Elveția (15 iunie, Paris) sau cu Albania (19 iunie, Lyon).

Este motivul pentru care forțele de ordine monitorizează mișcările suporterilor români în aceste zile pentru a preîntâmpina incidente mai dure în zilele următoare.

Meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time de la Euro2016 - AICI!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Primul transfer al iernii pentru FCU Craiova! » Adrian Mititelu a adus fiul unui fost fotbalist
Liga 2
Primul transfer al iernii pentru FCU Craiova! » Adrian Mititelu a adus fiul unui fost fotbalist
Plecare de ultimă oră din Superliga! » Mijlocașul va juca în China
Superliga
Plecare de ultimă oră din Superliga! » Mijlocașul va juca în China
Antonio Sefer face vizita medicală și semnează cu noua echipă! Anunț oficial despre fostul rapidist
Superliga
Antonio Sefer face vizita medicală și semnează cu noua echipă! Anunț oficial despre fostul rapidist

Forban reloaded » Steaua trage tare la munte, pe rit vechi: „Calcă pe urmele «viteziștilor»”. George Ogăraru dezvăluie: „E ceva fascinant pentru ei, sunt multe beneficii!”

Imperiul sub asediu: chinezii vor fabricile din Germania la care renunță Volkswagen


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close